CNADNR confirmă: Centura Bacău n-a avut niciodată finanțare

Marti, 23 Februarie 2016 | Bacau, stiri | 4 comentarii

De 12 ani de zile, mai pe scurt de 3 mandate încoace, politicienii băcăuani din toate partidele promit realizarea Centurii ocolitoare a municipiului Bacău. Și-au asumat-o, chiar au inclus-o de mai multe ori în programele lor electorale, ne-au prostit pe față, iar acum încearcă să se scoată deoarece acest obiectiv extrem de important pentru municipiul Bacău și nu numai a rămas la stadiul de proiect.

Chiar dacă pe 1 aprilie 2015 a fost semnat în sfârșit contractul de execuție a variantei ocolitoare a municipiului Bacău, lucrările nu au început nici până astăzi. Iar problema nu e la turcii de la Eko Insaat Ve Tic As, așa cum încearcă unii să ne transmită, ci la beneficiarul investiției: Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), care nu are bani pentru demararea lucrărilor.

centura bacau landscape

Am spus-o pentru prima dată în iulie 2015, mi-a fost confirmată de Ministerul Fondurilor Europene la începutul acestui an, iar acum, pentru cei care încă nu cred acest lucru și țin neapărat să mă contrazică fără să-mi dea numele în Deșteptarea, vine și CNADNR să o declare negru pe alb: Centura Bacău nu a avut și încă nu are contractată o finanțare europeană.

Aveau o cerere de finanțare pregătită pentru POS-T 2007-2013, însă au mutat-o spre finalul anului trecut către POIM 2014-2020. Dar niciodată CNADNR nu a semnat vreun contract de finanțare pentru Centura Bacău. Drept dovadă, am răspunsul CNADNR la o adresă pe care am depus-o la finalul anului trecut: Până în prezent, Cererea de Finanțare nu a fost aprobată + nu au fost efectuate plăți în cadrul Contractului de lucrări.

raspuns cnadnr finantare centura bacau

Totuși, încă există speranțe:

Proiectul este propus a fi finanțat din Fondul de Coeziune în procent de 75% prin POIM 2014-2020 și 25% va fi suportat de Guvernul României. Proiectul este prins în Axa Prioritară 1 – Creșterea mobilității prin dezvoltarea transportului rutier pe rețeaua TEN-T centrală, proiect major de investiții. – CNADNR

De asemenea, le-am cerut celor de la Compania de Drumuri Naționale să îmi transmită un termen de finalizare a centurii: aprilie 2018, condiționat de forța de mobilizare a antreprenorului și de aprobarea Cererii de Finanțare. Cum cererea de finanțare este încă neaprobată, sigur mai trebuie să așteptăm…

Sunt foarte curios cum vor scoate cămașa PSD-iștii și PNL-iștii care au promis această centură în ultimii 8 ani. Cine o să vă mai creadă la alegerile din 2016?

Aștept cu nerăbdare replica celor care încă visează cai verzi pe pereți. Acum am (și o spun cu tristețe) două surse oficiale care afirmă că Centura Bacău n-a avut niciodată finanțare europeană: Ministerul Fondurilor Europene și CNADNR (din subordinea Ministerului Transporturilor). Ar cam fi cazul să încetați cu păcălelile și să începeți să puneți presiune pe guvernanți. 1 aprilie 2015 a trecut, urmează 1 aprilie 2016.

P.S.: Mie încă nu-mi vine să cred cât tupeu au avut Victor Ponta, Ioan Rus, Narcis Neaga și Dragoș Benea să semneze fix de Ziua păcălelilor un contract de execuție pentru un obiectiv care încă nu avea finanțare. Noaptea minții.

3 semnare contract centura dorian pocovnicu ioan rus victor ponta dragos benea cengiz Koksal

foto: BacauInfo.ro

4 comentarii la “CNADNR confirmă: Centura Bacău n-a avut niciodată finanțare”

  1. Filip 23 Februarie 2016 at 11:33 Permalink

    Impresia mea este că tergiversarea centurii Bacăului, la fel ca abandonarea autostrăzii Brașov-Bacău, este un simptom al influenței reduse a Moldovei la nivel central, care generează un cerc vicios al sărăciei, prin izolarea de facto a regiunii.

  2. Costin 23 Februarie 2016 at 12:29 Permalink

    Votati din nou indivizii din fotografie impreuna cu bandele lor de escroci si veti avea sosea de centura la Pastele Cailor !

  3. io 19 Martie 2016 at 10:09 Permalink

    I-a zi tu mestere, unu cu care sa votam. Dpmdv, toti…TOTI is la furat, indiferent de culoarea politica.


Lasa un comentariu