Scrisoare deschisă către consilierii locali ai municipiului Bacău

Joi, 10 Septembrie 2015 | Bacau, Initiative personale | 3 comentarii

Mâine, în ședința extraordinară a Consiliului Local Bacău, se va discuta despre plângerea mea prealabilă prin care cer Primăriei și Consiliului Local să renunțe la taxa abuzivă de 5 lei/pagină pentru eliberarea documentelor și informațiilor de interes public.

Este vorba despre proiectul numărul 6 de pe ordinea de zi, inițiat de viceprimarul Vasile Tescaru, prin care ar urma să se respingă plângerea mea, pe baza unei argumentații juridice prin care Primăria Bacău mai mult îmi ridică mingea la fileu în eventualitatea unui proces în contencios. Așa cum au titrat și Cetățenii Activi pentru Bacău, e clar că Primăria Bacău nu vrea să elimine această taxă aberantă, care îngrădește accesul cetățenilor la informațiile publice și care încalcă prevederile Legii 544/2001.

Totuși, decizia se află în mâinile consilierilor locali, care sunt puși în fața unei alegeri foarte simple: ori sunt de partea cetățenilor și elimină această taxă, respingând în primă fază proiectul de hotărâre de mâine, ori îl adoptă și astfel demonstrează că nu dau doi bani pe drepturile noastre.

Update: au scris despre scrisoare România Curată, Bacăul Activ și Deșteptarea.

constituirea-consiliului-local-bacau-2012-14

Scrisoare deschisă
Către Consiliul Local al Municipiului Bacău,

Stimați aleși locali,

 

Folosesc această cale pentru vă solicita să nu adoptați proiectul de hotărâre aflat la punctul numărul 6 pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local de mâine, 11 septembrie.

 

Acest proiect, inițiat de viceprimarul Vasile Tescaru, prevede respingerea plângerii prealabile prin care solicit Consiliului Local din care faceți parte să elimine taxa abuzivă de 5 lei/pagină pe care municipalitatea o percepe cetățenilor care solicită documente sau informații publice, în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

 

Această taxă abuzivă și nelegală există ca urmare a adoptării HCL nr. 294/29.12.2014 privind aprobarea pentru anul 2015 a taxelor locale, mai precis a anexelor nr. 2 și nr. 7. Acestea permit Primăriei Bacău să perceapă cetățenilor o taxă de 5 lei pentru fiecare pagină atât pentru eliberarea de copii conform cu originalul de pe înscrisurile din cadrul instituției sau copii simple după documentele aflate în cadrul compartimentelor, cât și pentru eliberarea de copii conform cu originalul de pe înscrisurile din arhiva instituției.

 

Așa cum am arătat în plângerea prealabilă a cărei soluționare se află în mâinile dumneavoastră și a cărui conținut sper că îl veți cunoaște la ora votului, aceste două taxe încalcă primul articol al Legii 544/2001, care consacră accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public drept unul dintre principiile fundamentale ale relațiilor dintre persoane și autoritățile publice, în conformitate cu Constituția României și cu documentele internaționale ratificate de Parlamentul României. De asemenea, aceste două taxe sunt în opoziție cu articolul 9 al aceleiași legi, care prevede suportarea costurilor pentru serviciile de copiere și nicidecum achitarea unei taxe drept cost al copierii care este de până la 25 de ori mai mare decât prețul pieței (așa cum se poate observa în anexa 1 a plângerii prealabile).

 

Vă rog să înțelegeți că cetățenii care interacționează cu instituțiile pe care le reprezentați, în cazul de față Consiliul Local Bacău și Primăria Bacău, sunt cei mai afectați de această practică ce le îngrădește accesul la informații publice și care descurajează implicarea și participarea publică.

 

Încă două argumente: anul trecut s-au colectat doar 1.200 de lei din aceste taxe, iar Bacăul se situează pe locul 2 într-un clasament al rușinii privind tarifele practicate de consiliile locale din România pentru informațiile publice, realizat de APADOR-CH.

 

Prin urmare, vă solicit să respingeți proiectul nr. 6 din ședința extraordinară de vineri, 11 septembrie 2015, și să propuneți eliminarea acestor taxe abuzive, prin modificarea HCL nr. 294/29.12.2014.

 

Mulțumesc anticipat!
Cristian Ghingheș

Mesajul se află deja în căsuțele de e-mail ale consilierilor locali băcăuani, alături de plângerea prealabilă pe care am depus-o în urmă cu câteva săptămâni la registratura Primăriei Bacău, și îl vor avea și mâine pe masa ovală de la Centrul de Afaceri și Expoziții.

Băcăuanii care vor să mă susțină în acest demers civic sunt așteptați mâine la Centrul de Afaceri și Expoziții, începând cu ora 12:00. Ședința extraordinară a Consiliului Locală este publică. Dacă nu aveți cu ce să vă deplasați, mă puteți contacta și rezolvăm.

cristian ghinghes centrul de afaceri bacaufoto via Gabi Mihai

 

3 comentarii la “Scrisoare deschisă către consilierii locali ai municipiului Bacău”

  1. Costica Grasu 13 Septembrie 2015 at 20:30 Permalink

    si? cum s-o terminat??

    • Kristofer 14 Septembrie 2015 at 00:00 Permalink

      Cam așa: https://www.youtube.com/watch?v=2SdLQXFiacw

      Vineri, 11 septembrie 2015, Consiliul Local Bacău a discutat și a respins, la solicitarea Primăriei Bacău, plângerea mea prealabilă prin care am cerut municipalității să scoată taxa abuzivă de 5 lei/pagină, percepută cetățenilor care solicită informațiile sau documente de interes public în baza Legii 544/2001.
      http://adevarul.ro/locale/bacau/video-taxa-dreptulla-libera-informare-ramane-valabila-bacau-bloggerul-cristian-ghinghes-voida-judecata-primaria-consiliul-local-1_55f32793f5eaafab2c8150c2/index.html

      Le-am trimis o scrisoare deschisă aleșilor locali, am făcut tot posibilul să iau cuvântul și le-am precizat la ședință consilierilor că sunt puși în fața unei alegeri foarte simple: ori sunt de partea cetățenilor și elimină această taxă, respingând în primă fază proiectul de hotărâre privind respingerea plângerii mele, ori îl adoptă și astfel demonstrează că nu dau doi bani pe drepturile noastre.

      Cu 11 voturi pentru, 8 împotrivă și 1 abținere, demersul meu a fost respins. Totuși, mă bucură faptul că aproape jumătate dintre consilieri au înțeles inițiativa mea. Lupta pentru transparență nu se oprește aici! Nu mă voi lăsa și voi merge în instanță, unde voi cere anularea acestei taxe.


Lasa un comentariu