Ce prevede acordul pentru desfășurarea programului Bacău – Capitala Tineretului din România (document)

Luni, 24 Aprilie 2017 | Bacau, Tineret | 2 comentarii

acord 1

Pe 4 aprilie, imediat după ședința festivă a Consiliului Local prin care municipalitatea practic a luat act de titlul de “Capitala Tineretului din România” pe care Bacăul l-a primit în luna noiembrie 2016 la Timișoara, într-o conferință de presă a fost semnat documentul cadru privind derularea programului Bacău – Capitala Tineretului din România 2017-2018.

Cum nimeni nu a făcut public acest acord până acum și nu a vorbit public despre ceea ce prevede el, dar și în spiritul transparenței asumate în documentul de candidatură, o voi face eu. Acest titlu aparține orașului și consider că cetățenii lui trebuie să știe exact cum se va întâmpla acest program, atât la nivel financiar, cât și la nivel birocratic. Fiind un proiect public în care am fost implicat încă de la început, cu atât mai mult țin la transparența deciziilor. Mai mult >>

O poveste aflată la început: Bacău – Capitala Tineretului din România

Miercuri, 5 Aprilie 2017 | Bacau, Tineret | 6 comentarii

bacau-capitala-tineret-schema

Ieri, chiar dacă n-am fost în lumina reflectoarelor și nu am luat, respectiv nici nu mi s-a dat cuvântul la ședința extraordinară festivă a Consiliului Local în cadrul căreia toți colegii mei au luat act de primirea titlului de Capitala Tineretului din România, câștigat de orașul nostru la jumătatea lunii noiembrie a anului trecut, am trăit unul dintre momentele acelea în care realizezi că proiectele, planurile și visele pot să devină realitate, oricât de îndrăznețe sau chiar nebune ar părea ele la un moment dat. Mai mult >>

Dezbatere despre procedura de acordare a finanțărilor nerambursabile pe Legea 350/2005 la nivelul municipiului Bacău

Miercuri, 15 Februarie 2017 | Bacau, Initiative personale, Tineret | Comenteaza

dezbatere 350 2005

Chiar dacă mai sunt aproape 3 luni până când Bacăul va prelua Capitala Tineretului din România de la orașul care a “pilotat” titlul, Timișoara, am început deja să bifăm promisiunile/obligațiile asumate în documentul de candidatură care a adus municipiului Bacău această oportunitate de dezvoltare. Mai mult >>

Ce NU este Bacău – Capitala Tineretului din România

Duminica, 20 Noiembrie 2016 | Bacau, Initiative personale, Tineret | 3 comentarii

bacau-summitul-tinerilor-timisoara-2016

Azi se face o săptămână de când Bacăul a ridicat capul și a primit titlul de Capitala Tineretului din România pentru anul 2017, după ce, săptămâni întregi la rând, tinerii, organizațiile de tineret și subsemnatul am lucrat la documentul de candidatură pro-bono, transparent, cu dezvoltarea orașului în gând. Mai mult >>

Bacău, în 2017: Capitală a Tineretului din România și Oraș European al Sportului

Joi, 17 Noiembrie 2016 | Bacau, Pareri personale | 5 comentarii

bacau-capitala

#bacau2017 = Capitala Tineretului din România + Oraș European al Sportului. Acestea nu sunt doar niște simple titulaturi, chestii de pus în ramă, ci contextele potrivite pentru a demara activități și investiții publice pentru ambele domenii. Mai mult >>

Ziua cea mare: aducem Capitala Tineretului la Bacău?

Duminica, 13 Noiembrie 2016 | Bacau, Tineret | 6 comentarii

delegatie-bacau-timisoara-capitala-tineretului

13 noiembrie – a venit și ziua aceasta! Azi aflăm dacă Bacăul va fi Capitala Tineretului din România în 2017. Înaintea marelui moment, vreau să vă transmit câteva cuvinte și repere despre această inițiativă locală. Mai mult >>

Candidatura pentru Capitala Tineretului e gata

Joi, 20 Octombrie 2016 | Bacau, Tineret | Comenteaza

bacau-capitala-tineret-schema

I’m back! Documentul de candidatură prin care municipiul Bacău se va înscrie în cursa pentru titlul de Capitala Tineretului din România e gata, după 3 săptămâni de muncă serioasă depusă împreună cu organizațiile de tineret din Bacău. Mai mult >>

Poate fi Bacăul oraș candidat la titlul de Capitala Tineretului din România în 2017?

Miercuri, 28 Septembrie 2016 | Bacau, Initiative personale, Tineret | Comenteaza

capitala-tineretului-romania

Este o întrebare la care încercăm să găsim răspunsul astăzi, la ora 17:00, la Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău, unde facilitez o întâlnire găzduită de Liga Studenților și moderată de Consiliul Tineretului din România (CTR) despre o eventuală candidatură a orașului nostru la titlul de Capitală a Tineretului din România. Mai mult >>

Mă angajez ca Bacăul să devină Capitala Tineretului din România

Duminica, 8 Mai 2016 | Bacau, Initiative personale, Tineret | 2 comentarii

6 capitala tineretului romania

Dacă la sfârșitul lunii martie eram la Cluj-Napoca pentru întâlnirea de lansare a conceptului de Capitală a Tineretului din România în calitate de reprezentant al tinerilor din Bacău (monitor CTR – Consiliul Tineretului din România), iată că acum mă aflu la Bacău, în postura de candidat independent la Primăria și Consiliul Local Bacău, angajându-mă să susțin candidatura orașului nostru la titlul de Capitală a Tineretului din România. Sunt primul candidat din Bacău care face acest lucru. Mai mult >>

La Cluj-Napoca, pentru lansarea programului Capitala Tineretului din România

Marti, 29 Martie 2016 | Initiative personale, Tineret | 1 comentariu

intalnire cluj capitana tineret romania 6

Dacă anul trecut a fost Capitală Europeană de Tineret, titlu care a însemnat desfășurarea a mii de activității aici, în inima Ardealului, acum a venit timpul să existe o continuare.

Ei bine, zilele astea mă aflu în Cluj-Napoca pentru evenimentul de lansare a conceptului de Capitală a Tineretului din România, reprezentând Bacăul.  Mai mult >>