Muzeele din Piatra Neamț: Cucuteni și restul

Duminica, 28 Septembrie 2014 | foto | Comenteaza

Chiar am avut ceva culturalizare #priNeamt. Dacă pictorul conceptual a fost aperitivul, ceva ușor, de seară, următoarea zi am luat la rând instituțiile culturale din Piatra Neamț: Muzeul Cucuteni, Turnul-clopotniță și Muzeul de Istorie și Arheologie. O porție bună de cunoștințe teoretice și mai ales vizuale despre județul Neamț!

muzeu piatra neamt-1

1. Muzeul de Artă Eneolitica Cucuteni

Din capul locului, vă spun că aici o să revin și cu ai mei, și, sper să îi conving, și cu prietenii mei etc. Câți dintre voi știau că în mileniile 3, 4, 5 înainte de Hristos nu exista în Europa civilizație mai dezvoltată decât Cucuteniul? Inițial nu l-am crezut pe arheologul care ne-a fost ghid când a spus că civilizația Cucuteni a fost cea mai tare civilizație preistorică.

Ceea ce am auzit mi-a trezit interesul și am căutat apoi informații pe internet. E dovedit. Cucuteni a fost cea mai veche civilizație europeană, oamenii care o alcătuiau ocupându-se în principal cu ceramica. De aici și obiectele de ceramică din Muzeul de Artă Cucuteni, descoperite în zona Moldovei în ultimii zeci de ani.

muzeu piatra neamt-10

Particularități, lucruri punctate de Constantin Preoteasa (arheolog) care mi-au atras atenția: toată arta cucuteană se bazează pe simetrie; obiectele erau arse în cuptoare cu reverberatie la o temperatură ce ajungea și la 900 de grade Celsius; cucutenii trăiau în așezări rurale gigantice; erau mari consumatori de resurse naturale, transformând silvostepa în stepă (defrișări masive), făcând practic o invitație civilizațiilor din zona de stepă; Cultura Cucuteni seamănă cu civilizația Yang-shao din China, numai că cea din urmă a apărut un mileniu mai târziu.

Am vorbit și despre modul în care statul susține cultura. Practic, nu prea avem despre ce să vorbim. A scris și Șuțu. Doar 5 arheologi sunt în județul Neamț. Întregul Complex Muzeal din județ, format din 16 muzee, numără 80 de persoane. Asta înseamnă în medie sub 5 persoane/muzeu. Cercetarea arheologică a primit de la Ministerul Culturii 0 lei, spune Constantin Preoteasa:

Arheologul știe și vrea să descopere, dar autoritățile nu susțin din păcate acest lucru. Analizele de specialitate sunt foarte scumpe. România nu va face turism în sensul adevărat al cuvântului până nu își va pune în valoare patrimoniul.

2. Turnul-clopotniță (poartă numele pieței în care este amplasat din 1499, Ștefan cel Mare). Este un simbol pentru Piatra Neamț, regăsindu-se pe stema orașului.

3. Muzeul de Istorie și Arheologie

Tot ce vreți știți despre istoria județului Neamț aici găsiți. Cel mai mult mi-au plăcut camerele destinate civilizației Cucuteni, perioadei pașoptiste și Marii Uniri. Și medaliile. Am întrebat de replici ale acestora la magazinul de suveniruri de la intrarea în muzeu, însă n-au așa ceva. Păcat, mi-aș fi luat mai multe. 🙂

Detalii despre toate muzeele din județul Neamț găsiți pe site-ul Complexului Muzeal Județea Neamț. Au un website bine pus la punct.

5-11 septembrie 2014. Tot ce-a fost de văzut #priNeamt – ediția a III-a a celui mai important eveniment dedicat promovării în mediul online a unui județ din România. Află mai multe detalii pe http://goo.gl/Lw8mzyOrganizator: Eventur Bucharest. Powered by Petrom Romania. Parteneri principali: Autoritatea Națională pentru TurismConsiliul Județean NeamțPrimăria Piatra NeamțHotel Bistrița din DurăuBlue Air și Autoboca Rent-a-car.

Lasa un comentariu