Gala învățământul băcăuan și premierea performanței educaționale trebuie să continue!

Luni, 6 Martie 2017 | Bacau, Tineret | 3 comentarii

Azi am adresat primarului Cosmin Necula o interpelare privind premierea elevilor, studenților și cadrelor didactice din unitățile de învățământ băcăuane care au obținut rezultate deosebite în anul școlar/universitar 2015-2016 și organizarea unei Gale a Învățământului în acest sens.

În ultimii ani, la nivelul municipiului Bacău s-a conturat tradiția premierii tuturor elevilor, studenților și cadrelor didactice care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele și concursurile naționale sau internaționale și care, prin munca lor, au făcut cinste municipiului Bacău.

Chiar dacă acesta este un program care a fost inițiat de precedenta administrație, sunt de părere că bătăliile politice nu au ce căuta în zona politicilor publice cu impact în domeniul educațional și că acest program trebuie să continue.

gala invatamantului bacauan

În acest sens, i-am adresat primarului următoarele întrebări:

  • 1. Veți continua acest program de premiere a performanței elevilor, studenților și profesorilor băcăuani?
  • 2. Dacă da, când vor fi acordate premiile pentru rezultatele obținute în anul școlar/universitar 2015-2016?
  • 3. Când veți solicita instituțiilor de învățământ băcăuane situațiile cu persoanele care urmează să fie premiate pentru anul școlar/universitar 2015-2016?
  • 4. Veți respecta tradiția de organiza Gala Învățământului și, dacă da, când se va desfășura acest eveniment?

Cadrul legal pentru acest demers de recunoaștere a performanței din învățământul băcăuan este reprezentat de:
– HCL nr. 323/2013 privind aprobarea Regulamentului de acordare a premiilor elevilor, studenților și cadrelor didactice din unitățile de învățământ din municipiul Bacău care obțin rezultate deosebite în activitatea desfășurată pe parcursul unui an școlar/universitar;
– art. 105 alin. (1) și (2) din Legea Educației nr. 1/2011;
– Legea 273/2006 privind finanțele publice locale, actualizată;
– Legea 215/2001 privind administrația publică locală, republicată și actualizată.

Ar trebui să primesc răspunsurile în scris în termen de 10 zile. Cel puțin asta prevede art. 60 din OG 35/2002 privind Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a consiliilor locale în baza căruia am formulat acest demers, înregistrat la Primăria Bacău cu numărul nr. 21754/06.03.2017.

gala invatamantului bacau

3 comentarii la “Gala învățământul băcăuan și premierea performanței educaționale trebuie să continue!”

  1. gigi 6 Martie 2017 at 19:15 Permalink

    “Tot ce e bun tre sa dispara” zice o pies de la Parazitii. Ceva imi spune ca asa gandeste PSD-ul acum despre ce a facut in trecut Stavarache. Sau mai e o varianta: nu au bani si se gandesc sa dea premiile dupa adoptarea bugetului pe 2017.

  2. BaineaSaracu 6 Martie 2017 at 20:00 Permalink

    La CE ESTE BUNA SCOALA ?
    Poti sa ajungi SENATOR , DEPUTAT sau PRIMAR doar sa
    CARI GEANTA si sa-i speli PAPUCII si PICIOARELE sau eventual
    SA-L PUPI **** pe UN MARE OM POLITIC cu 3+4 mandate ,
    sau sa FURI prin EUROPA si SA TE ASCUNZI dupa biroul
    aceluiasi tip de MARE OM POLITIC .

    NU MAI CONTINUI CA IMI ESTE SCARBA de cate *** POLITICE au
    COMUNISTII ASTIA NOI, DEMOCRATI in judetul BACAU.

    (comentariu cenzurat de administrator)

  3. Sebastian 6 August 2017 at 16:09 Permalink

    Sa platesti elevii ca sa invete?! Cam ciudat, nicaieri in lume nu se intampla asa. Elevii invata pentru sine, nu pentru altii. Banii comunitatii nu trebuie cheltuiti asa. Sa se faca ceva in interest tuturor.


Lasa un comentariu