Nereguli majore în constituirea Senatului Universitar de la Universitatea București

Luni, 10 Decembrie 2012 | Bucuresti, Studenti | 5 comentarii

17 din 19 facultăți de la Universitatea din București nu au respectat prevederile Legii Educaţiei Naţionale, iar asta a dus la invalidarea alegerilor pentru desemnarea reprezentantului studenților în Senat. Ce înseamnă asta? Nereguli în proporție de 90% în alegerea Senatului Universitar. Alegerile vor fi refăcute în toate cele 17 facultăți în care au fost constatate nereguli.

În cadrul ședinței din data de 21 noiembrie 2012 au fost prezentate Senatului rezultatele alegerilor studențești, consemnate în procesele verbale predate din partea celor 19 facultăți ale universității. S-a observat faptul că într-un număr de 17 facultăți alegerea reprezentantului studenților în Senat nu a respectat prevederile Legii 1/2011 art. 208 al.1. care precizează : “Toți membrii senatului universitar, fără excepție, vor fi stabiliți prin votul universal, direct și secret al tuturor cadrelor didactice și cercetătorilor  titulari, respectiv al tuturor studenților.” În cele 17 facultăți reprezentantul în Senat fusese desemnat prin alegeri interne, între reprezentanții studenților în consiliile facultăților și nu prin alegeri universale, conform legii. Ca urmare, au fost invalidate aceste alegeri iar studenții au fost solicitați să le refacă astfel încât să aibă legitimitate legală.

Detalii, aici.

5 comentarii la “Nereguli majore în constituirea Senatului Universitar de la Universitatea București”

  1. Ioana 10 Decembrie 2012 at 22:46 Permalink

    stai asa, UniBuc nu era parca cea mai cea universitate din tara? Cum.. tocmai la ei sa se intample asta?

    • Ade Jelescu 10 Decembrie 2012 at 23:42 Permalink

      Ioana,

      Daca ar trebui sa stii ceva despre organizatiile mari, acela este faptul ca imbratiseaza cu greu schimbarea. Pacat ca acest articol nu contine si cateva comentarii legate de cauzele pentru care s-a ajuns aici, dar, din punctul meu de vedere, o universitate foarte prestigioasa a refuzat sa musamalizeze niste nereguli. Nu stiu cat de des ati mai vazut voi asta.

  2. altul 10 Decembrie 2012 at 22:46 Permalink

    Faina poza! De unde e?

  3. honoris 11 Decembrie 2012 at 20:47 Permalink

    Ioana, locul ala e ocupat de Al. I. Cuza din Iasi de cand lumea.


Lasa un comentariu