Asociația Muze Colorate și Teatrul Bacovia au simulat un proces care ne costă 143.000 de euro

Sambata, 13 Februarie 2016 | Bacau | 1 comentariu

Chiar dacă Afacerea Theaterstock a devenit între timp, grație DNA, Dosarul Theaterstock, Anca Sigartău continuă să bage mâna în buzunarul băcăuanilor, în calitate de manager al Teatrului Municipal Bacovia, instituție care astă-vară a organizat festivalul “Theaterstock”.

La data încheierii, festivalul Theaterstock costa aproximativ 400.000 de euro de la bugetul local. În ultimele luni, Theaterstock, un eveniment încheiat de luni bune de zile, s-a scumpit și a ajuns să valoreze 658.000 de euro. Asta din cauza proceselor pierdute prin mediere, soluție la care instituția condusă de Anca Sigartău a apelat în dauna interesului patrimonial public:

Astfel, după ce Consiliul Local Bacău a alocat aproape 400.000 de euro pentru desfășurarea festivalului (dintre care jumătate au fost puși direct în brațele Asociației “Muze Colorate” din motive ce încă ne scapă dar care sigur ne vor fi clarificate de către procurori), Teatrul Municipal Bacovia este nevoit să plătească încă 258.000 de euro pentru festival.

Să nu credeți că banii ăștia vor fi aduși de Anca Sigartău de la ea de acasă, ci tot noi îi vom plăti: fie printr-o nouă hotărâre de Consiliu Local (puțin probabilă, mai ales că treaba miroase și gunoiul a început să fie sortat de DNA Bacău), fie direct din bugetul Teatrului Bacovia.

anca sigartau director teatrul bacovia

Așadar, în loc să finanțeze spectacolele sau participările la festivalurile din țară ale actorilor de la teatru, Anca Sigartău alege să cedeze asociației Mădălinei Rotaru suma de 143.000 de euro, fără a se bate în instanță pentru acești bani care până la urmă sunt publici.

Ca manager al unei instituții publice ce gestionează credite bugetare aprobate de Consiliul Local, Anca Sigartău avea obligația să meargă până la ultima cale de atac pentru a se asigura că Teatrul Bacovia nu plătește unei persoane de drept privat, adică Asociației “Muze Colorate”, vreo 6 miliarde de lei vechi.

Eu chiar cred că acest proces dintre asociația Mădălinei Rotaru și teatrul condus de Anca Sigartău nu a fost decât o simplă scenetă prin care toată această rețea să mai stoarcă alte sute de mii de lei de la băcăuani. E chiar jenant, mi-am pierdut orice picătură de respect pe care o mai aveam pentru aceste două doamne.

Anca-Sigartau-si-Madalina-Rotaru

1 comentariu la “Asociația Muze Colorate și Teatrul Bacovia au simulat un proces care ne costă 143.000 de euro”

  1. R 16 Februarie 2016 at 02:37 Permalink

    doamna aceasta chiar a venit in BC sa ne prosteasca si sa faca afaceri in loc de teatru!


Lasa un comentariu