Sambata, 3 Iunie 2017 | Bacau, Initiative personale | 4 comentarii
Luni, 29 mai 2017, la cea mai recentă ședință ordinară a Consiliului Local Bacău, i-am adresat primarului Cosmin Necula o interpelare și în același timp o rugăminte privind curățenia din zonele periferice ale orașului nostru. Nu mi se pare normal ca în Bacău să existe două categorii de cetățenii: unii care beneficiază aproape zilnic de curățenie pe stradă și alții care sunt lăsați să calce și să respire praful care n-a mai fost ridicat, măturat, spălat de luni bune de zile. Format din primarul Cosmin Necula (PSD) și viceprimarii Dragoș Ștefan (ALDE) și Constantin Scripăț (PMP), executivul local este cel care trebuie să coordoneze serviciile publice astfel încât să asigure curățenia în oraș. Buget aprobat de Consiliul Local au, Societate de servicii publice au înființat, așadar întreb: ce așteaptă? Le-am dat un exemplu concret la ședință: Calea Moinești, una dintre porțile de intrare în oraș. În această zonă regăsim atât fabrici și depozite, cât și locuințe și puncte de desfacere. Trec des pe-acolo și mă întreb cu ce sunt vinovați băcăuanii care trăiesc sau care lucrează în zonă de nu pot călca pe niște trotuare curate, civilizate. Taxe și impozite la bugetul local plătesc și locuitorii din zonă, și agenții comerciali. Am monitorizat în ultimele luni curățenia de pe această stradă, iar mai jos aveți fotografii realizate exact în același loc, la intervale de timp diferite: martie, aprilie, mai. Se poate vedea cu ochiul liber că au trecut cel puțin 3 luni în care acest trotuar n-a fost curățat de nimeni. Îl somez public pe primarul Bacăului să ia măsurile necesare la nivelul instituției pe care o conduce astfel încât să asigure curățenia în spațiile publice nu numai în centrul orașului, ci și în cartierele mărginașe. Dacă nu va acționa, voi face demersurile necesare pentru ca primarul să fie amendat în baza O.G. 21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale.Articole recomandate:
Search
Articole Recente
- Schimbarea nu e ușoară și pe alocuri doare, dar ține de noi toți să avem un oraș din ce în ce frumos!
- Sesizare penală pentru vandalii care distrug mobilierul stradal din Bacău
- Ziua Culturii Naționale la Teatrul Municipal Bacovia și cele 4 momente ce merită remarcate
- Reparații curente la iluminatul public din Bacău
- Ședința Consiliului Local Bacău din 11 ianuarie 2021 (rezumatul proiectelor)
Comentarii recente
- Q on Reparații curente la iluminatul public din Bacău
- Kristofer on 2021. Play!
- Petcu Constantin on 2021. Play!
- Stan on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Iorga stefania alexandea on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Diegis on Istorie Radio Deea
mandatul asta PSD-Necula va fi de pomina… uitati-va cum arata toate strazile, parcurile…
E jale in tot orasul!!!
Felicitări ! Multă mizerie, pe Calea Moinești. Cică au modernizat Calea Moinești… De fapt, sub acest pretext, au dărâmat și renovat Fabrica de Bere. Pe banii cui ? Așteptăm un răspuns.
Inainte de a alegeri, candidatul pe atunci, primarul de acum, ne gasea usor si pe cei din cartierele marginase. Dar, doar atunci din pacate! Il rog respectuos pe d- nul primar sa- si trimira consilierii si pe str Bicaz, aleea ce duce, unde credeti, chiar in fata asociatiei 74. Dar ii atentionez in cazul cand se vor obosi sa viziteze, sa fie atenti la denivelarile lasate schimbarea tevilor, sa nu- si rupa genunchii cum patesc nepotii si batranii care circula pe acolo. Plus sa nu- i zgarie pe fata gardul viu, care a ajuns ,,padurice”.