Velerica Țarca, o româncă pentru Consiliul General al Romei

La Sibiu, la primul modul al Bursei FES pentru social-democrați, Viorel Bota, unul dintre trainerii pe care i-am întâlnit în weekend și cu care mă voi mai întâlni de câteva ori în aceasta vară, ne-a vorbit ;i despre atenția pe care mass-media românească o dă subiectelor cu adevărat importante.

Una dintre multele știri importante care au fost trecute cu vederea de principalele instituții media din România este, fără îndoială, candidatura unei românce pe lista civică a lui Ignazio Marino, candidatul de centru-stânga pentru Primăria Romei și principalul oponent al primarului în funcție Gianni Alemanno.

Numele româncei de pe lista lui Iganzio Marino e Valerica Țarca, o hunedoreancă stabilită definitiv la Roma. E broker de asigurări și administrator imobiliar.

Românii din Roma trebuie să vină la vot. Sunt singura româncă ce candidează pentru un post în consiliul general al capitalei, nu la o circumscripție. Dacă voi ajunge în Consiliul General nimeni nu-și va mai permite să jignească comunitatea noastră. Până acum, de fiecare dată când am fost atacați mediatic, nu a reacționat nimeni. Nu a fost o voce oficială, clară și puternică.

Valerica Țarca activează și în filiala Partidului Social Democrat din Roma.

Dragi români din Italia, împrăștiați vestea!

valerica tarca si ignazio marino

2 thoughts on “Velerica Țarca, o româncă pentru Consiliul General al Romei

  1. Şi când unul dintre românii chemaţi sa o voteze o s-o facă de… oaie, stimata doamnă va găsi curajul să iasă în public şi să denunţe faptul ca fiind unul ce NU reprezintă comunitatea românească? Nu cred.Stimata doamnă este acolo nu pentru a reprezenta comunitatea românească in primis ci doar pentru „nevoi personale”.
    Prin 2009 a fost un mic episod de violentă în cartierul chinezesc din Milano. Atunci consulul chinez la Milano a făcut o conferinţă de presă prin care a denunţat violenţele ca fiind izolate şi făptuitorii nu reprezintă comunitatea chineză.
    În cazul nostru, între un furt şi altul, între o răpire şi alta, între o crimă şi alta…toţi, dar absolut toţi reprezentanţii noştri de seamă, au ales politica „ciocul mic şi joc de gleznă” lăsând ca toate aceste jigniri să se întâmple. Şi pe bună dreptate că trebuie să se întâmple, atâta vreme cât suntem în ţara lor şi trebuie să respectăm legile lor dar mai ales câtă vreme conducătorilor noştri nu le pasă de noi.
    „Dacă voi ajunge în Consiliul General nimeni nu-și va mai permite să jignească comunitatea noastră.” Dacă ăsta e destul de mare, mai ales într-un loc în care românii sunt relativ puţini, neînsemnaţi în procesul şi procentajul electoral şi în mod sigur cei ce şi-au permis până acum să o facă, vor continua nestingheriţi să o facă. Să fii consilier municipal nu te face Wonder Woman.
    PS(D) – aş vrea să îi adresez câteva întrebări doamnei, văzând că alege să reprezinte românii, generalizând cu expresii „nimeni nu-şi va mai permite să jignească comunitatea noastră”!
    Un plus…e interesant că aparţine PSD-ului. Cristian… dacă în 90% condivid tot ceea ce scrii şi sunt susţinător al acţiunilor tale, pentru treaba cu politica şi alegerea pe care ai făcut-o, rămân în continuare dezamăgit de aceste alegeri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *