105 locuințe ANL repartizate tinerilor băcăuani

Marti, 11 Iulie 2017 | Bacau, Initiative personale, Tineret | 6 comentarii

În cadrul ședinței de astăzi a Comisiei sociale din care fac parte ca membru reprezentant al Consiliului Local, am participat la repartizarea a 105 locuințe ANL destinate tinerilor băcăuani. E vorba de două apartamente cu 3 camere, 29 de locuințe cu 2 camere, respectiv 74 de garsoniere.

Toate aceste unități locative erau deja disponibile sau au devenit libere în ultima perioadă, ca urmare a acțiunilor de control dispuse de Fondul locativ al municipalității.

Astfel, familii cu până la 7 membri, căsătorite sau necăsătorite, în mare parte având copii, dar și câțiva solicitanți singuri, plus o serie de cazuri speciale cu diverse grade de handicap vor intra în curând în posesia unei locuințe ANL ca urmare a repartizării de astăzi ce urmează să fie confirmată zilele viitoare într-o ședință extraordinară a Consiliului Local al municipiului Bacău.

E vorba de diverse locuințe ANL situate pe străzile Narciselor, Făgăraș, Letea, Bucegi și Depoului. M-am asigurat ca repartiția să se realizeze strict în baza prevederilor legale și a situațiilor sociale reflectate în dosarele depuse, fără favoritisme și alte practici vehiculate în anii anteriori.

Situația repartizărilor:

  • O familie cu 5 copii (7 membri);
  • O familie cu 4 copii (6 membri);
  • 10 familii cu 3 copii (5 membri);
  • 15 familii cu 2 copii (4 membri);
  • 22 famiili cu 1 copil (3 membri);
  • 8 persoane necăsătorite cu 2 copii (3 membri);
  • 9 cupluri căsătorite (2 membri);
  • 8 persoane necăsătorite cu 1 copil (2 membri);
  • 31 persoane necăsătorite (1 membru).

Așadar, au fost soluționate 105 solicitări ce satisfac nevoile locative pentru 278 de persoane din Bacău. După votul formal din Consiliul Local, urmează ca solicitanții să își confirme dosarele și să devină chiriași.

bloc-ANL

foto: ZDBC.ro

6 comentarii la “105 locuințe ANL repartizate tinerilor băcăuani”

  1. Maria 11 Iulie 2017 at 22:02 Permalink

    Lista “norocosilor”? :)

  2. Iorga Ștefania Alexandra 12 Iulie 2017 at 13:22 Permalink

    Sunt căsătorită din 2015 și acuma sunt însărcinată în luna a treia. As dori și eu sa știu cum se procedam pt o locuință în A.N.L MULȚUMESC

  3. Ioana Magirescu 11 Ianuarie 2018 at 10:00 Permalink

    “M-am asigurat ca repartiția să se realizeze strict în baza prevederilor legale și a situațiilor sociale reflectate în dosarele depuse, fără favoritisme și alte practici vehiculate în anii anteriori.”

    As vrea sa stiu cum v-ati asigurat, in conditiile in care cunosc o familie de romi care a primit repartitie in 2017,s-au si “mutat” in apartament, ambii parinti lucreaza in strainatate ( fac cu randul cu bunica astfel incat sa nu stea mai mult de 6 luni), copiii sunt lasati cu bunica, iar mama afirma ca a dat spaga ca s-a obtina apartamentul ( pentru ca fara bani se poate obtine ceva, doamna? ma intreaba mama). Despre ce fel de asigurari vorbim?

    • Kristofer 11 Ianuarie 2018 at 21:50 Permalink

      Bună seara! Eu m-am asigurat că dosarele pe care aparatul de specialitate al primăriei ni le-a pus la dispoziție respectă criteriile legale pentru repartiție. Dacă aveți cunoștință de anumite fapte penale, nu numai că vă recomand ba chiar vă rog să le transmiteți Parchetului. Totuși, îmi puteți spune despre ce caz este vorba? Mi-ar plăcea să verific cele spuse de dumneavoastră. Adresa mea de e-mail este cristian.ghinghes@gmail.com. Aștept acolo detalii.


Lasa un comentariu