Duminica, 10 Noiembrie 2013 | Bacau, foto | 1 comentariu
În premieră pentru județul Bacău, Asociația pentru Dezvoltare Activă, împreună cu un grup de voluntari din care și eu fac parte, am organizat vineri, 8 noiembrie 2013, la Universitatea “Vasile Alecsandri” Bacău, prima conferință TEDx Bacău. Am avut 10 speakeri, o aulă plină, 3 workshopuri, mașini Toyota, un coffee break completat de un flashmob surpriză, deci aproape 12 ore guvernate de voie bună, oameni minunați și experiențe greu de uitat. Pentru aceste trăiri am venit la Bacău în acest weekend. Când colegii mei au anunțat TEDx Bacău, studenții băcăuani s-au îmbulzit pe cele 100 de locuri, număr limitat de condițiile licenței oficiale TED, și le-au ocupat în doar câteva zile. Era de așteptat, căci miile de evenimente TED au suscitat, până în momentul de față, interesul a peste 1 miliard de oameni. E vorba despre dezvoltare personală, despre oameni care vorbesc despre pasiunile lor, despre job-ul lor, despre ceea ce fac ei, însă nu oricum, ci cu scopul de a-i inspira pe ceilalți și de a-i face pe oameni să acționeze într-un sens sau altul. Întorcându-mă la conferință, accesul în Aula Universității Bacău s-a făcut, zic eu, foarte ușor. S-a intrat pe bază de listă și semnătură, dar asta nu a fost o problemă. Totul a mers șnur. Evenimentul a fost deschis de Dominic Trișcă, cu mesajul de bun venit, după care microfonul a ajuns în mâna primului speaker, rectorul Universității – Valentin Nedeff. N-am să vă reproduc ce au spus vorbitorii la conferință pentru că, în câteva zile, vom posta absolut toate discursurile filmate de la TEDx Bacău. Trebuie să știți însă, în caz că nu ați aflat până acum, că tema evenimentului a sunat astfel: “Transforming passion into success”. Pasiune – succes, o punte care prinde la studenți și care a dat substanță, credem noi, primului eveniment TEDx din Bacău. Au urmat, în ordinea numerelor de pe După pauza de cafea, în care voluntarii de la Oblio și majoretele de la C.N. “Gheorghe Vrănceanu” au animat atmosfera, au preluat cuvântul Adrian Iordache (Director General al HIT PARK), Adelina Sabău (pianistă, câștigătoare a numeroase concursuri muzicale naționale și internaționale) – însoțită de Alina Ștefania Olaru și Cosmin Sipoș, și ei elevi la C.N. de Artă “George Apostu”, Cristian Andrieș (comandant de patrula în cadrul escadrilei de elicoptere la Baza Aeriană 95 din Bacău), Tedy Necula (producător și director de film) și, în final, Cristian Gog (mentalist, câștigătorul celui de-al doilea sezon Românii au talent). Mie, unul, mi-a plăcut cum a ieșit evenimentul (evident, sunt subiectiv) și sper ca cei care au fost în sală să fi plecat de la eveniment plini de energie și inspirați. Pentru ceilalți, mă refer la cei care nu au fost prezenți, înregistrarile discursurilor sunt pe drum! 🙂 PS: Urmează încă un articol despre TEDx Bacău, dar despre prima sesiune a evenimentului, cea cu workshopurile. PS2: Mai multe fotografii găsiți pe pagina de Facebook TEDx Bacău.tricou sacou, Răzvan Daba (inițiatorul și coordonatorul Speakers’ Arena), Romeo Moșoiu (consilier la Ministerul Educației Naționale, implicat în activități civice și de tineret încă din 1989), Loredana Lăcătușu (Operations Manager în Bacau pentru SCC Services România) și Ionuț Budișteanu (olimpic internațional).
Search
Articole Recente
- Ce simt anul acesta de Ziua Națională a României
- Agenda evenimentelor din Bacău (1-3 decembrie 2023)
- Ședința de îndată convocată de primarul Viziteu pentru ascunderea eșecului fondurilor europene, fără cvorum
- Ședința Consiliului Local Bacău din 28 noiembrie 2023 (rezumatul proiectelor)
- Agenda evenimentelor din Bacău (24-26 noiembrie 2023)
Comentarii recente
- Lungu on Ce simt anul acesta de Ziua Națională a României
- Simona on Proiect în consultare publică: terenuri de sport ale școlilor și liceelor deschise pentru toți băcăuanii
- Ionut on Proiect în consultare publică: terenuri de sport ale școlilor și liceelor deschise pentru toți băcăuanii
- Radu on Proiect în consultare publică: terenuri de sport ale școlilor și liceelor deschise pentru toți băcăuanii
- Kristofer on Agenda evenimentelor din Bacău (27-29 octombrie 2023)
- Kross on Agenda evenimentelor din Bacău (27-29 octombrie 2023)
- Kross on Străzi neîncăpătoare pentru mașinile din Bacău. Soluția: transportul alternativ
- jonny anghel on Străzi neîncăpătoare pentru mașinile din Bacău. Soluția: transportul alternativ
- roch on Zilele Bacăului, așa cum le văd eu – propunere de program și activități
- Teo on Zilele Bacăului, așa cum le văd eu – propunere de program și activități
1 comentariu la “Foto: Bacăul a intrat pe harta evenimentelor TED”