2016 a fost un an în care am scris mult mai mult față de anul trecut, lucru care se datorează mai ales activităților pe care le-am desfășurat în aceste 50 de săptămâni: demersuri civice la începutul anului, anunțarea candidaturii în martie, campanie electorală în mai, startul mandatului de consilier local independent, reacțiile cu privire la abuzurile noii administrații, politicile publice pentru tineri etc.
În medie, am scris cel puțin 1,2 articole pe zi. Nu m-a interesat foarte mult traficul pe care l-au generat postările mele, ci mai degrabă impactul pe care l-au produs, dar nu pot să nu menționez faptul că m-am menținut la media de 1.100-1.200 de vizitatori/zi din ultimii ani.
Cele 10 articole din 2016 care au stârnit cele mai multe reacții în rubrica de comentarii:
- Lista profesorilor PSD-iști din județul Bacău (8 martie)
- Candidez la Primăria și Consiliul Local Bacău (17 martie)
- Pentru cine crede că mă trimite acasă, am un mesaj: țeapă! (1 mai)
- Transport public gratuit pentru elevii din municipiul Bacău (29 august)
- Cum își face Dragoș Luchian campanie electorală din bani publici (4 aprilie)
- Rugăminte către elevii din municipiul Bacău (10 septembrie)
- Azi-noapte, BECM mi-a invalidat candidatura în cel mai mișelesc mod (30 aprilie)
- Aventuri urbane #14: Zilele Bacăului se întorc pe Platoul Sălii Sporturilor (2 octombrie)
- Activitatea mea din Consiliul Local Bacău #1 (13 iulie)
- Promisiunile din campanie ale primarului Cosmin Necula (21 septembrie)