Duminica, 15 Iunie 2014 | Bacau, foto | Comenteaza
Sâmbătă, 14 iunie 2014, am fost la Baza 95 Aeriană din Bacău, unde am asistat la un spectaculos miting aviatic organizat cu prilejul împlinirii a 70 de ani de la ultima luptă aeriană a căpitanului aviator Alexandru Șerbanescu, al cărui nume este purtat de Baza 95 Aeriană. În prima parte a evenimentului, miile de băcăuani au văzut la verticală aceleași reprezentații ca în anii trecuți: MiG-21 Lancer, IAR 99 Șoim, IAR 330 Socat, C-27J Spartan, ZLIN Z 142, APPOLO FOX, CESNA 210, CTSW, FESTIVAL, WILGA, parașutiști și un exercițiu militar la sol cu participarea aeronavelor militare. Dacă evenimentul s-ar fi terminat aici, puteam pleca acasă cu gândul că a fost un eveniment frumos, dar parcă prea asemănător cu edițiile anterioare. Cu excepția MiG-ului 21 Lancer, care a executat pe cer niște manevre excepționale, cum nu am mai văzut în anii trecuți de la deja bătrânul aparat de zbor. Pilotul a tras într-un mare fel de aparat. Finalul evenimentului a adus două surprize pe cerul Bacăului: Aeroclubul României, cu două avioane EXTRA 300 din Lotul național de acrobație aeriană (Hawks of Romania) și Iacării Acrobați, cu 3 aparate YAK-52 fabricate la Aerostar Bacău. Din păcate, mulți spectatori au plecat acasă și nu au mai apucat să vadă invitații speciali, puși la final pentru a încheia mitingul aerian într-un mare stil. Au pierdut cireașa de pe tort! Dacă cele două EXTRA 300 ale Aeroclubului României au desenat o inimă între nori (le-am văzut și la Clinceni Airshow), Iacării Acrobați au venit cu artileria grea la sfârșit. La propriu! Trecerile lor în formație aproape de sol au fost acompaniate de efecte pirotehnice. Wow! Tot la înălțime (hîhî), la microfon s-a aflat și Roxana Ciuhulescu. O știți, e acea prezentatoare înaltă, blondă și pasionată de automobilism și aviație. P.S.: Mâine, 16 iunie, Baza Aeriană 95 împlinește 94 de ani de existență. La anu’ avem 95 for 95.
Search
Articole Recente
- Eveniment: consultare online despre Regulamentul spațiilor verzi din municipiul Bacău
- Ședința Consiliului Local Bacău din 29 iulie 2022 (rezumatul proiectelor)
- O veste bună, una foarte bună și una proastă despre PNI Anghel Saligny în județul Bacău
- Ce ne dorim în zona Stadionului Municipal: sport și verde sau blocuri gri?
- Ședința Consiliului Local Bacău din 18 iulie 2022 (rezumatul proiectelor)
Comentarii recente
- Remus Lupu on O veste bună, una foarte bună și una proastă despre PNI Anghel Saligny în județul Bacău
- Carmen on La Ferdinand… o fi pe bune?
- Symy on Fotografiatul pe stradă, din punct de vedere legal. Luaţi notiţe!
- Ifrim on Ședința Consiliului Local Bacău din 30 iunie 2022 (rezumatul proiectelor)
- Vizian Miziteu on Rezumatul intervențiilor mele din ședința Consiliului Local din 27 mai 2022
- mihai on Legea trebuie să fie egală pentru toți. Cazul extinderii abatorului Agricola
- Can t you see me on Ce vă recomandă? Vocea, carnetul și talentul de debutant
- BD on Băcăuanii vor ști în timp real când sosește autobuzul
- You and you on Sinecuri de milioane și risipă de bani publici prin Centrul Comunitar propus de primarul Viziteu
- Kristofer on Drumul Romania – Bulgaria – Turcia – Antalya