Facilitățile elevilor pentru transportul public din Bacău nu sunt respectate

Vineri, la dezbaterea cu candidații despre problemele elevilor din Bacău, unul dintre subiectele dezbătute și pe marginea cărora s-au făcut propuneri este transportul public la nivel local. Reprezentanții Asociației Elevilor din Bacău au lansat ideea decontării integrale a transportului public, o propunere pe care eu o susțin și am sublinat-o la întâlnirea organizată de elevi.

La polul opus, Dragoș Luchian (candidatul PNL) a spus că subvenția nu poate fi mai mare de 50%, lucru total fals. Sunt orașe în țară care oferă această facilitate, Târgu Mureș și Galați numărându-se printre ele. În contrapartidă, fostul viceprimar a venit cu propunerea ca biletul să fie gratuit pentru elevii care citesc în autobuze. Sunt foarte curios cum poate fi implementată concret o astfel de măsură. Punem câte un om în fiecare autobuz pentru a verifica dacă tinerii țin o carte în mână? Revistele se pun? Dar ziarele? Cum decontăm apoi sumele de la bugetul local?

dezbatere educatie candidati primaria bacau 2016 ghinghes pichiu luchian

Dar până la instituirea transportului gratuit pentru elevi, trebuie să observăm cum în momentul de față nici măcar cerințele minimale din Legea Educației nu sunt respectate în municipiul Bacău. Dacă SC Transport Public SA Bacău nu vrea să aplice legea, Primăria Bacău, cel care a concesionat acest serviciu public unei societăți private, trebuie nu doar să oblige Transport Public să respecte drepturile elevilor și studenților, ci și să pună la dispoziție fonduri pentru suportarea subvențiilor prevăzute de Legea Educației:

Art. 84 alin (1) – Elevii din învăţământul obligatoriu, profesional şi liceal acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu 50% pentru transportul local în comun, de suprafaţă, naval şi subteran, precum şi pentru transportul intern auto, feroviar şi naval, pe tot parcursul anului calendaristic.

Așadar, elevii trebuie să se bucure de transport la jumătate de preț nu doar în timpul anului școlar, așa cum se întâmplă în momentul de față în Bacău, ci pe tot parcursul anului. Deci și pe perioada vacanțelor!

De asemenea, Transport Public și Consiliul Local discriminează elevii prin practicarea unor tarife diferite în funcție de anul de studiu al acestora. Astfel, elevii din clasele I-VII și IX-XI plătesc 48 de lei, cei de a VIII-a scot din buzunar 44 de lei, iar cei din clasa a XII-a plătesc 35 de lei. Singurul temei pe care societatea de transport l-ar avea pentru instituirea acestor prețuri diferențiate ar fi faptul că unii au mai multe zile de școală decât alții, dar argumentul ăsta cade din start având în vedere că Legea Educației prevede clar faptul că transportul public local trebuie oferit elevilor la cel puțin jumătate de preț pe tot parcursului anului.

deiscriminare transport elevi bacau

foto: prof. Dumitru Ficuță

Nu în ultimul rând, trebuie să discutăm serios despre accesibilitatea la transportul public a celor care merg la școală și nu numai. Sunt zone întregi din oraș care nu sunt legate la traseele existente ale autobuzelor. De asemenea, există multe școli și licee, mai ales în zona centrală, care se află la distanțe de peste 1,5 km față de cea mai apropiată stație de autobuz. E clar faptul că avem o problemă care în următorii 4 ani ar putea fi rezolvată dacă ne dăm silința.

Există fonduri europene prin POR 2014-2020 care privesc inclusiv dezvoltarea transportului public local sustenabil, eco, verde – spuneți-i cum doriți. Dar pentru a accesa acești bani din care putem cumpăra autobuze electrice, putem dezvolta linii de transport electrificate sau dedica benzi transportului public trebuie să avem mai întâi PMUD (Planul de Mobilitate Urbană Durabilă), strategie despre care eu vorbesc de 1 an de zile. La începutul anului acesta am pus presiune pe autorități ca să modifice proiectul de buget pentru 2016 astfel încât să aloce bani pentru realizarea PMUD. Ilie Bîrzu (atunci viceprimar, acum viceprimar cu atribuții de primar) a fost receptiv, bugetul a fost modificat, iar suma dedicată PMUD e de aproximativ 100.000 de euro. Acum să vedem dacă și când au de gând cei din primărie să demareze licitația. Avem nevoie de acest plan cât mai repede deoarece nu putem beneficia de fonduri europene în domeniul de transport/mobilitate urbană fără acest document important.

P.S.: în chestiunea nerespectării drepturilor elevilor miroase a contencios administrativ.

autobuze noi bacau transport public

3 thoughts on “Facilitățile elevilor pentru transportul public din Bacău nu sunt respectate

  1. Sunt de acord cu tine.La Iasi un abonament pe 30 de zile costa 13lei pt studenti pe toate liniile din oras.Pe partea de transport mai sunt multe de schimbat in Bacau.

  2. Ce s-a punctat aici e putin din cate schimbari ar trebui făcute în ceea ce priveste transportul public, de ce pensionarii au decontare 100%? Se stie ca noi studenții si elevii nu avem loc în autobuze trebuie sa plecăm cu 45 de minute sau chiar o ora inainte de cursuri pentru a prinde un autobuz liber, pentru ca e plin de pensionarii care la prima ora fac piața ? Se stie ca acei „controlori” alesi sunt niste nesimțiți care i-au la mișto călătorii, insulta si chiar agresează? Se stie ca atunci când solicitam conducătorului auto un bilet, după ora de închidere a chioșcurilor de bilete, suntem înjosit si trebuie sa-i foarte rugam pentru a se gândi ca pana la urmatoarea statie sa ne dea un bilet sau în cel mai rău caz sa ne dea jos din autobuz neavând chef de un călător care il deranjează din vorbitul la telefon! Se mai stie ca vin cate 3 autobuze stau un minut in statie apoi pleacă chiar si cu autobuzul gol, apoi asteptam cam 25 de minute urmatoarele mijloace de transport. Astea se stiu? Oare ce e de facut?

  3. Sa intelegem ca avem o disputa asupra a ceea ce spune Legea Eucatiei si ce vor sa faca alesii? Sa se acorde potrivit legii jumatate din pretul intreg iar pentru alte reduceri sa se aleaga masuri cce vin in sprijinul comunitatii. Intelegand ca absenteismul si analfabetismul a crescut sa primeasca reduceri elevii ce nu au absente la scoala. Numai prin lipsa absentelor se poate dovedi utilitatea achitarii cu reducere a unui abonament folosit pentru a merge la scoala. Altfel, daca nu merge la scoala nu are nevoie de abonament si nu are nevoie de reducere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *