În timp ce studenților de la Universitatea “Vasile Alecsandri” li se impun tot felul de lucruri mai mult sau mai puțin justificate în virtutea prevenirii plagiatului, rectorul Carol Schnakovszky se declară solidar cu Sorin Cîmpeanu, demisionarul de la Ministerul Educației ca urmare a acuzațiilor de plagiat.
Până vor reacționa și se vor delimita (sau nu) membrii comunității academice locale și reprezentanții studenților de poziția rectorului, am depus astăzi la universitatea de stat din Bacău o solicitare în care am cerut mai multe lămuriri și explicații despre politicile antiplagiat și activitatea școlii doctorale. Mai mult >>
Nici nu s-a uscat bine cerneala pe convocarea de la ședința extraordinară de săptămâna trecută, că deja avem programată încă o întrunire a Consiliului Local al municipiului Bacău. Se întâmplă astăzi, 13 iunie, de la ora 14:00, ca de obicei, la Centrul de Afaceri și Expoziții. Mai mult >>
55 de proiecte avem mâine pe masă, la ședința ordinară aferentă lunii mai a Consiliului Local al municipiului Bacău din care fac parte ca independent. Dacă primele 41 au fost anunțate inițial de executiv, ordinea de zi a fost ulterior suplimentată cu alte 14 inițiative pe care le vom discuta și vota (sau nu) la întrunire. Mai mult >>
Mâine, 28 aprilie 2017, începând cu ora 12:00, Consiliul Local al municipiului Bacău din care fac parte ca independent se întrunește într-o nouă ședință ordinară, aș putea spune maraton.
Pe ordinea de zi avem aproape 50 de puncte, iar printre ele se regăsesc investiții, parteneriate importante, susținerea unor evenimente locale, concesionări mai mult sau mai puțin controversate (și repetate), planuri urbanistice și multe alte proiecte de interes pentru cetățeni. Mai mult >>
În avanpremiera a ceea ce va însemna rebrandingul blogului pe partea de conținut, astăzi inaugurez o nouă secțiune pe site, intitulată “Buletin de urbanism“, în care vă voi transmite și voi comenta cele mai importante decizii pe care Primăria Bacău le ia în ceea ce privește amenajarea teritoriului. Mai mult >>
În urma întâlnirii de la Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău pe care am facilitat-o tocmai în ideea de a găsi un răspuns la întrebarea dacă poate fi Bacăul oraș candidat la titlul de Capitala Tineretului din România în 2017, împreună, adică organizațiile de tineret și municipalitatea, am decis că da, merită să facem acest exercițiu. Mai mult >>
Miercuri, 22 iunie, specialiștii Google aduc la Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău un workshop din programul “Atelierul Digital“, o platformă care oferă tinerilor pregătire în domeniul marketingului digital și în dezvoltarea afacerii cu ajutorul internetului. Mai mult >>
Dacă era după mine, aș fi anunțat primul eveniment cu bicicletele din 2016 fix pentru ziua de ieri, de Ora Pământului, dar vremea n-a ținut cu noi. La 2 grade Celsius n-am fi ieșit să pedalăm decât vreo 3-4 nebuni mega-pasionați de stat pe șa, așa că am preferat să ies la o plimbare și să mă duc la singurul eveniment Earth Hour din Bacău. Mai mult >>
Dacă voi nu ne vreți, noi vă vrem. Cam asta pare a fi principiul după care APOR (Asociația Părinți pentru Ora de Religie), extensia din societatea civilă a Bisericii Ortodoxe Române aka BOR, se raportează la elevi.
Azi, începând cu ora 14:00, Asociația Elevilor din Bacău (AEBC) organizează, în Corpul C al Universității “Vasile Alecsandri” din Bacău (Bibliotecă), o conferință despre democrația școlară și universitară. Punctul central al evenimentului este lansarea și prezentarea InfoEdu.net, o platformă națională dedicată elevilor și studenților. Mai mult >>
Comentarii recente