Lui Mircea Geoană îi plac condamnații și traseiștii

Sambata, 20 Februarie 2016 | Bacau, Politica | Comenteaza

Ca să spunem lucrurilor pe nume de la bun început, domnului care a fost o noapte președinte îi plac Laurențiu Neghină, condamnat pentru că a încercat să treacă examenul de bacalaureat prin mită, respectiv Cristi Manolache, care a plecat din UNPR și s-a înscris în PSRO, bifând astfel al 5-lea său partid și totodată adjudecându-și cu brio titlul de traseist șef. Doar Berca îl întrece.

Acesta din urmă ne vorbește despre seriozitate și valori, însă sare de la un partid la altul în disperarea după o funcție care să îl propulseze măcar în executivul local, căci șansele să devină primar s-au diminuat drastic în ultimii ani din cauza apatiei cu care el și oamenii săi au făcut opoziție în Consiliul Local. În loc să facă un acord cu ceilalți membri din consiliu care nu erau de la PNL și să negocieze la sânge formularea și adoptarea bugetelor anuale (care, vă reamintesc, se votează cu 2/3), Cristi Manolache a ales să fie cuminte și să își extindă restaurantul, fără să dea nici măcar doi bani pe accesul pietonilor din cartierul pe care cică mizează din punct de vedere electoral. În fine.

cristi manolache mircea geoana laurentiu neghina lansare psro bacaufoto: BacauInfo.ro

Cât despre Mircea Goană, un cititor de-al meu l-a catalogat perfect: Geoană e un adevarăt om politic. Vorbește mult, dar nu spune nimic. E un comentariu pe care l-am primit la articolul în care am relatat cum i-am sugerat lui Mircea Geoană, de față cu alți 300 de tineri, că ar cam fi cazul să ne lase în pace deoarece a condus 5 ani PSD-ul și nu a fost în stare să îl reformeze.

Acum, fostul produs al lui Viorel Hrebenciuc încearcă să ne păcălească cu PSRO (Partidul Social Românesc). Are și un proiect, intitulat “51%”, care își propune alocarea a jumătate plus unu din locurile eligibile către oameni noi, profesioniști din țară și străinătate. Și cum face Mircea Geoană asta? Ei bine, ați văzut:

  • cu profesionistul fără bacalaureat Laurențiu Neghină la Onești;
  • cu noul Cristi Manolache ce se află la al cincilea partid în Bacău.

Ipocrizie, dragostea mea…

foto: Mircea Geoană la Bacău (campania electorală pentru prezidențialele din 2009)

mircea geoana campanie electorala 2009

Lasa un comentariu