Campionatul Municipal de Minifotbal Bacau, etapa a VIII-a

Miercuri, 4 Noiembrie 2009 | Bacau, fotbal, stiri | Comenteaza

Avand in vedere ca sunt partener oficial al Campionatul Municipal de Minifotbal pentru Amatori Bacau, editia a IV-a, 2009 – 2010, postez pe blog comunicate de presa, rezultate, stiri si tot ce tine de aceasta competitie care este in curs de desfasurare.

În etapa a VIII-a din cadrul Campionatului Municipal de Minifotbal pentru Amatori – Liga Bergenbier s-a petrecut cea mai mare surpriză din această ediţie de campionat. Red Team, echipă din ultima parte a clasamentului, a reuşit o remiză în faţa Fortunei 40, echipa cu cea mai bună apărare, aflată înaintea acestei etape la egalitate de puncte cu liderul campionatului. Astfel Red Team primeşte prin această remiză o gură importantă de oxigen în campania de salvare de la retrogadare. Atuul acestora în confruntarea cu Fortuna 40 s-a numit posesia şi Grumega Vlad, un fost talentat jucător de la juniorii FCM.

FC Transport Bistriţa aflată într-o creştere vizibilă de la o etapă la alta a reuşit să treacă de Cartier URA, un adversar foarte tehnic, prin prisma unui joc colectiv de excepţie. Rezultat final 6-2, iar transportatorii îşi mai adaugă încă o victorie în palmares.

Generali Bacău a reuşit în întâlnirea cu SC Ermacom un joc foarte plăcut în faţa chiar a unui adversar care aspiră la primele opt locuri din campionat. Generali Bacău a dovedit încă o dată că sunt o echipă de nota 10 în ceea ce priveşte fair-play-ul atât pe teren cât şi în afara acestuia. Comportametul acestora ar trebui să constituie un exemplu, şi anume ca echipele să nu uite că sportivitatea ar trebui să se afle pe primul loc la minifotbal, un premiu considerabil fiind pus în joc în acest sens.

La primul lor joc la minifotbal, Dedeman au făcut o figură foarte frumoasă în întâlnirea cu campioana en-titre, FC Coriolan. Deşi au pierdut cu scorul de 4-1, Dedeman a avut un joc plăcut şi sportiv, Boghian Ciprian, portarul acestora reuşind un meci senzaţional, argumente care probabil vor face din Deman o echipă de temut pentru toate celelalte echipe aflate în cursa pentru podium.

Nuntaşii Poşta Atlassib au avut în această etapă o misiune extrem de dificilă, în întâlnirea cu Tofan Sport. Aceştia din urmă s-au impus printr-un joc de excepţie, în care le-a ieşit totul, în timp ce Nuntaşii au avut o zi mai proastă.
FC Afezam vs. Legendele a fost un joc în care legendarii au dorit cu orice preţ să-i facă un cadou lui Paul Stanciu care este de acum înainte fericitul tătic al unei fetiţe, dedicându-i acestuia victoria la care inclusiv proaspătul tătic a contribuit cu câteva execuţii remarcabile. Fără îndoială a fost un meci aflat la discreţia Legendelor.

X-Carp vs. Gim Sport a încheiat seria unor meciuri foarte frumoase din etapa a VIII-a. Gim Sport este echipa care îşi revine la adevărata valoare care au demonstrat-o în primele ediţii de campionat, în timp ce X-Carp a avut câteva ocazii monumentale, dezavantajul loc până acum fiind acela că au jucat numai cu echipe foarte bune.

Începe superliga a II-a
În această săptămână va debuta şi superliga a II-a, ceea ce va reprezenta inclusiv un factor de competiţie pentru echipele din prima superligă, deoarece de acum înainte se va aplica sistemul de retrogadare-promovare. Premiile puse în joc pentru echipele din superliga a II-a vor consta în cupe, diplome şi echipamente sportive pentru primele trei echipe clasate, iar primele două echipe vor avea posibilitatea de a evolua în prima superligă din ediţia următoare. „Formarea superligii a II-a vine ca o cerinţă din partea iubitorilor de minifotbal, iar pentru noi este implicit o recunoaştere a faptului că ne facem bine treaba. Totodată doresc să le mulţumesc şi sponsorilor care au venit alături de noi în premierea echipelor, deoarece minifotbalul este mai mult decât o emoţie socială, este chiar o stare de spirit”, ne-a declarat Gheorghe Burleanu, managerul acestei competiţii.


Campionatul Municipal de Minifotbal pentru Amatori – Liga Bergenbier, ediţia a IV-a, 2009 – 2010

Luni, 12 Octombrie 2009 | Bacau, fotbal, stiri | Comenteaza

Avand in vedere ca sunt partener oficial al Campionatul Municipal de Minifotbal pentru Amatori Bacau, editia a IV-a, 2009 – 2010, postez pe blog comunicate de presa, rezultate, stiri si tot ce tine de aceasta competitie care este in curs de desfasurare.

Etapa a V-a din cadrul Campionatului Municipal de Minifotbal pentru Amatori – Liga Bergenbier a debutat sâmbătă cu meciul dintre SC Andisimo şi FC Afezam, încheiat cu scorul de 7-6. FC Afezam a dat impresia pe toată durata jocului că poate câştiga, însă printr-o tresărire de orgoliu, SC Andisimo a reuşit în cele din urmă să se impună.

Etapa a V-a a continuat duminică pe aceeaşi bază sportivă Lider Sport din incinta Şcolii Mihai Drăgan, cu meciul dintre Gim Sport şi Legendele. Scor final 1-8. A fost un meci aflat la discreţia echipei Legendele, pe fondul eliminării unui jucător din formaţia de start a celor de la Gim Sport. Totodată meciul a fost la discreţia Legendelor graţie şi prestaţiei deosebite a talentatului Cristi Manu.

SC Ermacom vs. Bad Boys a reprezentat un meci deosebit care a excelat prin tehnica jucătorilor. Deşi scorul de 8-1 în favoarea celor de la SC Ermacom ar lăsa impresia unui joc la o singură poartă, meciul s-a desfăşurat sub cu totul alte auspicii. La acest rezultat a contribuit destul de mult şi norocul portarului de la Ermacom care s-a interpus multor ocazii ale celor de la Bad Boys. Jucătorul meciului a fost un alt fost fotbalist al FCM-ului, Tibi Zamfirache, care după revenirea în ţară nu a reuşit să stea prea mult în afara gazonului, alăturându-se prietenilor săi din cadrul formaţiei SC Ermacom.

Partida dintre Red Team şi FC Coriolan a scos în evidenţă o echipă extrem de unită a celor de la Red Team care au mai demonstrat încă o dată că pot face faţă cu succes campionatului şi chiar să se bată de la egal la egal cu oricare dintre echipele mult mai titrate. În schimb în această etapă Red Team a avut de înfruntat o echipă mult mai experimentată şi pragmatică în fazele de finalizare, ca să nu mai amintim aici că FC Coriolan este şi campioana en-titre.

Tofan Sport vs. X-Carp a început şi s-a terminat ca un derby, cu două echipe senzaţionale din toate punctele de vedere. Doar paradele portarului Vizitiu Gheorghe au făcut ca scorul să nu fie unul mai strâns. X-Carp a demonstrat încă o dată, că deşi se află la prima ediţie în cadrul campionatului de minifotbal, sunt într-adevăr o echipă, din primul şi până în ultimul minut.

FC Transport Bistriţa vs. Ben-Jon Comăneşti a fost fără îndoială un alt derby al acestei etape. Suporterii prezenţi la meci au avut parte de toate, a fost un meci cu foarte multe ocazii de poartă, dar şi implicit cu răsturnări de scor. Concluzia meciului ar putea fi că rezultatul de egalitate, de 3-3, a fost unul echitabil, care a mulţumit ambele echipe.
Fortuna 40 a întâlnit în cadrul etapei a V-a pe Generali Bacău într-un joc foarte plăcut. Fortuna s-a evidenţiat însă printr-un apetit de gol mult mai crescut şi o atenţie mult mai ridicată acordată fazelor de finalizare.

Ultimul meci al acestei etape a fost cel disputat de la ora 22.00 între Cartier URA şi Nuntaşii Poşta Atlassib. Deşi Cartier URA pleca ca favorită în această partidă, prin prisma jocurilor precedente, s-a încurcat nu atât de evoluţia extraordinară a lui Andrei Alexandru, cât de paradele de senzaţie ale portarului Cioca Florin care a reprezentat un adevărat zid de netrecut în faţa tehnicilor jucători de la Cartier URA.

Întrebat despre evoluţia campionatului Gheorghe Burleanu, managerul acestei competiţii ne-a declarat că: „Această etapă a reprezentat în opinia mea cea mai frumoasă din cele patru ediţii de campionat pe care le-am organizat până acum. Dar în acelaşi timp a fost un adevărat tur de forţă pentru mine şi echipa de organizare pentru a ţine pasul cu dinamica senzaţională a jocurilor. A fost o etapă foarte reuşită şi asta datorită tuturor echipelor participante.”

Totodată ceilalţi iubitori ai minifotbalului care doresc să se alăture acestui campionat mai au posibilitatea de a se înscrie până pe data de 14 octombrie, în limita a 3 locuri disponibile. Taxa de participare este de doar 100 ron.

Rezultatele etapei a V-a

Clasament

Lasa un comentariu