PNL – una spune, alta face

Marti, 19 Ianuarie 2016 | Politica | Comenteaza

Am dat destul în PSD-iști și în instituțiile lor în ultima perioadă, iar azi înclin balanța spre ezitanții și mincinoșii de la PNL. Am trei exemple concrete de chestiuni în care liberalii au acționat fix pe dos față de cum au promis. Vorbim despre transparență, integritate și cotele de gen în politică.

Transparență. Senatorul Dragoș Luchian a promis presei în luna decembrie o vizită pe șantierul Spitalului Municipal, loc în care nici măcar executivul și consilierii locali nu au voie să intre. Cel mai probabil e un pretext pentru că au lucruri de ascuns. A trecut o lună de atunci, dar vizita nu s-a produs.

La conferința de presă pe care a găzduit-o zilele trecute, Luchian a fost tare deranjat de întrebările jurnaliștilor pe acest subiect și a început să o scalde. Având în vedere că de vreo câteva săptămâni pozează în liderul majorității liberale din Consiliul Local, putem spune că demersurile sale de transparență s-au împotmolit și că a bifat deja o promisiune de care nu se poate ține. Cam devreme.

Nereusitele ii irita! Iata cum raspund politicienii întrebărilor presei.

Posted by Bacau Realitatea TV on Saturday, January 16, 2016

Integritate. Mult s-a mai lăudat PNL-ul cu noile sale criterii de integritate, dar ușor și sigur își dau seama că vor pierde un sfert din candidați din cauza lor. Asta daca or să le respecte. Pun această variabilă în discuție pentru că am văzut deja primii candidați liberali validați pentru municipiile din România.

Printre ei se numără Ilie Păducel de la Petrila (fost membru PCR și traseist notoriu), respectiv Nicolae Robu (Timișoara) – cu vizibile atitudini discriminatorii. Deja 3 prevederi încălcate din decalogul PNL. Detalii pe România Curată.

Cotele de gen. Poate cea mai bine articulată idee a Alinei Gorghiu (ce-i drept, nu are prea multe) e propunerea cu cotele de gen în politică. Numai că m-am uitat pe lista primilor 17 candidați validați și, surpriză, n-am găsit nicio doamnă/domnișoară.

Cei 14 candidaţi validaţi sunt: Mircea Hava – Alba Iulia, Gheorghe Falcă – Arad, Dragoş Luchian – Bacău, Catalin Boboc – Brăila, Emil Boc – Cluj Napoca, Pavel Badea – Craiova, Petru Mărginean – Deva, Nicuşor Ciumacenco – Galaţi, Daniel Cârjan – Drobeta Turnu Severin, Marius Bodea – Iaşi, Andrei Voloşevici – Ploieşti, Ioan Popa – Reşiţa, Marius Bălaşa – Slatina, Nicolae Robu – Timişoara.  Pentru presedintia de CJ au fost propusi: Ionel Palăr – Bacău, Alin Tişe – Cluj, Eugen Pârvulescu – Teleorman.

Am înțeles, continuați să faceți politică în stilul vostru. Promiteți una, faceți alta. Bine că știm cu cine să nu votăm în 2016.
somnoroase pasarele la pnl (3)

Lasa un comentariu