În sfârșit, Primăria Bacău dă bani la tineret și dezvoltă programul de burse

Joi, 14 Ianuarie 2016 | Bacau, Tineret | 3 comentarii

dragos luchian gala invatamantului

Se vede că a început campania electorală. După ani de zile în care primarul și Consiliul Local Bacău nu au respectat nici Legea Educației, nici Legea tinerilor, vom avea în sfârșit un fond dedicat activităților de tineret, dar și burse sociale.

A spus-o ieri, în conferință de presă, senatorul Dragoș Luchian, care mai nou văd că vorbește în numele tuturor consilierilor locali liberali. Mi-ar fi plăcut să aducă an de an amendamente la proiectele de buget făcute de primărie, astfel încât toate drepturile tinerilor să fie respectate. Nu acum, la spartul târgului, când pentru toate lumea e clar că demersurile sale sunt pur electorale. Mai mult >>

În chestiunea fondului de tineret, Consiliul Județean și Consiliul Local nu vor avea de ales

Vineri, 8 Ianuarie 2016 | Bacau, Tineret | 2 comentarii

ministerul tineretului dezbatere lege tinerilor

Consiliul Județean și Consiliul Local Bacău se lasă greu. Le-am explicat cu frumosul că fondul de tineret e necesar, că sunt cel puțin 20 de organizații de tineret din județ interesate de aceste resurse pentru tineri și că Legea tinerilor 350/2006 îi obligă să pună la dispoziție un fond pentru activități de tineret, dar ei o țin deocamdată pe-a lor, sfidând tinerii băcăuani. Mai mult >>

Pălăria de viceprimar a fost prea mare pentru Vasile Tescaru

Vineri, 8 Ianuarie 2016 | Bacau, Politica | 2 comentarii

deschidere an universitar 2015 george bacovia bacau-5

Vasile Tescaru a demisionat ieri din funcția de viceprimar al municipiului Bacău, după 3 ani de activitate în fruntea executivului local, timp în care a fost chiar și primar interimar cât Romeo Stavarache a stat în arest. Practic, în acea perioadă i-a ținut scaunul cald primarului arestat (acum condamnat), însă fără a mișca prea multe în oraș.

Modernizarea străzii Milcov a stagnat pe tura lui, incompetența administrației pe care a condus-o până ieri costându-ne multe milioane de euro pe care în loc să le luăm de la Uniunea Europeană le suportăm din bugetul local în 2016, în dauna altor nevoi ale comunității. Mai mult >>