Luni, 31 August 2015 | Bacau, stiri | 2 comentarii
Am plecat cu o mare satisfacție de la ședința de astăzi a Consiliului Local Bacău! Asta pentru că un grup de cetățeni a reușit să influențeze votul aleșilor locali privind aprobarea construirii de către o societate comercială a unui imobil de 3 etaje pe strada 22 Decembrie, o “măgăoaie de beton” care le-ar fi răpit nu numai spațiul verde din fața/spatele blocurilor lor, ci și lumina naturală care le intră în apartamente. În urma votului secret, au fost consemnate 6 voturi pentru, 5 împotrivă și 1 abținere. Da, doar 12 consilieri prezenți la acest punct. Astfel, PUD-ul pentru blocul pe care Flosim Impex SRL intenționa să îl construiască pe strada 22 Decembrie nr. 5 BIS nu a fost aprobat, iar cetățenii băcăuani consemnează o victorie importantă în lupta cu rechinii imobiliari pe de o parte și cu autoritățile locale pe de altă parte. Am menționat și autoritățile locale deoarece acest bloc avea absolut toate avizele și aprobările Primăriei Bacău. Așa se explică și grimasele și starea vizibila de deranj afișate de aleșii puterii locale, care n-au avut decența de a-l asculta pe reprezentantul locatarilor, ba chiar se amuzau la prezidiu cu o jurnalistă de la Realitatea TV Bacău (foto jos). Am auzit multe lucruri interesante de la acest domn: Prezentă la ședința Consiliului Local, o doamnă a criticat ultima scrisoare a primarului Romeo Stavarache După respingerea proiectului, cetățenii s-au bucurat, au mulțumit consilierilor, iar doamna din fotografia de mai sus s-a ridicat pentru a preciza că și-a dat seama “cine este cu adevărat pentru cetățeni” și că i-ar fi plăcut ca votul să fie la vedere ca la anul “să nu voteze pe neve”. E o lecție civică dată de acești cetățeni și cred că acest exemplu trebuie răstogolit și promovat astfel încât și ceilalți băcăuani să prindă curaj și să se împotrivească acelor construcții care le fură spațiile verzi, lumina și până la urmă acel mic confort pe care îl mai au în acest oraș în care în ultimii ani s-a construit haotic.
Articole recomandate:
Search
Articole Recente
- Eveniment: consultare online despre Regulamentul spațiilor verzi din municipiul Bacău
- Ședința Consiliului Local Bacău din 29 iulie 2022 (rezumatul proiectelor)
- O veste bună, una foarte bună și una proastă despre PNI Anghel Saligny în județul Bacău
- Ce ne dorim în zona Stadionului Municipal: sport și verde sau blocuri gri?
- Ședința Consiliului Local Bacău din 18 iulie 2022 (rezumatul proiectelor)
Comentarii recente
- Remus Lupu on O veste bună, una foarte bună și una proastă despre PNI Anghel Saligny în județul Bacău
- Carmen on La Ferdinand… o fi pe bune?
- Symy on Fotografiatul pe stradă, din punct de vedere legal. Luaţi notiţe!
- Ifrim on Ședința Consiliului Local Bacău din 30 iunie 2022 (rezumatul proiectelor)
- Vizian Miziteu on Rezumatul intervențiilor mele din ședința Consiliului Local din 27 mai 2022
- mihai on Legea trebuie să fie egală pentru toți. Cazul extinderii abatorului Agricola
- Can t you see me on Ce vă recomandă? Vocea, carnetul și talentul de debutant
- BD on Băcăuanii vor ști în timp real când sosește autobuzul
- You and you on Sinecuri de milioane și risipă de bani publici prin Centrul Comunitar propus de primarul Viziteu
- Kristofer on Drumul Romania – Bulgaria – Turcia – Antalya
Am castigat o batalie insa nu si razboiul! Multumim pt sprijin!