Au și turcii rampele lor…

Luni, 24 Iunie 2013 | foto, Pareri personale | Comenteaza

Cu toții știți, ați văzut sau ați auzit de vechea problemă – romănească, spunem noi – a rampelor de acces pentru persoanele cu handicap locomotor ce au o pantă de-ți vine rău. Nici cu bicicleta nu le poți urca. V-am arătat vreo 3 cazuri numai din Bacău: Oficiul Poștal 3, Oficiul Poștal 1 și farmacie. Făcute pe sistemul “ca să fie”.

Cum mie îmi place să vorbesc cu reglementările în mână, Legii 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap i-ar șta tare bine, zic eu, cu un amendament prin care să fie menționat gradul de înclinare a acestor rampe.

Ieșind puțin din spațiul românesc, vreți să vă arăt o rampă pentru persoanele cu handicap pe care am văzut-o în hotelul în care sunt în vacanță în Turcia, Crystal Admiral Resort Suites & Spa? V-o arăt, ca nu cumva să vă mai aud că “numai la noi se poate așa ceva”.

Bună pentru săniuș. Păcat că în Antalya nu prea ninge.

Lasa un comentariu