Tribunalul Bacău a decis: pot candida la Primăria și Consiliul Local!

După o ultimă săptămână absolut nebună, plină de suspans, decizii aberante, contestații și apeluri depuse și judecate în zilele pascale, azi Tribunalul Bacău a decis: am dreptul de a candida pentru Primăria și Consiliul Local Bacău.

Vă mulțumesc tuturor celor peste 2.300 de persoane care ați semnat pentru susținerea candidaturilor mele, dar și celor care în aceste zile m-ați încurajat, mi-ați dat mesaje și până la urmă puterea de a nu ceda în fața unui sistem care opune rezistență la schimbare!

Nu în ultimul rând, sunt recunoscător justiției pentru că a făcut dreptate! Deciziile sunt definitive și comunicate de îndată Biroului Electoral Municipal.

Cât despre cei care au încercat să mă scoată din competiție înainte de începerea ei, am un mesaj simplu: pe 5 iunie, de ceea ce vă este frică nu scăpați! Băcăuanii vor altceva, pe cineva nou.
‪#‎bacau2016‬

tribunalul bacau apel candidatura ghinghes cristian

4 thoughts on “Tribunalul Bacău a decis: pot candida la Primăria și Consiliul Local!

  1. Felicitări! Contează foarte mult ca ne-ai demonstrat ca nimeni și nimic nu te poate împiedica să realizezi și sa obții în același timp ceea ce vrei.Multa bafta în continuare

  2. Bravo! Mult succes. Razboiu’ inca nu-i castigat, dar o sa reusesti fiindca esti ceva nou, neasteptat wink emoticon

  3. Pragmatic vorbind, ti-au facut un bine. Cred ca doar din balbaiala asta castigi cateva procente suplimentare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *