10 motive din cauza cărora primarul Cosmin Necula probabil a ținut ascuns proiectul de buget timp de o săptămână

Luni, 13 Martie 2017 | Bacau, stiri | 7 comentarii

După lungi presiuni din partea cetățenilor și a opoziției, administrația Necula a publicat, în sfârșit, proiectul de buget pentru anul 2017 pe site-ul instituției (ăla nou, lăudat și cu o tonă de minusuri). Ei, cei care conduc Primăria Bacău, susțin că l-au afișat la sediu încă de pe 3 martie (ca să se încadreze în termenul prevăzut de Legea finanțelor publice despre care vă povesteam la începutul săptămânii), de unde deducem că timp de o săptămână a fost ținut departe de ochii cetățenilor.

De ce? Senzația mea dominantă este că celor care conduc executivul, adică primarului de la PSD și viceprimarilor de la ALDE și PMP, efectiv le este rușine cu această planificare pentru anul 2017. Am așteptat cu mare interes primul buget pe care îl va propune noul primar al Bacăului tocmai pentru a-mi da seama dacă are viziune administrativă și, dacă da, care este aceasta. Ce vrea să facă în Bacău în acest an și care sunt obiectivele sale pe termen lung? Sunt întrebări la care am încercat să găsesc răspunsuri analizând schițele de buget de pe site.

buget 2017 propus necula-small

Până ce termin analiza bugetului, am să vă împărtășesc 10 concluzii personale despre propunerea de buget al municipiului pe anul 2017, care totodată pot fi, dacă vreți, motivele pentru care primarul a vrut probabil să țină bugetul cât mai departe de noi, de voi, de cetățenii orașului pe care îl conduce:

1. Pe asta am scris-o deja pe Facebook deoarece m-a uluit din start: 0 (ZERO) este cifra fondurilor europene pe care Bacăul le va atrage în 2017.

zero fonduri europene bacau 2017

2. Planul de venituri la bugetul local este mai mic cu -3,36% (scădere de aproximativ 12 milioane de lei) față de cel din 2016;

– plan 2016: 355,2 milioane lei
– propunere 2017: 343,2 milioane lei

3. Anul acesta, Primăria Bacău își propune să adune mai mulți bani de la toți părinții sau susţinătorii legali pentru copiii din creșe: 446.000 lei, față de 379.000 lei (în 2016).

4. Asociațiile și fundațiile primesc cu 30% mai puțini bani pentru activitățile lor.
– plan 2016: 9,9 milioane lei;
– propunere 2017: 7 milioane lei (din care 1 milion merge către domeniul de asigurări+asistență socială).

În dreptul domeniului “tineret” văd un mare 0 (ZERO) în buget, dar sper ca fondul pentru tineri promis și asumat în candidatura pentru titlul de Capitala Tineretului din România să fie inclus în cei 6 milioane de lei destinați asociațiilor și fundațiilor. Dacă nu… ne supărăm grav, grav de tot.

5. Bugetul de cheltuieli scoate în evidență excedentul bugetar uriaș din 2016: 55,3 milioane lei.
Sunt bani prevăzuți pentru investiții dar care nu au fost cheltuiți anul trecut pentru începerea, continuarea sau finalizarea acelor proiecte din cauza slabei capacități a executivului. Mai pe șleau, Primăria Bacău a avut fonduri de peste 50 de milioane, dar nu a făcut nimic cu ele.

6. În anul în care municipiul Bacău deține titlul de “Oraș european al sportului”, sportul primește și el o alocare diminuată cu 24% față de 2016:
– plan 2016: 10.078.000 lei;
– propunere 2016: 7.600.000 lei.

7. Singurele subvenții de la bugetul de stat (conceput de un Guvern PSD, ca să ne înțelegem) pe care Bacăul le va primi în 2017 sunt cele pentru încălzirea cu lemne și cărbuni, în valoare de 11.320 lei. Comparativ, planul de anul trecut a prevăzut fonduri de 32,5 milioane lei de la bugetul național.

subventii bugetul de stat bacau

8. Aproape jumătate dintre cheltuielile prevăzute în buget sunt destinate salariilor, sporurilor, bonurilor. Adică 156 de milioane din cele 343 din bugetul de cheltuieli propus. O creștere substanțială față de anul trecut, datorată în primul rând recentelor majorări salariale.

9.  Cheltuielile cu asistența socială se dublează față de anul 2016!
– 2016: 12,3 milioane;
– 2017: 24,9 milioane.

10. Multe dintre investițiile planificate au alocate sume derizorii pentru anul 2017:

  • Stadionul Municipal: 200.000 lei;
  • Sala Polivalentă: 200.000 lei;
  • pistă pentru biciclete: 15.000 lei;
  • reabilitare Parc Gherăiești: 15.000 lei;
  • consolidarea imobilelor cu risc seismic de pe str. Mărășești (4, 7, 9, 10, 12): sume cuprinse între 53.000 și 100.000 lei pentru fiecare bloc;
  • montare canalizații subterane și camere de joncțiune pentru iluminatul public în tot municipiul: 150.000 lei;
  • sistematizare + reabilitare + parcare la Piața Centrală: 200.000 lei;
  • conductă de transport apă de la stația de pompe Gherăieși la rezervoarele din Barați: 12.000 lei
  • Conducta de legatura Dn 600 mm intre plecare II Gheraiesti si plecare II Margineni pentru transportul apei de la statia de pompe Gheraiesti la rezervoarele Barati
  • construire strada Prelungirea Bradului: 10.000 lei;
  • 34 de străzi primesc pentru construire sume derizorii cuprinse între 1.300 de lei și 45.700 lei fiecare;

Iar lista poate continua…

Nici nu știu de unde voi începe cu amendamentele, dar vom discuta despre ele imediat după ce public analiza extinsă a bugetului pe 2017 propus de administrația condusă de Cosmin Necula. Ce ați citit mai sus sunt doar primele concluzii desprinse de mine după prima citire a schițelor de buget publicate pe site-ul municipalității.

Dacă aveți întrebări, nelămuriri sau, de ce nu, sugestii, vă stau la dispoziție.

buget bacau 2017

7 comentarii la “10 motive din cauza cărora primarul Cosmin Necula probabil a ținut ascuns proiectul de buget timp de o săptămână”

  1. Cetateanul turmentat 13 Martie 2017 at 10:29 Permalink

    Mulțumim pentru analiză. Din păcate, Deșteptarea și alte ziare nu fac asemenea analize comparative și tot tu, chiar dacă ești mai nou politician, ne informezi așa cum trebuie despre treburile publice ale orașului.

  2. Sisica 13 Martie 2017 at 11:05 Permalink

    Se pare ca vei lua o mare teapa cu banii de capitala! Primarul este un aburitor si un incapabil! Te vei trezi ca domn director de la baze sportive, noul sforar sef, carei ameteste si pe el si pe vice (vezi afacerea cu patinoarul), o sa faca ceva cultura cu mici si tiribombe, sa sarbatoareasca tinerii bacauani exact ca la zilele orasului! Un hram tineresc, total diferit de ce ati propus la candidatura. Ce programe de tineret? Deja au uitat ce s-a propus! Doar tiribombe o sa aveti, ca asa vrea directorul! O sa va scoata ochii ca da cativa bani, la doua trei asociatii si pa fraierilor! 2 mil de lei, e mult, foarte mult! Pe proiecte nu prea se pot jumuli! Asa ca mai bine nu ii da! INCAPABILI, IMBECILI, HOTI!

  3. Cetateanul 13 Martie 2017 at 15:25 Permalink

    Romică,deja ni s-a făcut dor de tine!Iarta-ne,te-am vandut ca Iuda!!

  4. Alex 13 Martie 2017 at 20:54 Permalink

    Multumim frumos pentru ca ne tii informati. Nu avem de unde sa obtinem aceste informatii, chiar daca ele sunt “publice”.

  5. stancu 14 Martie 2017 at 12:36 Permalink

    Mai nou vad ca dom’ primar vrea sa instaleze un sistem Big Brother in Bacau, pentru urmarit masini (si nu numai) in trafic, unde o fi invatat din astea, la Academiile de Securitate pe la care a fost?
    Maine poimaine plesneste iar conducta de apa si se umple orasul cu miros de rahat.

  6. Marian 14 Martie 2017 at 13:18 Permalink

    10000 Lei alocati pentru costructie strada Prelungirea Bradului? :)) poate daca o faci din balast(nici macar)


Lasa un comentariu