Luni, 5 Octombrie 2015 | Bacau | 5 comentarii
La finalul unui mesaj kilometric postat pe Facebook cu scurt timp în urmă, în care a ținut să îi execute cu zvonurile auzite de dânsa pe toți “nesimțiții” care și-au permis să ceară transparență în cheltuirea banilor de la festivalul Theaterstock și care au ridicat întrebări despre felul în care a ajuns director al Teatrului Bacovia, Anca Sigartău a anunțat că își depune demisia. Anunțul Ancăi Sigartău vine la scurt timp după ce mai multe publicații naționale au scris despre Afacerea Theaterstock și turnura penală pe care ar putea să o ia festivalul care a avut loc în august la Bacău. Mi se pare interesant că Anca Sigartău simte nevoia să se justifice pentru multe dintre lucrurile pe care le-am adus în atenția opiniei publice: prietenia cu Radu Ababei, conflictul de interese vizavi de relația patrimonială a dumneai cu membrii juriului care au uns-o manager al teatrului, calculele politice cu primarul aflat sub control judiciar Romeo Stavarache, comisioanele încasate de “colaboratorul” Dragoș Pandele de pe urma proiectelor publice, votate de Consiliul Local Bacău etc. Pe lângă asta, face un joc cel puțin interesant și își anunță demisia. Dar nu oricum, ci cu nuanțe: Dacă primăria decide să mi-o accepte, atunci lucrurile sunt clare: nu sunt un om dorit aici. Dacă nu, îmi doresc din toată inima ca lucrurile să se îndrepte. […] În condițiile în care demisia mea va fi acceptată, doresc să afirm pe această cale sprijinul pentru Eliza Noemi Judeu. Apare și numele meu în epistola Ancăi Sigartău, însă nu mă cobor la nivelul unor acuzații formulate de maniera “Au fost invocate legături între Grafit și bloggerul Kristofer. Nu știu dacă e așa, dar vă anunț că nu mă voi opri aici ci îmi voi căuta dreptatea în instanță.” Până să își caute Anca Sigartău dreptatea în instanță pe baza unui zvon despre care spune că “nu știu dacă e așa”, o anunț respectuos că instituția pe care o conduce a încălcat 4 legi mari și late pe durata festivalului Theaterstock, fără a pune la socoteală eventualele nereguli penale și financiare. Acestora li se adaugă Legea 544/2001, întrucât Teatrul Bacovia refuză să răspundă la solicitările de informații publice, dar și prevederile legate de integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice. S-a scurs aproape jumătate de an de când a preluat conducerea teatrului, însă Anca Sigartău nu și-a făcut publică declarația de avere și interese. Tragem linie și vedem că cel puțin 6 legi au fost încălcate la Teatrul Municipal Bacovia de când Anca Sigartău e director. Să vedem ce are de ascuns doamna director. Cumva colaborările și câștigurile patrimoniale realizate anterior cu membrii juriului care au desemnat-o director și pe care mai apoi i-a răsplătit generos la Theaterstock din bani publici? Sau colaborările anterioare cu Dragoș Pandele, cel care vorbește de funie în casa spânzuratului, adică de comisioane private pe proiecte desfășurate de o instituție publică?Articole recomandate:
Search
Articole Recente
- Ședința Consiliului Local Bacău din 16 august 2022 (rezumatul proiectelor)
- Eveniment: consultare online despre Regulamentul spațiilor verzi din municipiul Bacău
- Ședința Consiliului Local Bacău din 29 iulie 2022 (rezumatul proiectelor)
- O veste bună, una foarte bună și una proastă despre PNI Anghel Saligny în județul Bacău
- Ce ne dorim în zona Stadionului Municipal: sport și verde sau blocuri gri?
Comentarii recente
- Remus Lupu on O veste bună, una foarte bună și una proastă despre PNI Anghel Saligny în județul Bacău
- Carmen on La Ferdinand… o fi pe bune?
- Symy on Fotografiatul pe stradă, din punct de vedere legal. Luaţi notiţe!
- Ifrim on Ședința Consiliului Local Bacău din 30 iunie 2022 (rezumatul proiectelor)
- Vizian Miziteu on Rezumatul intervențiilor mele din ședința Consiliului Local din 27 mai 2022
- mihai on Legea trebuie să fie egală pentru toți. Cazul extinderii abatorului Agricola
- Can t you see me on Ce vă recomandă? Vocea, carnetul și talentul de debutant
- BD on Băcăuanii vor ști în timp real când sosește autobuzul
- You and you on Sinecuri de milioane și risipă de bani publici prin Centrul Comunitar propus de primarul Viziteu
- Kristofer on Drumul Romania – Bulgaria – Turcia – Antalya
Cea ce tabara voastra nu suporta este faptul ca Anca Sigartau ESTE una din valorile Romaniei si de cand a venit la Bacau ati incercat tot timpul sa o discreditati.Daca s-a justificat cu ceva se datoreaza faptului ca ati fortat-o sa faca acest lucru…Pe de alta parte puneti intrebari-acuzatii fara ca sa aveti macar o singura dovada,cea ce mie mi se pare o totala lipsa de profesionalism..
Asta-i demisie pe jumatate. Apeleaza la santaj emotional ca vrea sa vada si ea cat este de dorita. Din tot textul pare ca s-a vrut tot timpul dorita. Nu imi mirosea nimic pana acum prea tare, dar dupa toata pledoaria ei jalnica nu cred ca mai poate fi salvata. Cat de inseamnatatea ei in lumea artistica, pe care o invoca de atatea ori, cred ca ar fi mai bine sa se dezbrace de ea si de aroganta “dă capitală”.
O mentiune. O demisie, orice demisie, din momentul in care este depusa si inregistrata, nu trebuie acceptata de nimeni. Conform legii, demisia este un act unilateral si produce incetarea de drept a unui contract de munca. Cu eventuala perioada de preaviz care demisionarul este obligat sa o respecte. Neinregistrarea unei demisii scrise si discutarea, acceptarii sau neaceptarii reprezinta o ilegalitate!
Nu a contestat nimeni ca Anca Sigartau nu e este o valoare pentru Romania din punct de vedere al profesiei sale. Dar cand incalci normele trebuie sa iti asumi responsabilitatea indiferent de “valoarea” pe care o ai.
Doamna are contract de munca la teatru? Daca are alt tip de contract (colaborare/management) nu are ce cauta demisia in relatia respectiva.