Miercuri, 22 Iulie 2020 | Bacau | Comenteaza
Se spune că succesul unui mandat de primar este direct proporțional cu numărul de pași și de kilometri pe care îi parcurgi prin toate cartierele orașului în care ai fost ales să faci treabă. Dacă actualului primar Necula i-ar fi păsat de celelate cartiere dincolo de cele centrale în care își face veacul, probabil că nu s-ar mai fi trezit cu astfel de replici binemeritate pe Facebook de la cetățeni care au aceleași drepturi ca cei care locuiesc în buricul târgului, acolo de unde edilul ne arată fotografii cu flori și cu parcuri cât de cât întreținute. Mai la marginile orașului, avem în continuare zeci de străzi de pământ, fără canalizare și fără iluminat public. Chiar și în cartierul Habitat, unde singura treabă a primăriei era să pună la dispoziție rețele edilitare și o serie de amenăjări publice minimale, situația este lăsată de izbeliște. De casele pentru cei aflați în nevoie s-au ocupat o grămadă de sponsori și voluntari. La voi cum arată #drumulsprecasă? E o leapsă a realității la care îmi doresc să primesc cât mai multe răspunsuri de la voi, pe care să le punem la următoarea ședință pe pupitrul de primar al lui Cosmin Necula. Ca să vadă și alte drumuri spre casă de care nu i-a păsat în acești patru ani. Foarte bună replica Marei Matei!Articole recomandate:
Search
Articole Recente
- Ziua Culturii Naționale la Teatrul Municipal Bacovia și cele 4 momente ce merită remarcate
- Reparații curente la iluminatul public din Bacău
- Ședința Consiliului Local Bacău din 11 ianuarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- Burse pentru peste 10 mii de elevi care învață în municipiul Bacău
- Toată comunitatea trebuie să aibă un cuvânt de spus în privința directorilor de școli, nu doar profesorii
Comentarii recente
- Q on Reparații curente la iluminatul public din Bacău
- Kristofer on 2021. Play!
- Petcu Constantin on 2021. Play!
- Stan on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Iorga stefania alexandea on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Diegis on Istorie Radio Deea