Luni, 28 Noiembrie 2022 | Bacau, Initiative personale | Comenteaza
Zilele trecute am depus un proiect de hotărâre prin care propun Consiliului Local să permitem accesul pentru toți cetățenii, după programul școlar, pe terenurile de sport amenajate în curțile unităților de învățământ. Conform ultimului Eurobarometru dar și altor studii, unul dintre principalele motive pentru care românii nu fac sport este lipsa infrastructurii în vecinătate. Proiectul pe care l-am inițiat vine să rezolve această problemă și totodată să clarifice problema pazei, a întreținerii acestor terenuri și a răspunderii pentru diverse comportamente în afara legii care s-ar putea petrece. Directorii școlilor vor fi obligați să afișeze programul de acces în funcție de desfășurarea cursurilor astfel încât să permită accesul cel puțin până la ora 21:00 în sezonul cald (aprilie-octombrie), respectiv ora 17:00 în sezonul rece (noiembrie-martie). Municipalitatea va aloca toate fondurile pentru reparațiile necesare în urma utilizării bazelor sportive, pentru asigurarea pazei umane sau tehnice, urmând ca Poliția Locală să sprijine conducerile unităților de învățământ pentru sancționarea faptelor antisociale. Sper ca acest proiect să ajungă pe masa Consiliului Local în următoarele săptămâni, după etapa dezbaterii publice, această inițiativă fiind prima dintr-un șir de proiecte prin care vizez sprijinirea și dezvoltarea sportului de masă la nivel local, indiferent de disciplină. Acum vă las cu manifestul video “Terenuri deschise”. Enjoy!
Articole recomandate:
Search
Articole Recente
- Start înverzirii Bacăului! Consiliul Local a aprobat regulamentul spațiilor verzi la care am lucrat în ultimele luni
- Ședința Consiliului Local Bacău din 31 ianuarie 2023 (rezumatul proiectelor)
- Amendament de 42,2 milioane de lei aprobat pentru un buget local al responsabilității
- Ședința Consiliului Local Bacău din 26 ianuarie 2023 (rezumatul proiectelor)
- Ședința Consiliului Local Bacău din 17 ianuarie 2023 (rezumatul proiectelor)
Comentarii recente
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 17 ianuarie 2023 (rezumatul proiectelor)
- Otily on Ședința Consiliului Local Bacău din 17 ianuarie 2023 (rezumatul proiectelor)
- Croxx on DNA Bacău intră cu trimiteri în judecată în neregulile de la Taxe și Impozite Locale
- Kristofer on Regulamentul pentru spațiile verzi, cadoul de Moș Crăciun din partea Consiliului Local?
- Bogdan on Regulamentul pentru spațiile verzi, cadoul de Moș Crăciun din partea Consiliului Local?
- Tudor P. on Somație pentru edilul Bacăului: să nu mai țină pe loc reglementarea și dezvoltarea spațiilor verzi!
- Ifrim on Ședința Consiliului Local Bacău din 31 octombrie 2022 (rezumatul proiectelor)
- George on Ședința Consiliului Local Bacău din 31 octombrie 2022 (rezumatul proiectelor)
- Robert on Primul heliport din municipiul Bacău a fost inaugurat astăzi la Spitalul Județean
- Alinuuu on După doi ani în care s-a uitat la ea, o.s.p. Viziteu vrea 1 milion de euro ca să consolideze Groapa polivalentă