Avancronică pentru ședința extraordinară a Consiliului Local Bacău – 6 decembrie 2016

Luni, 5 Decembrie 2016 | Bacau | 4 comentarii

ghinghes cristian consiliul local bacau

Nici bine nu s-a încheiat marți furtunoasa ședință ordinară a Consiliului Local Bacău (pe care primarul Cosmin Necula a părăsit-o imediat după respingerea celui de-al doilea proiect de pe ordinea de zi), că edilul a convocat una extraordinară imediat. Ne-a și amenințat la ședință, când era pe picior de plecare, că ne va convoca săptămânal până îi aprobăm marea creație “prin reorganizare pe cale administrativă”, adică Societatea de Servicii Publice Municipale Bacău S.A. Mai mult >>

Au început presiunile și amenințările la adresa Asociației Elevilor

Duminica, 11 Octombrie 2015 | Bacau, Tineret | 10 comentarii

asociatia elevilor terenuri sadoveanu

De când am lansat Asociația Elevilor din Bacău (AEBC) la apă, demersul de început fiind proiectul “Lăsați-ne să batem mingea” (prin care am arătat că instituțiile de învățământ din oraș nu respectă dreptul tinerilor de a folosi terenurile de sport de la școli și licee), au apărut în peisaj diverși directori, inspectori școlari sau profesori care încearcă să ne pună bețe în roate. Mai mult >>