LPS Bacău plătește lunar circa 1.200 de lei pentru folosirea Bazinului de înot

Mai țineți minte sloganul „Primăria iubește sportul băcăuan?”, lozincă ce tronează în continuare pe pereții sălilor de sport din municipiul Bacău (multe dintre ele dezafectate și impracticabile în acest moment) la inițiativa fostei administrații? Sunt multe argumente pe care vi le-am oferit în ultimii ani prin care am demontat acest mit, în ciuda alocărilor de ordinul zecilor de milioane de lei de la bugetul local pentru activitatea asociațiilor private sportive.

Astăzi vă voi oferi încă unul, pe baza a ceea ce am aflat la cea mai recentă ședință a Consiliului de Administrației a Liceului cu Program Sportiv Bacău din care fac parte ca reprezentant al comunității. Consilierul local Cristi Manolache – absent, la fel și reprezentanta elevilor, Adelina Marin. Grițcu Gabriel, reprezentantul Primarului, absent și el de la ultima ședință. În schimb, am văzut-o pentru prima dată pe reprezentanta părinților, doamna Lungu.

Spre surprinderea mea, în primul rând ca fost elev al acestui liceu și apoi având o soră care a practicat înot de performanță, am aflat că Liceul cu Program Sportiv plătește în jur de 1.200 de lei în fiecare lună la Bazinul de înot pentru sportivii care se antrenează acolo. În plus, echipele de fotbal, handbal și volei care doresc să facă recuperare la bazin sunt nevoite să scoată bani din buzunar. Asta în condițiile în care diverse ONG-uri primesc bazinul gratis pentru evenimente caritabile în urma cărora își opresc comisioane de 9%. Ca să nu mai zic de pilele unora de prin primărie care accesează bazinul când și cum au chef, evident, moca.

Campionatul-National-de-inot-Juniori-la-Bazinul-de-Inot-Bacau

Refacem tabloul: Liceul cu Program Sportiv primește finanțare per elev de la Ministerul Educației, prin autoritatea locală, iar primăria, în loc să lase Sportivului acei 1.200 de lei pentru a fi folosiți în alte scopuri benefice elevilor care vor să facă sport de performanță, îi încasează în același buget local la Bazinul de înot. Vă dați seama câte echipamente s-ar cumpăra din acei bani?

În tot acest timp, consilierul local Adrian Gavriliu (PSD), antrenor de înot, scrie pamflete. Nu-i nimic, dacă nu o face el, voi iniția eu demersurile pentru modificarea regulamentului de la bazin și pentru punerea la dispoziție în mod gratuit a bazinului către Liceul cu Program Sportiv pe care îl reprezint. E valabil și în privința sălii de sport a liceului, momentan închisă, situație pe care am semnalat-o de deja 3 luni, timp în care Primăria Bacău nu a mișcat nimic acolo. L-am rugat pe directorul Mihai Mihalcea să depună adrese la primărie cu aceste probleme, dacă într-adevăr dorește rezolvarea lor. Cu vorbele și cu promisiunile unora sau altora nu se rezolvă nimic în administrație. Totul trebuie pus pe hârtie.

Îi rog totodată pe reprezentantul primăriei și pe cel al elevilor să vină la aceste ședințe! Discuțiile îi privesc în mod direct. La ședința de săptămâna trecută (17 octombrie 2016), pe ordinea de zi s-au mai aflat: depunerea dosarelor pentru anumite grade ale profesorilor, 2 transferuri (un elev din clasa a 8-a care pleacă în Anglia și un elev de la Colegiul Economic care vine la clasa a 12-a B), dar și concursul pentru postul de inginer informatician, respectiv prelungirea contractului actalului profesor de informatică cu încă o lună, devenit între timp pensionar.

Dacă sunt și alte probleme sau situații despre Liceul cu Program Sportiv și/sau Bazinul de înot, le aștept ori aici, ori pe Facebook, ori pe e-mail.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *