Joi, 28 Mai 2015 | Studenti | 3 comentarii
Nu, nu transparentă astfel încât să nu existe fizic și să scapi de cursuri sau de seminarii, ci transparentă în sensul în care poți intra pe site-ul universității și să găsești toate lucrurile care te interesează: date de contact, statutul studentului (drepturile și obligațiile), mobilități și alte oportunități pentru studenți, detalii despre comisia de etică (pentru problemele care pot să apară), toate taxele, carta universitară etc. Ar mai fi și alte informații care trebuie afișate pe site-urile universităților, dar care poate nu sunt atât de interesante pentru studenți. Adică nu pentru majoritate, dar măcar reprezentanții ar trebui să fie în permanență cu ochii pe ele: rapoartele de activitate anuale, anunţurile pentru licitaţii şi achiziţii publice, declarațiile de avere și de interese, hotărârile structurilor de conducere (Senat universitar, Consiliu de Administraţie), procesele-verbale ale şedinţelor structurilor de conducere, rezultatele evaluărilor cadrelor didactice de către studenţi. Ce relevanță au aceste informații pentru studenți? Au, căci toate activitățile de management ale universității au impact asupra beneficiarilor finali, studenții. Mai e până când majoritatea studenților reprezentanți să conștientizeze asta și să renunțe la atitudinea servilă pe care o au față de cadrele didactice. Mai sus am enumerat indicatorii de transparență pe care ANOSR i-a avut în calcul la realizarea Topului (ne)transparenței universităților de stat din România, lansat ieri, odată cu cel de-al treilea val al Coaliției pentru Universități Curate, patronată de SAR (Societatea Academică Română). Topul include toate cele 55 de universități de stat din România și arată că marea majoritate a universităţilor nu fac publice anumite documente, informaţii sau hotărâri ale structurilor de conducere. Cele mai transparente universități de stat: Cele mai netransparente universități de stat: Restul topului și celelalte detalii le găsiți pe Adevărul.
Articole recomandate:
Search
Articole Recente
Comentarii recente
- Vizian Miziteu on Rezumatul intervențiilor mele din ședința Consiliului Local din 27 mai 2022
- mihai on Legea trebuie să fie egală pentru toți. Cazul extinderii abatorului Agricola
- Can t you see me on Ce vă recomandă? Vocea, carnetul și talentul de debutant
- BD on Băcăuanii vor ști în timp real când sosește autobuzul
- You and you on Sinecuri de milioane și risipă de bani publici prin Centrul Comunitar propus de primarul Viziteu
- Kristofer on Drumul Romania – Bulgaria – Turcia – Antalya
- Roxana on Drumul Romania – Bulgaria – Turcia – Antalya
- Roxana on Drumul Romania – Bulgaria – Turcia – Antalya
- ROXANA on Drumul Romania – Bulgaria – Turcia – Antalya
- Cătălin on Document: Negru pe alb, primarul spune că nu e treaba lui să monitorizeze colectarea și transportul deșeurilor din Bacău
Poti incepe prin a scrie corect. De exemplu, “proces-verbal”.
Hi hi…
Mea culpa, am uitat cratima.
cum se face ca univ. alora care conduc ANOSR sunt primele in clasament?
Apoi.. cum sa incluzi Academia de Informatii in top, cand ce gasesti acolo e mare parte clasificat, secret?