Timp de o săptămâna, în perioada 11-17 iulie 2010, Teatrul Municipal Bacovia a fost gazda celei de-a unsprezecea ediţii a festivalului de teatru în limba engleză pentru tineri Ingenious Drama Festival 2010. La festival au participat opt trupe care au încercat prin piesele şi prin prestaţia lor să impresioneze juriul şi publicul (In The Spot, ACT şi Nobody’s Group din Bacău, Brainstorming din Bucureşti, Atelierul de Teatru din Botoşani, Morphia din Craiova, The Knockers din Suceava şi Heavenly Hell din Timişoara).
Toate spectacolele din acest an s-au jucat cu sala plină. Culmea, sala a fost plină de tineri, categorie de vârstă care nu este obişnuită să calce pragul teatrului în mod obişnuit. Ca şi în ceilalţi ani, impactul pe care l-a avut festivalul din 2010 printre tineri a fost puternic. Momentul zero al festivalului a fost festivitatea de închidere. După multe alte premii acordate, cel mai important avea să fie acordat la sfârşitul festivităţii, pentru cel mai bun spectacol.
Trupa Brainstorming din Bucureşti a plecat acasă cu cel mai important premiu, dar şi cu premiile pentru cea mai bună engleză şi pentru cea mai bună muzică. Am stat de vorba cu cei de la Brainstorming şi le-am pus câteva întrebări. Ce i-am întrebat şi ce au răspuns tinerii actori, aflăm din interviu. Materialul a aparut in editia de astazi 10 august 2010 a Ziarului de Bacau.
– Să începem cu ce v-a marcat pe voi. Care sunt primele lucruri care vă vin în minte despre Ingenious Dramă Festival 2010?
– ID fest, uuuuu! Ingenious Drama Festival este pentru noi un festival de suflet. Aici, trupa noastră, deşi veche de aproape 10 ani, s-a reinventat. Aici am întâlnit oameni de prin toată ţara care ne-au devenit foarte repede prieteni. Aici am întâlnit studenţi care ne-au ajutat în mai multe proiecte. ID FEST-ul de anul acesta a reuşit să creeze acelaşi “family vibe”.
– Numiţi un lucru bun şi unul rău din perioada Fest-ului.
-Workshopuri, spectacole invitate, trupe şi în special progresul acestora. Am fost 3 ani la ID Fest şi parcă la fiecare ediţie aveam workshop-uri mai solicitante, vedeam spectacole mai interesante şi observam cum participanţii cresc pe scenă. Un lucru rău: că-i doar o săptămâna pe an. Alte momente neplăcute sunt cele în care profesionişti ai teatrului uită că noi facem asta de plăcere, nu că pe o meserie şi critică participanţii de dragul de a critica, nu pentru a-i ajuta să progreseze.
– Brainstorming. E un nume care sună bine. De unde şi până unde numele acesta?
– Părinţii fondatori ai trupei au făcut un brainstorming session pentru a găsi ideea unei piese pe care apoi au scris-o împreună. Apoi au mai făcut un brainstorming pentru a transforma piesa într-un spectacol şi tot aşa. Ne numim Brainstorming pentru că noi asta facem, fie că sunt texte proprii sau nu. E un efort colectiv, fiecare vine cu idei, fiecare ajută, toţi suntem regizori, scenografi, actori, coregrafi, maşinişti, luminişti, şi aşa mai departe. Rezultatul nu este reprezentativ unuia dintre noi, ci e reprezentativ grupului, combinării de oameni diferiţi şi cu multe idei.
– Cât v-aţi pregătit să puneţi în scenă “The Crate”, piesa pe care aţi jucat-o?
– Textul a fost găsit imediat după ID Fest 2009 şi tot atunci ne-am hotărât că asta vom juca la Bacău, în 2010. Ideile existau, erau puse pe hârtie, iar spectacolul exista şi el, chit că doar în imaginaţia noastră. Repetiţiile propriu zise au durat mai puţin decât am fi vrut, iar în ultima săptămâna am avut norocul să lucrăm cu Erwin Simsensohn, care ne-a ajutat enorm, a pus la punct partea tehnică a spectacolului şi ne-a dat direcţii preţioase în actorie.
-Toată lumea va vedea printre favoriţii Festivalului. V-aţi aşteptat să câştigaţi?
– Nu ne-am gândit niciodată la asta. Poate e prea mare entuziasmul că jucăm şi mai ales că jucăm în faţa unei săli pline de prieteni şi persoane pe care le admirăm. Ne-am dat seama că ceea ce contează de fapt este cât învăţam din lucrul la un spectacol, din spectacolul propriu-zis, şi nu dintr-un premiu. Spectacolele din festival au fost oricum foarte diferite şi teatrul este subiectiv, nu e o ştiinţă exactă.
– Mă gândesc că deplasările şi costumele necesită un efort financiar semnificativ. Sunt persoane sau companii/organizaţii care va ajută?
– Nu. Costumele le luăm din garderoba personală, de la părinţi, vecini, cunoştinţe, cumpărăm ceva când nu găsim, iar decorul la fel. Ne descurcăm cu ce avem. Ar fi frumos să fim sponsorizaţi. De multe ori am fost puşi în situaţia în care decorul şi costumele mult prea amatoricesti să distrugă puţin atmosfera unui spectacol. Sunt multe trupe de amatori care, actoriceste vorbind, ar putea păcăli publicul şi să treacă drept profesionişti, dar mereu decorul şi costumele îi dau de gol. Şi e păcat.
– Câţi dintre voi au de gând să facă o carieră în teatru?
– Trei dintre noi avem admiterea la UNATC în septembrie. La anul vom avea o candidată la regie-film, după încă un an alţi doi viitori actori, Cei mici abia încep să guste lumea teatrului. Ei nu au avut încă timp să se hotărască.
– Dacă eraţi în public pentru ce trupă de la ID Fest 2010 aţi fi ţinut pumnii şi de ce?
– Suntem buni prieteni cu multe dintre trupele participante, cum ar fi ACT Bacău, Atelierul de Teatru din Botoşani, Hooleelogans Timişoara, care din păcate n-au mai jucat, şi într-un fel ne-am apropiat de mai toate trupele, la workshopuri, la petreceri. Ţinem pumnii tuturor, puţin mai strâns prietenilor buni.
– Teatru în limba engleză pentru tineri. Cum vi se pare acest concept al festivalului Ingenious Drama?
– Teatrul în limbă engleză pentru tineri e chiar cel mai promovat în România. Majoriatea festivalurilor sunt în engleză pentru că pe la începuturi erau sponsorizate de British Council. E un fel de într-ajutorare: învăţam engleză prin teatru şi teatru prin engleză. Cu toate astea, ne dăm seamă cât de importante şi, din păcate puţine sunt festivalurile de amatori în limba română. Pentru cei care vor să devină actori acestea ajută cel mai mult. Limba engleză e cu dublu tăiş, credem noi, în teatru: pe unii îi ajută să trişeze (spectatorul nu gândeşte, nu simte în engleză deci diferenţiază greu o emoţie mimata de una trăită), iar pe alţii îi împiedică să transmită ceea ce ar vrea cu adevărat.
-ID Fest 2010 în trei cuvinte.
– Teatru. Prietenie. Dezvoltare.
– Sala a fost plină la toate spectacolele, deci şi la al vostru, dar asta doar în cadrul festivalului. Ce credeţi că se poate face în restul anului pentru aducerea tinerilor la teatru?
– Tinerii chiar merg la teatru. Poate nu merg la Teatrul Naţional , dar ei de mers merg. De exemplu, în Bucureşti, teatrele Metropolis, ACT, Mic, Foarte Mic şi spectacolele din cadrul UNATC au mereu sala plină şi majoritatea publicului este tânăr. Şi nu pentru că sunt spectacole cu actori tineri sau texte contemporane, ci pentru că sunt spectacole în care se investeşte (şi nu neapărat financiar), iar asta dă valoare unui spectacol. Noi vrem să mergem la teatru ca să învăţam, ca să ne educăm, ca să ne dezvoltăm. Credem că problema e de fapt că multe teatre de prestigiu nu conştientizează că tinerii nu vor să fie distraţi de un spectacol, că noi nu căutăm doar amuzamentul.
– Voi sunteţi din Bucureşti. Ce părere aveţi despre oraşul Bacău şi despre oamenii de aici?
– Ne-am îndrăgostit de Bacău de prima oară când am venit. Are un aer intim şi te simţi tot timpul printre prieteni.
– Care au fost cele mai frumoase momente din timpul festivalului pentru voi?
– Clar momentul în care am jucat, urmat apoi de momentele în care ne vedeam prietenii pe scenă. De asemenea, momentul în care ajungi în faţă internatului şi revezi nişte oameni pe care nu i-ai mai văzut de un an, dar de care te simţi la fel de apropiat ca anul trecut.
– 2008, 2009, 2010. Va aşteptăm la ID Fest şi în 2011?
– DAAAAAA
– Un mesaj pentru bacauani?
– Să vă trăiască ID Festul!
Articole recomandate:
Tare interviul! La mai multe de genu, Kris.. Asta da material.
"Culmea, sala a fost plină de tineri, categorie de vârstă care nu este obişnuită să calce pragul teatrului în mod obişnuit." De cate ori ai fost tu la teatru sa vezi cine merge si cine nu? daca tu nu mergi, asta nu inseamna ca nu o fac si altii.
Chiar era nevoie sa mai zic "sa nu generalizam"? Chiar era nevoie?