Elevii din România fac pași spre independență

Miercuri, 14 Octombrie 2015 | stiri, Tineret | 1 comentariu

Dacă nu știați deja, în România există o structură intitulată Consiliul Național al Elevilor, care pretinde nu doar că reprezintă toți elevii din țară, ci și că e “unica structură reprezentativă” a acestora. Toate astea când de fapt CNE nu este nimic altceva decât o structură subordonată Ministerului Educației (deci implicit ISJ-urilor din țară), al cărei regulament a fost aprobat prin ordin de ministru.

Apropo de regulamentul aprobat prin ordin de ministru (pentru o structură care de fapt nu exista la data semnării aceului ordin și care nu există nici acum, deci CNE nu are statut juridic), nici la ora asta nu a început procesul pe care l-am intentat Ministerului Educației și Cercetării Științifice, împreună cu ai mei colegi din Academia Tinerilor (Marius Ghincea, Alexandru Bajdechi, Andrei Popa). Am trecut de etapa întâmpinărilor, așa că sperăm să primim termen pentru săptămânile următoare.

Până atunci, am aflat o chestie care chiar merita un articol, și anume faptul că președintele CNE, Horia Onița, despre care unii spun că ar fi sau cel puțin ar trebui să fie împotriva înființării de asociații independente, a rezervat la Ministerul Justitiției denumirea pentru… Asociația Elevilor din Bihor. Very good news!

Aşadar, dragi elevi CNE-işti, proaspăt reprezentanţi aleşi, realizaţi faptul că ceea ce încearcă să vă vândă unii profesori, directori sau inspectori şcolari, şi anume un conflict între CNE şi asociaţiile de elevi independente (Asociaţia Elevilor din BacăuAsociaţia Elevilor din Constanţa), este o mare minciună. Ele chiar pot să meargă împreună!

Am comentat pe larg această decizie într-un editorial pe care l-am publicat luni pe Adevărul.roPreşedintele Consiliului Elevilor îşi face asociaţie independentă

asociatia elevilor din bihor horia onita

1 comentariu la “Elevii din România fac pași spre independență”

  1. Mihai 15 Octombrie 2015 at 11:48 Permalink

    Am crezut ca invatamantul este iertat de astfel de “metode”. Dar se pare ca oameni ca dl Onita sunt peste tot.


Lasa un comentariu