Votați cel mai activ cetățean băcăuan al anului 2014!

Cetățeni Activi pentru Bacău, proiectul Asociațiilor RYMD și Un Zâmbet despre care v-am tot povestit în ultima perioadă, desfășoară acum, la sfârșit de an, o competiție prin care și-au propus să desemneze „Cel mai Activ Cetățean Băcăuan al Anului 2014„. Spre bucuria mea, am aflat că mă aflu printre cei 9 băcăuani nominalizați în această cursă ce pot fi votați până pe 16 decembrie inclusiv.

N-am de gând să-mi fac campanie și să încep să menționez tot ce-am făcut pentru Bacău în ultimele 12 luni. Îmi știți prea bine inițiativele și activitatea, așa că aveți libertatea să alegeți dacă merit sau nu votul vostru.

Dacă ați ajuns la concluzia că îl merit, mă puteți susține cu un +1 aici: bacaulactiv.ro/cristian-ghinghes

kristofer cristian ghinghes bicicleta primaria bacau

Mai mult, cred că ar fi fair-play din partea mea să menționez toate persoanele nominalizate, lucru pe care îl voi face chiar acum:

  • Bîrzu Ilie – îl cunosc personal din perioada 2010-2011 și este unul dintre puținii consilieri locali pe care îi apreciez. Nu doar pentru faptul că știe destul de bine problemele din municipiul Bacău, ci mai ales pentru proiectele de tineret pe care le-a susținut cât timp am fost în fruntea Consiliului Județean al Elevilor Bacău. Scoaterea magazinelor de etnobotanice din oraș, Top School și Trainingul de leadership de la Slănic-Moldova sunt doar câteva dintre inițiativele care îi poartă numele. Primește un vot de la mine.
  • Coca Valentin Aurelian – singurele referințe pe care le găsesc despre el se referă la candidatura sa din 2012 din partea PER la Consiliul Județean.
  • Domințeanu Narcis Dorinel – este președintele Asociației persoanelor fizice autorizate în regim de taximetrie și reprezintă drepturile taximetriștilor în fața Primăriei Bacău, instituție care refuză dialogul cu taximetriștii. E artizanul revoltei taximetriștilor în ședința Consiliului Local și pentru asta primește un vot de la mine.
  • Ioan Dănilă – chiar dacă nici el nu e convins că e „Casa lui Alecsandri„, dânsul luptă pentru menținerea clădirii de pe strada George Apostu pe lista monumentelor istorice, respectiv pentru restaurarea acesteia. Întrebarea este… mai poate fi salvată? Ba mai mult, este sau nu casa în care s-a născut Vasile Alecsandri?
  • Mioara Ioacob – deține Salonul de Piane și organizează periodic evenimente culturale în spațiile publice din Bacău. Am colaborat cu ea cât am fost în Consiliul Elevilor și am participat de-a lungul ultimulor ani la multe concerte pe care și-a pus amprenta acest salon. Merită un vot de la mine.
  • Lazăr Lucian – e profesor de matematică la Vrănceanu și a fost propus pentru că este un dascăl dedicat și pentru că face pregătiri cu elevii. Adică pentru că își face treaba.
  • Mădălina Rotaru – numai pentru faptul că s-a gândit să facă ceva cu ghena aia de pasaj subteran de la Gară merită votul meu! În plus, strânge fonduri pentru fel de fel de acțiuni sociale și propagă optimism la Dream FM.
  • Spătariu Vasile – nu îl cunosc, dar mi-ar plăcea să am ocazia să îl întâlnesc cât mai curând . Spun asta datorită lucrurilor pe care știu că le face: concurs de Orientare turistică în Zemeș, ștafetă în satul Bolătău, ecologizări, traseu turistic pentru comuna Zemeș etc. Chiar merită votul meu!

Îl rog pe acest Emilian Toma, care m-a nominalizat scriind chestii destul de drăguțe despre mine, să mă caute! Dacă nu-i place berea, îl scot la un biliard. Sau la o alergare. 🙂

Conform Cetățeni activi pentru Bacău, anunțarea câștigatorului va avea loc miercuri, 17 decembrie 2014, în cadrul conferinței „Aleșii Băcăuani la raport”. Indiferent de rezultatul acestui concurs de popularitate, voi continua să mă implic la nivelul Bacăului în zona de tineret, să militez pentru realizarea de piste pentru biciclete, să promovez obiectivele locale, dar și să cer socoteală autorităților și să scriu despre lucrurile în neregulă din Bacău.

nominalizari cetateanul anului bacau 2014

5 thoughts on “Votați cel mai activ cetățean băcăuan al anului 2014!

  1. Te-am votat, Cristi! Pentru ce faci cu pistele pentru biciclete meriți toată aprecierea și votul meu!

  2. Esti atat de fair-play incat i-ai comentat pe fiecare in parte. Ma mira (placut!) gestul tau de a-i vota si pe altii 🙂

  3. M am uitat pe criterii…
    Sunt cativa din lista nominalizatilor care nu corespund:
    -este implicat în comunitatea bacăuană, a desfășurat/deșfășoară activități cu impact pozitiv în diferite domenii (antreprenoriat, educațional, politic, sportiv, artistic, voluntariat, mass-media etc )
    -este persoană energică, dinamică și optimistă, care privește “partea plină a paharului”;
    -are spirit de inițiativă, este ingenios, împărtășeste și aplică ideile sale inovatoare pentru Bacău;
    -o persoană informată despre noutățile și schimbările care au loc la nivelul județului/ municipiului;
    -cinstit, responsabil și dedicat muncii sale;
    -nu în ultimul rând, devotat comunității din care provine.

    E bine sa numim ceteni activ oamenii care sunt platiti cu munca cu care se lauda??? (ex. Birzu si Lazar Lucian)

  4. Am lasat si eu pe site la profesorul Lazar un comentariu si sper sa mi-l aprobe:

    Nu inteleg ce il face pe acest domn profesor cetatean ACTIV. Faptul ca isi face bine treaba intra in fisa postului si clar nu e exemplu de cetatenie. Ca face pregatiri PE BANI cu elevii? Asta intra la cetatenie activa sau la activitate comerciala?
    O fi avand multe voturi, dar sunt oameni care sunt cu adevarat cetateni ACTIVI.

  5. Asta il face pe Dominteanu un cetatean activ? Hai sa fim seriosi! Asa se intampla cand le dai nas taximetristilor…Nu vi se pare ca sunt mai multi si cam pe doua randuri in fiecare statie?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *