Coincidențe pe linia Ponta-Turcia privind contractul Centurii Bacău

Miercuri, 6 Iulie 2016 | Bacau | 4 comentarii

Spațiul public românesc vuiește astăzi de zvonul cum că Victor Ponta ar fi vizat de o anchetă DNA în legătură cu hotărârea de guvern pe care a semnat-o și prin care compania KazMunayGas a scăpat de plata a 600 de milioane de dolari, datorie istorică a Rompetrol.

EurActiv spune că dosarul datează din 2015 și avansează ideea că drumurile dese ale lui Ponta în Turcia și o cartelă telefonică tucească sunt investigate de DNA. 

Nu cred că există moment mai potrivit pentru a vă prezenta câteva dintre coincidențele pe care le-am sesizat în ceea ce privește atribuirea contractului de execuție a lucrărilor pentru Centura Bacău, în valoare de peste 393 de milioane de lei, către turcii de la Eko Insaat Ve Tic As, în perioada în care Victor Ponta conducea Guvernul României. Există documente pe care le-am cerut recent de la CNADNR și pe care mă bazez.

30 aprilie 2013: CNADNR publică pe SEAP anunțul de participare la licitația pentru lucrările de execuție a Centurii Bacău. Conform anunțului nr. 143394, a fost aleasă procedura de licitație deschisă, criteriul de atribuire utilizat fiind prețul cel mai scăzut.

8 august 2013: se deschid ofertele depuse în cadrul licitației. Comisia respinge pe loc oferta nr. 9301 depusă de Eko Insaat Ve Tic As pe motiv că garanția de participare a firmei turce, în valoare de 10,2 milioane lei, nu respectă forma solicitată prin documentația de atribuire.

19 septembrie 2013: Premierul Victor Ponta efectuează o vizită oficială în Turcia, la Ankara, pentru “consolidarea cooperării bilaterale româno-turce în contextul Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări”. Se întâlnește cu Recep Tayyip Erdogan (pe atunci prim-ministru), președintele țării, dar și cu președintele parlamentului turc.

ponta erdogan

29 octombrie 2013: Victor Ponta face încă o vizită în Turcia, de data aceasta la Istanbul, unde inaugurează braț la braț cu premierul Recep Tayyip Erdogan tunelul Marmaray.

Exact în aceeași zi, Ziarul de Bacău anunță în exclusivitate că licitația a fost adjudecată de Eko Insaat Ve Tic As, pe baza validării raportului de atribuire de către Unitatea pentru Coordonarea și Valorificarea Achizițiilor Publice (UCVAP) dn cadrul Ministerului de Finanțe.

11 noiembrie 2013: Prin raportul 18A/2115/13.11.2013, CNADNR îi desemnează oficial pe turcii de la Eko Insat Ve Tic As drept câștigători ai licitației pentru construcția variantei ocolitoare a municipiului Bacău, în ciuda neconformității garanției de participare și mai ales în ciuda prețului net mai mare al ofertei decât cele depuse de de firmele românești ale lui Cășuneanu (asocierea PA&CO + Idecon SAU) și Umbrărescu (SA & PE Construct SRL, susținută tehnic și economic de Spedition UMB). Foto jos.

oferte licitatie centura bacau

 

noiembrie 2013 – aprilie 2015: S-au depus 4 contestații, au fost soluționate de CNSC, s-au formulat apoi plângeri la Curtea de Apel București împotriva soluțiilor CNSC, iar în cele din urma instanța decide în mai 2014 reevaluarea procesului de desemnare a câștigătorului licitației. Decizia instanței ajunge la CNADNR abia pe 28 mai 2014. Reevaluarea se încheie pe 19 septembrie, însă Max Boegl contestă la CNSC procedura, după care face o plângere și la Curtea de Apel. Instanța respinge plângerea, iar comunicarea ajunge la CNADNR pe 16 martie 2015.

1 aprilie 2015: Recep Tayyip Erdogan, care între timp devenise președintele Turciei, se întâlnește la București cu al nostru Klaus Iohannis. În paralel, exact în aceeași zi, la Bacău, Victor Ponta, Ioan Rus, Dragoș Benea și Narcis Neaga semnează cu turcii de la Eko Insaat Ve Tic As contractul de execuție pentru Centura Bacău.

3 semnare contract centura dorian pocovnicu ioan rus victor ponta dragos benea cengiz Koksalfoto: Bacau Info

8 aprilie 2015: se publică anunțul final de atribuire a contractului către Eko Insaat Ve Tic AS, cu numărul 156671, în valoare de 393 de milioane de lei.

Prea multe coincidențe româno-turce, așa-i?

Chiar dacă inaugurarea lucrărilor (ce penibil sună!) s-a petrecut taman în ultima săptămână a campaniei electorale pentru alegerile locale, iar contractul de execuție are deja peste 450 de zile vechime, lucrările la Centura Bacău încă nu au început.

Din păcate, deocamdată rămân cu ideea că cea mai bună farsă de 1 aprilie s-a petrecut anul trecut la Palatul Administrativ: semnarea contractului pentru Centura Bacău. Totuși, îmi doresc să fiu contrazis cât mai curând cu putință deoarece că avem mare nevoie de acest obiectiv. Dezvoltarea infrastructurii din municipiul Bacău și confortul nostru urban depind de realizarea centurii.

sigla centura bacau jpg

4 comentarii la “Coincidențe pe linia Ponta-Turcia privind contractul Centurii Bacău”

  1. Monta 6 Iulie 2016 at 16:39 Permalink

    ti-ai gresit meseria, trebuia sa te faci jurnalist de investigatii :) oricum, interesante legaturile… poate ajung si in presa nationala cumva, vezi si tu cum le trimiti.

  2. Stan 6 Iulie 2016 at 17:07 Permalink

    Pentru “coincidente”sa plateasca cine va fi gasit vinovat.
    Pentru prostia lor in afara de noi bacauanii mai plateste cineva?
    Centura mult trambitata se mai face?
    Sau mai asteptam niste alegeri sa mai inaugureze a N-a oara deschiderea santierului si niciodata lucrarea?

  3. Gabriel 6 Iulie 2016 at 20:22 Permalink

    Nu sunt coincidente. Pur si simplu sunt interese personale.

  4. lennwilliams 14 Ianuarie 2017 at 14:58 Permalink

    Am preluat si repostat pe pagina mea FB !


Lasa un comentariu