Una dintre părțile bune ale implicării în Consiliul Național al Elevilor în timpul liceului este că poți întâlni oameni unici din toată țara cu care să te împrietenești pe viață. Ieri, 26 ianuarie 2012, l-am invitat la Divanul VIP, profintând de vizita de lucru de 3 zile a acestuia în Bacău, pe Andrei Bogdan Petre – noul președinte al Consiliului Național al Elevilor. Întâlnirea s-a desfășurat la Piazzetta.
Mai întâi de toate, Andrei îmi este un foarte bun prieten și abia pe urmă un respectabil omolog. Totuși, voi încerca să vi-l prezint cât mai obiectiv cu putință. L-am cunoscut la începutul anului trecut la Sinaia și a fost, ca să zic așa, dragoste la prima vedere. Avem foarte multe puncte de vedere în comun. Unul dintre ele l-a spus chiar ieri, în cadrul întâlnirii cu bloggerii: Fie că îți place, fie că nu, ca să schimbi ceva în țara asta trebuie să faci politică.
Acum este apolitic, evident, căci este implicat în Consiliul Național al Elevilor, structură consultativă a Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului.
Andrei Bogdan Petre se află la al doilea mandat de președinte al Consiliului Județean al Elevilor Constanța și a câștigat zdrobitor președinția la nivel național, cu 44 de voturi dintr-un total de 45 ce puteau fi exprimate de membrii Adunării Generale a Consiliului Național al Elevilor. Asta cred că spune multe despre spiritul de lider pe care Andrei îl deține. Evenimentul a avut loc în perioada 9-13 ianuarie 2013 la Târgu Mureș. Am fost și eu acolo și permiteți-mi să vă spun că l-am susținut fără rezerve pe Andrei. P.S.: CJE Bacău este organizația care a primit cele mai multe premii în cadrul Galei CNE.
Revenind, lui în Andrei îi place să își ajute elevii pe care îi reprezintă atât la nivel local, cât și național. Nici bine nu și-a început mandatul că deja merge prin țară cu scopul de a capacita organizațiile județene ale elevilor inactive, dar și pentru a rezolva unele probleme precum cea de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău, unde conducerea liceului refuză refacerea alegerilor pentru Consiliul Școlar al Elevilor. Obiectivul lui Andrei Bogdan Petre este de a-i convinge pe directorul și pe reprezentanții nevalidați din Alecsandri să organizeze din nou alegerile. Am o presimțire că va reuși.
Ce apreciez eu la Andrei este realismul cu care privește lucrurile în general. Gândește la rece, este un om al principiilor, însă când este vorba de treabă acționează fără ezitare și este în stare să recurgă la anumite compromisuri pentru interesul comun al celor pe care îi reprezintă. Asta trebuie să facă un lider, asta face Andrei Bogdan.
Agenda vizitei de lucru la Bacău mai include, pe lângă soluționarea situației de la CNVA, întâlniri cu membrii Consiliilor Școlare ale Elevilor din Colegiul Național „Gh. Vrânceanu”, Liceul cu Program Sportiv, Colegiul Național „Ferdinand I” și Colegiul Tehnic “Anghel Saligny”, organizarea şi monitorizarea alegerilor din cadrul Consiliului Județean al Elevilor Bacău pentru funcția de președinte al acestei organizații, precum și o serie de întrevederi cu domnul prof. Florin Lazăr, inspector școlar general al ISJ Bacău, Ilie Bârzu (consilier local) și cu domnul Radu Ghiciușcă, director al Palatului Copiilor.
Îmi place la nebunie ce fac, spune Andrei despre implicarea sa în Consiliu. Are programate întâlniri cu Ministrul Educației, dezbate cu elevii din toată țara problematica introducerii votului la 16 ani, pregătește alături de echipa sa implicarea CNE-ului în programul „Școala altfel” și este momentan liniștit în ceea ce privește examenul de Bacalaureat de la anul. În schimb, îl preocupă vizibilitatea organizației pe care o conduce la nivel național și speră ca 2012 să fie un an bun pentru Consiliul Național al Elevilor. Este încrezător în forțele sale, iar asta se datorează, spune el, și echipei pe care o are în jurul său.
La anul, pe vremea asta, probabil că Andrei își va fi încheiat mandatul. Urmează un an extrem de încărcat pentru el, dar asta știe și el. Ce nu știe și află acum este că eu îl voi susține și că voi încerca să fiu aproape de Consiliul Național al Elevilor din postura de senior, în ciuda provocărilor pe care mi le oferă acest an terminal.
Au mai scris de la întâlnire Aghiuță, Mihai Costi, Cătălin Bejan și probabil că urmează și Emilian, Talent Irosit, Inima Bacăului și Amalia.
Scriai bine!