Eu înțeleg că e mare sărbătoare la Consiliul Județean după ce PSD și-a asigurat încă patru ani la cârma județului, dar le solicit public actualului și viitorului președinte să facă de urgență demersurile necesare pentru ca elevii navetiști să beneficieze de transport gratuit de la și spre școală, așa cum le dă Legea educației dreptul. Mai mult >>
Eu nu mi-aș duce copiii, atunci când voi avea, la o școală care să interzică îmbrățișările pe motiv că ar fi “comportament neadecvat excesiv”. Sau care să rețină telefoanele elevilor până la proxima vacanță. Sau care să interzică tunsorile asimetrice (vă dați seama ce ghinion pe cei cu vârtej în față, așa, ca mine). Mai mult >>
Iar pentru asta le mulțumesc! Au făcut-o imparțial, fără a se implica în acest “scandal cu iz politic” (că bine i-au spus!), printr-un comunicat pe care l-au dat publicității pe 29 decembrie, la o zi după sceneta politică pe care pesediștii și dl. director Boambă au lansat-o ca pretext pentru a mă altoi cu un avertisment în Consiliul Local și mai ales pentru a mă discredita. Încă aștept motivarea juridică a acestei sancțiuni simbolice. Mai mult >>
Este o întrebare la care au încercat să găsească un răspuns foarte bine fundamentat tinerii de la Consiliul Județean al Elevilor (CJE) Bacău. Cum? Printr-un chestionar complex, aplicat la nivelul instituțiilor de învățământ din tot județul Bacău, la care au răspuns aproximativ 500 de elevi din 29 de licee în perioada 5 iunie – 22 iulie 2017. Mai mult >>
Conform datelor statistice finale ale Ministerului Educației Naționale, Bacăul este județul cu cea mai mare rată de promovare a examenului de Bacalaureat din 2017. Totuși, eu am refuzat să sar în sus de bucurie dintr-un motiv destul de simplu și clar ca lumina zilei: 1 din 5 elevi înscriși în clasa a XII-a/a XIII-a nu a intrat în examen. Ca să fiu exact, 926 din 4.792 elevi. Mai mult >>
Vineri, chiar în timpul ședinței ordinare, am primit pe e-mail convocarea pentru o ședință extraordinară a Consiliului Local al municipiului Bacău ce urmează să aibă loc astăzi, începând cu ora 11:00, la Centrul de Afaceri și Expoziții. Pe ordinea de zi se regăsesc un proiect copy-paste al primarului, 3 alocări prin parteneriat direct care însumează peste 1.230.000 lei, respectiv cele 4 proiecte privind închirierea unor spații la Piața Centrală, respinse data trecută de plenul CL. Mai mult >>
Vineri, majoritatea PSD-ALDE-PMP din Consiliul Local al municipiului Bacău, mânată de nimeni altul decât primarul Cosmin Necula, a respins proiectul pentru premierea celor 14 elevi băcăuani cu nota 10 la Bacalaureat și la Evaluarea Națională pe care l-am depus și inițiat în data de 12 iulie 2017. Având în vedere că funcționarii din aparatul de specialitate al primarului nu au fost în stare să explice de ce proiectul meu nu a primit avizul de legalitate, e destul de clar faptul că votul majorității aflate la conducerea Bacăului a fost unul strict politic. Mai mult >>
Centrul de Afaceri și Expoziții “Mircea Cancicov” găzduiește mâine, de la ora 11:00, o nouă ședință ordinară a Consiliului Local al municipiului Bacău din care fac parte ca independent. Ordinea de zi, anunțată și propusă de primar, cuprinde 18 proiecte de hotărâre. Mai mult >>
Într-un mod extrem de ciudat, fără nicio legătură cu legea, Primăria Bacău a avizat nefavorabil proiectul meu privind premierea elevilor din municipiul Bacău care au obţinut rezultate deosebite la examenele de Evaluare Naţională şi de Bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2017. Mai mult >>
Astăzi am depus la registratura Primăriei un proiect din hotărâre prin care cei 14 elevi băcăuani care au reușit performanța să obțină nota maximă la examenele de Bacalaureat și Evaluare Națională vor fi premiați cu 1.000 de lei fiecare din fondul de burse și premii al bugetului local. Mai mult >>
Comentarii recente