Duminica, 3 Aprilie 2016 | Studenti, Tineret | Comenteaza
Unul dintre programele de vară la care mi-am propus să aplic este Aspire, singurul eveniment de leadership și antreprenoriat din România ce reunește profesori de la Harvard, Stanford, Wharton și Berkeley. Dar nu pentru aerul elitist îl vânez, chiar nu mă dau în vânt după asta, ci în ideea de a întâlni tineri cu inițiativă, oameni care duc, așa cum îmi place mie să zic, corabia mai departe. Pentru ediția din acest an, vă puteți înscrie până pe 4 martie inclusiv, la unul dintre cele 3 programe Aspire: Ca disclaimer, cursurile se desfășoară exclusiv în limba engleză. Profesori de la cele mai bune universități din lume și traineri de specialitate în leadership, comunicare, negociere, business și storytelling vor susține cursuri pentru participanții la programul Aspire 2016. Programul de vară va reprezenta pentru cei selectați doar începutul experienței de dezvoltare, întrucât după finalizarea programului tinerii devin membri ai comunității Aspire, unde au parte de mentorat susținut în proiectele pe care le desfășoară, dar și de oportunități profesionale și academice. Dacă eu nu v-am convins, poate reușește Smaranda Ioana Camber, o adolescentă din Bacău ce este ambasador Aspire: Aș zice cu regret ca majoritatea dintre noi ne limităm destul de mult. Poate e sistemul în care am crescut, care dă aparența de imposibil si poate ne lasam prea mult influențați. Printre altele, de asta programul Aspire m-a schimbat mult. Practic, prin cursurile cu profesori de la universități precum Harvard și Stanford sau sesiunile cu antreprenori de succes ne arată perspective noi, deschise și largi asupra oportunităților pe care le avem. În plus, ne formează ca lideri și ne definiește puțin și ca oameni. Și, cel mai important, ne integrează într-o comunitate mare și diversă de oameni brilianți.
Search
Articole Recente
- Sesizare penală pentru vandalii care distrug mobilierul stradal din Bacău
- Ziua Culturii Naționale la Teatrul Municipal Bacovia și cele 4 momente ce merită remarcate
- Reparații curente la iluminatul public din Bacău
- Ședința Consiliului Local Bacău din 11 ianuarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- Burse pentru peste 10 mii de elevi care învață în municipiul Bacău
Comentarii recente
- Q on Reparații curente la iluminatul public din Bacău
- Kristofer on 2021. Play!
- Petcu Constantin on 2021. Play!
- Stan on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Iorga stefania alexandea on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Diegis on Istorie Radio Deea