Avancronică pentru ședința ordinară a Consiliului Local Bacău din 29 mai 2017

Duminica, 28 Mai 2017 | Bacau, stiri | 4 comentarii

biciclete parcul cancicov

55 de proiecte avem mâine pe masă, la ședința ordinară aferentă lunii mai a Consiliului Local al municipiului Bacău din care fac parte ca independent. Dacă primele 41 au fost anunțate inițial de executiv, ordinea de zi a fost ulterior suplimentată cu alte 14 inițiative pe care le vom discuta și vota (sau nu) la întrunire. Mai mult >>

10 motive din cauza cărora primarul Cosmin Necula probabil a ținut ascuns proiectul de buget timp de o săptămână

Luni, 13 Martie 2017 | Bacau, stiri | 7 comentarii

buget 2017 propus necula-small

După lungi presiuni din partea cetățenilor și a opoziției, administrația Necula a publicat, în sfârșit, proiectul de buget pentru anul 2017 pe site-ul instituției (ăla nou, lăudat și cu o tonă de minusuri). Ei, cei care conduc Primăria Bacău, susțin că l-au afișat la sediu încă de pe 3 martie (ca să se încadreze în termenul prevăzut de Legea finanțelor publice despre care vă povesteam la începutul săptămânii), de unde deducem că timp de o săptămână a fost ținut departe de ochii cetățenilor. Mai mult >>

Proiectul de buget al municipiului Bacău este ținut departe de ochii băcăuanilor

Joi, 9 Martie 2017 | Bacau, Initiative personale | 6 comentarii

buget bacau 2017

În această seară am formulat și trimis un comunicat de presă în care am atras atenția cu privire la nerespectarea de către administrația condusă de Cosmin Necula a etapelor procesului bugetar și în care totodată am criticat faptul că proiectul de buget pentru anul 2017 nu este adus la cunoștința cetățenilor. Mai mult >>

Bugetul. Unde-i bugetul?

Luni, 6 Martie 2017 | Bacau | 4 comentarii

cosmin necula vizita parlamentul european bruxelles (4)

Nu știu dacă și sub ce formă administrația condusă de primarul Cosmin Necula este la curent cu prevederile Legii 273/2006 a finanțelor publice locale, dar cert este că a depășit deja primul termen privind aprobarea și centralizarea bugetelor locale.

Suntem în luna martie, s-au scurs deja 65 de zile din 2017, iar municipiul Bacău încă nu are buget pe anul 2017. Funcționăm la cota de avarie cu bugetul și planul de investiții de anul trecut. Până când? Mai mult >>

Cum a folosit PSD bugetul municipiului Bacău în scop electoral

Marti, 13 Decembrie 2016 | Bacau, Politica | 4 comentarii

cosmin-necula-brasoveanu-microrevelion-persoane-varstnice

Se caută multe explicații pentru victoria categorică a PSD la aceste alegeri parlamentare: seriozitatea acestora în campanie, incompetența liberalilor, organizarea ireproșabilă a activului de partid, așezarea batistei pe țambalul unei considerabile părți din mass-media, lehamitea tinerilor față de actualele partide politice și așa mai departe.

Dar mai importantă a fost, cred eu, mobilizarea miilor de primari și aleși locali ai PSD din țară care au făcut ceea ce fac social-democrații cel mai bine: călare pe buget, au folosit banii tuturor pentru a-și face campanie electorală dându-le multora impresia că dau de la ei. Cel mai bun exemplu: municipiul Bacău, recent câștigat politic de către PSD după 12 ani de administrație liberală. Mai mult >>

Avancronică pentru ședința extraordinară a Consiliului Local Bacău – 6 decembrie 2016

Luni, 5 Decembrie 2016 | Bacau | 4 comentarii

ghinghes cristian consiliul local bacau

Nici bine nu s-a încheiat marți furtunoasa ședință ordinară a Consiliului Local Bacău (pe care primarul Cosmin Necula a părăsit-o imediat după respingerea celui de-al doilea proiect de pe ordinea de zi), că edilul a convocat una extraordinară imediat. Ne-a și amenințat la ședință, când era pe picior de plecare, că ne va convoca săptămânal până îi aprobăm marea creație “prin reorganizare pe cale administrativă”, adică Societatea de Servicii Publice Municipale Bacău S.A. Mai mult >>

Avancronică pentru ședința ordinară de mâine a Consiliului Local Bacău

Luni, 28 Noiembrie 2016 | Bacau | Comenteaza

cosmin necula popovici consiliul local constituire

Mâine, de la ora 10:00, la Centrul de Afaceri și Expoziții, are loc penultima ședință ordinară a Consiliului Local al municipiului Bacău de anul acesta. Avem multe subiecte importante pe ordinea de zi, destule parteneriate festive, câteva șopârle (așa cum le zic eu proiectelor cu mari îndoieli privind legalitatea), dar și o serie de proiecte care, abordate transparent, ar putea fi mult mai bune pentru comunitate. Din păcate, se pare că executivul condus de Cosmin Necula nu dorește să facă lucrurile ca la carte. Mai mult >>

Avancronică: mâine avem ședință extraordinară a Consiliului Local Bacău

Luni, 7 Noiembrie 2016 | Bacau | 7 comentarii

complex-multifunctional-pobac-umbrarescu-bacau

La o săptămână de la ședința ordinară din octombrie, iată că primarul Cosmin Necula ne convoacă la o nouă ședință extraordinară a Consiliului Local al municipiului Bacău pentru mâine, 8 noiembrie 2016, de la ora 11:00, la Centrul de Afaceri și Expoziții Bacău.

9 proiecte avem pe ordinea de zi, plus 1 care ne-a fost adus la cunoștință abia azi, cu mai puțin de 24 de ore înaintea ședinței. Ce dezbatere publică, ce termene legale… în fine. Mai mult >>

Ce vom discuta și vota la ședința extraordinară de luni a Consiliului Local Bacău

Joi, 8 Septembrie 2016 | Bacau, stiri | 6 comentarii

sedinta-consiliul-local-august-2016

Cu puțin timp în urmă, telefonic și pe e-mail am fost înștiințat că luni, 12 septembrie 2016, de la ora 14:00, are loc o nouă ședință a Consiliului Local al municipiului Bacău din care fac parte.

Așa cum v-am obișnuit, vă aduc la cunoștință ordinea de zi și explic pe înțelesul tuturor proiectele pe care urmează să le discutăm și pe urmă să le votăm. Mai mult >>

Ce proiecte vom discuta și vota la ședința extraordinară de miercuri a Consiliului Local Bacău

Vineri, 12 August 2016 | Bacau, stiri | 1 comentariu

cristian ghinghes independent consiliul local

Trebuia să se desfășoare astăzi, însă imediat după convocarea de zilele trecute am fost sunat și anunțat că următoarea ședință a Consiliului Local al municipiului Bacău a fost reprogramată pentru săptămâna viitoare.

Pe surse am înțeles că a fost vorba de niște deficiențe de comunicare în cadrul primăriei. Le recomand pe această cale Facebook Messenger, deschis mai mereu pe calculatoarele funcționarilor. Mai mult >>