Duminica, 16 August 2020 | Politica | Comenteaza
Camarila de la PSD Bacău e atât de speriată de aceste alegeri locale încât a încercat să blocheze la Biroul Electoral Central participarea în alegeri a Alianței PNL-USR-PLUS la municipiul Bacău, la Consiliul Județean și la Onești. Astfel, au depus o contestație la BEC împotriva hotărârilor Biroului Județean Electoral privind înregistrarea alianței dreptei unite, solicitând anularea acestor protocoale și, pe cale de consecință, să intrăm separat sau chiar deloc în alegeri, având în vedere timpul scurt rămas. Se pare că problema lor era cu semnul electoral – ne pare rău, dar chiar nu putem pune chiar peste tot trandafirii. 😄 BEC a respins ieri contestația, așa că alianța merge mai departe cu depunerea candidaturilor, spre disperarea celor de la PSD Bacău, care, din câte înțeleg, nici măcar votul reprezentantului partidului lor din Biroul Electoral Central nu l-au primit. De fapt, de ceea ce ar trebui să le fie frică este de ei înșiși, de mandatele dezastruoase de la cârma comunităților locale, contraperformanță politică și administrativă recunoscută chiar prin felul în care și-au desemnat candidații pentru 27 septembrie:
Articole recomandate:
Search
Articole Recente
- Ședința Consiliului Local Bacău din 5 martie 2021. Externalizarea salubrizării sau SMUP?
- Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- Planul de Mobilitate merge mai departe cu două proiecte semnate astăzi de primarul Bacăului
- Concursuri pentru posturi în Primăria Bacău: peisagist și dispeceri
- Audiențe din izolare
Comentarii recente
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 5 martie 2021. Externalizarea salubrizării sau SMUP?
- Stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 5 martie 2021. Externalizarea salubrizării sau SMUP?
- Kuru on Ședința Consiliului Local Bacău din 5 martie 2021. Externalizarea salubrizării sau SMUP?
- George on Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- George on Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- M on Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- Tudorel Negreanu on Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- John on Planul de Mobilitate merge mai departe cu două proiecte semnate astăzi de primarul Bacăului
- Petre on Luptă continuă și contratimp pentru repararea mobilierului urban