O propunere de stânga pentru reviziurea Constituției: dreptul la o locuință decentă

Joi, 30 Mai 2013 | Politica | 7 comentarii

Nu ordonanțele de urgență, nu examenul psihologic pentru candidați, nu eutanasierea câinilor, nu “dreptul la armament letal”, nu “alegerea judecătorilor de către comunitățile locale”, etc. Ceea ce contează în primul rând la o lege fundamentală a unei țări sunt drepturile noastre, ale cetățenilor.

Un drept care este recunoscut prin Constituție în țări precum Franța, Marea Britanie, Belgia, Finlanda sau Elveția și care ar trebui să se regăsească și în Constituția României este, și după părerea mea, dreptul la o locuință decentă. De ce?

  • Statul român este semnatarul a numeroase tratate internaționale care protejează dreptul la locuire adecvată: Art. 25 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului; Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Pactul Internaţional privind Drepturile Economice, Sociale şi Culturale, Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, şi Convenţia Internaţională privind Eliminarea tuturor Formelor de Discriminare Rasială;
  • Numai în București există peste 15 000 de solicitări de locuințe sociale nesoluționate;
  • Mai multe țări occidentale recunosc acest drept.

bloc_by_kristofer93-d2hh9jx (1)

Semnatarii propunerii sunt Asociația LaBomba Studios, Centrul de Resurse pentru Participare Civică, Asociația Națională a Birourilor de Consiliere pentru Cetățeni, Asociația Romano BoutiQ, Asociația ActiveWatch și Asociația Mișcarea Civică Miliția Spirituală.

Această inițiativă este sprijinită și de colegul Petre Florin Manole, plus Viorel Bota, unul dintre trainerii Bursei FES. Aceștia au lansat o scrisoare deschisă grupurilor parlamentare PSD privind susținerea acestui amendament.

7 comentarii la “O propunere de stânga pentru reviziurea Constituției: dreptul la o locuință decentă”

  1. BigBadSheep 30 Mai 2013 at 14:54 Permalink

    Cristian, macar unul dintre voi a analizat costurile economice si sociale aferente acestui “drept”?
    De ce intotdeauna cei puturosi, lenesi si fara vointa trebuie sa fie pe picior de egalitate cu ceilalti, aia care muncesc si trag ca prostii pentru o locuinta, pentru o viata mai buna? De ce esti/sunteti sustinator/i ai lenei?
    Daca nu ai o casa inseamna ca nu ai un venit. Daca nu ai un venit care sa-ti permita o locuinta, un acoperis asupra capului, inseamna ca esti un nenorocit de asistat social, care traieste din mila si pomana statului, care stat ia bani pentru pomana ta din banii celorlalti.
    Nu exista banul statului. Banii sunt ai celor care il produc, iar in momentul de fata statul nu produce nimic, doar datorie. De vazut cele 100 si trecute de miliarde de euro datorie si situatia actuala in care se gaseste Romania.
    Vorbind de costuri…In Italia exista asa zilele case populare, acele locuinte sociale date celor nevoiasi. Dar si aici este cu dus-intors, deoarece casele/apartamentele sunt construite la pretul normal al pietei dar… sunt construite pe datorie. Datoria statului catre privat, catre firma care a construit. Nu stiu daca ai fost la curent cu ultimele noutati financiare din Italia dar, in urma acestei relatii “pe datorie” intre stat si privat, statul e dator la mediul privat cu 40 miliarde de euro. Inca o data, 40 miliarde de euro, majoritatea din lucrari de constructii neplatite. Stii cate firme de constructii au falimentat din cauza ca au construit pe datorie pentru stat? Foarte multe, atat de multe incat ramura constructiilor si-a redus activitatea undeva la 50%. Ce inseamna asta? Oameni lasati acasa, fara munca.
    Inca o chestie…atribuirea acestor locuinte sociale. In Italia exista un concurs de participare si castigare acestor locuinte, cu criterii severe. SI totusi majoritatea care ajung sa le ia sunt arabii, care au 5-8 copiii, care iau si alocatie pentru copii, ajutor social si alte beneficii. Deci aia cel putin ar putea sa nu se mai duca la munca. Este un indemn la lene, la o viata parazitara.
    Acum fa un transplant al situatiei de mai sus la Romania? Crezi ca se va desfasura totul legal si cinstit? Crezi ca e cu adevarat o binefacere pentru TOATA tara? Nu. Pentru ca oricum licitatiile de construire vor fi castigate de clientela politica, concursurile de atribuire vor fi castigate de cine trebuie sa iasa nu de cine ar avea cu adevarat nevoie. Romania este un stat ilegalist pana in maduva oaselor.
    Si inca o data…lenea nu aduce nimic constructiv. Egalitatea nu exista, nici macar in natura, nici in Biblie.
    Nu puteti face pe socialistii pe banii altora. Deja sunt undeva la 12 milioane de asistati sociali (pensionati, someri etc), toti dusi in spate de aia 3,5 milioane de muncitori in mediul privat. Ti se pare un raport bun si productiv, un muncitor sustine in spate aproape 4 asistati social.
    La naiba… nu mai lua linia partidului, ca nu e nimic bun si educativ.

    • Kristofer 30 Mai 2013 at 14:57 Permalink

      Nu iau linia partidului. Cum poate un om sa invete, sa munceasca si sa se dezvolte fara un acoperis deasupra capului? Sunt cateva zeci de mii de oameni care se afla pe drumuri in RO. Niste locuinte sociale ar fi binevenite. Da, cu anumite conditii.

      • BigBadSheep 30 Mai 2013 at 20:19 Permalink

        O întrebare: unde scrie că fiecare TREBUIE să înveţe mai întâi de toate, sau să se dezvolte…mai ales ce înţelege tu prin dezvoltare?
        Toţi ne naştem egali – de acord, diferă doar circumstanţele, lucru ce anulează egalitatea din naştere.
        Cum poate să înveţe? Unul care e făcut, predispus şi mai ales, are DETERMINAREA să înveţe, o face în orice condiţie, cu sau fără acoperiş deasupra capului.
        Nu e o ruşine să fii fără şcoală, e ruşine să fii nesimţit şi leneş. Şi-apoi dacă toţi am fi ingineri, doctori…învăţaţi, muncile de jos cine le mai face?
        Sunt zeci de mii de oameni pe drumuri. Îmi pare rău pentru ei dar în mod sigur nu e din cauza mea, ca să le dau bani din sudoarea frunţii mele. În mare parte e din cauza lor, direct sau indirect, din cauza unor alegeri (nu doar politice) proaste pe care le-au făcut.
        Fă un experiment: dă nişte bani munciţi de tine unui nevoiaş (cerşetor) de pe stradă şi urmăreşte-l de la depărtare ce face cu ei. Sau caută să angajezi pe cineva ca zilier, să îţi facă munci în curte.
        Încă o dată, socialismul pe banii altuia e foarte frumos.
        Cristian, o întrebare ce vroiam să ţi-o adresez de multă vreme, dacă binevoieşti să-mi răspunzi (chiar şi pe privat): părinţii tăi…cum îşi şi îţi câştigă existenţa?

        • Kristofer 30 Mai 2013 at 22:25 Permalink

          Comert si confectii. Nu sunt bugetari. :)

          • BigBadSheep 30 Mai 2013 at 22:45 Permalink

            Ok, dacă au o afacere proprie. Întreabă-i cum le merg afacerile, câte taxe au de plătit, cât îi costă să aibă un angajat cu acte în regulă şi cât le rămâne curat în mână.Poate ştii deja.
            Tot ceea ce dă statului nu îl dau de bună voie şi sunt obligaţi deoarece, cumva, toate pomenile astea sociale trebuie susţinute financiar.
            Circa 80% din venitul unui angajat se întoarce, sub o formă sau alta, înapoi la stat.
            Întreabă-i dacă sunt de acord cu politicile socialiste din ultimii 25 de ani.
            Dacă sunt oameni de afaceri independenţi, nu clienţi ai partidului din care faci parte (deşi, dacă îmi permiţi, am o bănuială că şi ei sunt membrii de partid, implicit clienţi ai partidului, implicit “bugetari”), răspunsul la toate cele mai sus ar fi un NU clar.
            Ai să vezi Cristian, când va trebui să munceşti şi o să vezi că iei un pic când ar trebui şi ai putea să iei mult mai mult şi asta doar că cineva decide să susţină puturoşii deoarece e masa votantă, cea care le dă acces la bani…

          • Kristofer 30 Mai 2013 at 22:46 Permalink

            N-am nicio ruda care sa fie membru de partid. Presupui cam multe. :)

  2. Alex 30 Mai 2013 at 17:06 Permalink

    Deci, dupa cum se zice: “la munca, nu la intins mana!”.
    Sunt bune masurile socialiste dar numai atat cat isi permite statul. E deplasat si demagogie curata sa zici ca vrei sa pui in constitutie dreptul la o locuinta decenta. Sunteti nebuni, adica statul sa fie OBLIGAT sa dea tuturor de pe drumuri o casa… Sunt unii care merita ajutor, dar sunt unii care nu vor sa munceasca si prefera sa li se dea de-a gata totul.
    Stiu oameni care nu realizeaza situatia in care se afla si nu fac nimic sa se scoata din ea. Atat timp cat nu ii arde (adica sa fie pe strada, sa moara de foame la propriu, etc.) nu pun osul la treaba ca noi restul.


Lasa un comentariu