Superprostie la Supercupa Intercasa

Luni, 6 Decembrie 2010 | Bacau, Pareri personale | 12 comentarii

N-am fost in stare sa gasesc un titlu mai bun decat cel al lui Aghiuta, Supercupa Intercasa groazei. Pe buna dreptate, cam asa a fost marele turneu national de badminton ce a avut loc la Sala Orizont din Bacau intre 3 si 5 decembrie 2010.

Parteneri cu tona (unii chiar de la cel mai inalt nivel), 7 000 de euro pentru inchirierea salii, alte mii de lei pentru promovare in media, emisiuni platite, comunicate de presa cu droaia, sportivi din toata tara si premii de nu stiu cate alte mii de euro. La ce bune toate astea cand totul a fost umbrit de o SUPERprostie? Eu asa o numesc, nu aruncati cu pietre!

Organizatorii au facut marea greseala de a incepe finala mica fara ambulanta la fata locului, lucru care acum ii costa, atat din punct de vedere al consecintelor legale, cat si din cel al imaginii nu doar a competitiei, ci si a numelui Intercasa, imagine care urmeaza sa fie spalata printr-o emisiune (evident, nu platita) la o televiziune locala.

O jucatoare de la Bucuresti s-a accidentat la genunchi in finala mica si a tipat de durere timp de 15-20 de minute, timpul necesar pentru sosirea unei ambulante care in mod normal trebuia sa fie acolo, gata oricand sa transporte sportiva la spital.

Orice intrecere la un asemenea nivel presupune in mod obligatoriu cel putin o ambulanta. Dau un exemplu. In urma cu cateva luni, o echipa de juniori a LPS Bacau a fost gazda unui meci la Baza Sportiva “Lucretiu Avram”. Adversara era o echipa de la Botosani, daca nu ma insel. Ora de incepere a partidei era 12:00. Ambulanta nu venise. Arbitrii nu au inceput meciul si le-au acordat celor de la Botosani cele 3 puncte la masa verde. Asta s-a intamplat intr-o competitie la nivel regional.

In opinia mea, vina pentru ceea ce s-a intamplat o poarta pe de o parte organizatorii care s-au zgarcit la cateva sute de lei pentru o asistenta medicala adecvata si obligatorie, iar pe de alta arbitrii care acum vor lua suturi in fund pentru ca nu au respectat regulamentul.

12 comentarii la “Superprostie la Supercupa Intercasa”

  1. Anonymous 6 Decembrie 2010 at 18:54 Permalink

    Intercasa ne-a dovedit ca degeaba ai bani pt organizarea unui eveniment daca nu ai si cap.

  2. Mihai 6 Decembrie 2010 at 19:13 Permalink

    unde nu-i cap, e vai de picioare…

  3. Aghiuță 6 Decembrie 2010 at 19:22 Permalink

    400 de lei ar fi costat ambulanta, nici macar 100 de euro.

  4. Anonymous 6 Decembrie 2010 at 21:04 Permalink

    Daca va uitati cum l-au dat afara pe Banu de la federatie va veti da seama ce shleahta de "becalizati" au ajuns sa organizeze competitii sportive de performanta.Imi pare rau de cei 15000 de lei de la Primaria Bacau.Banii bacauanilor dati pe mina unor parveniti si zgarciti."Daca nu ai batrini atunci cumpara-i!"

  5. Anonymous 7 Decembrie 2010 at 18:10 Permalink

    se vede de la o posta ca habar nu aveti de subiect si vorbiti din auzite de la chioscul de ziare din coltul strazii….pe banu nu la dat vreocareva afara,omul si-a depus demisia!…sunteti rau de tot in afara subiectului!…iar postul tv din bacau si ce-a spus el acolo referitor la competitia intercasa(numai bazaconii!!!!)ar fi mai bine sa intrebati anumite persoane care au momntat-o pe reportera "de casa" a cuiva (se stie a cui) sa minta cu nerusinare pe post…apropos,nu sunt din bacau,nu am nimic de castigat,dar am imens de pierdut (ca practicant de badminton care a fost la fata locului)vazand minciunile reporterilor si naivitatea gagautilor din presa si de pe blog care vorbesc,repet,doar din auzite,fara un pic de documentare!

  6. kristofer93 7 Decembrie 2010 at 18:34 Permalink

    Dar zi-mi, domnule, ce am spus gresit?
    Era sau nu ambulanta la fata locului cand sportiva s-a accidentat?

  7. Anonymous 7 Decembrie 2010 at 20:39 Permalink

    Am fost acolo la competitie. Sincer sa fiu mi a placut mult faptul ca au fost multi sportivi dar si multi amatori. Este un sport frumos si nu ar trebui aruncat cu pietre in niste oameni care s au chinuit sa iasa o actiune frumoasa. Intr-adevar au omis sa cheme o salvare insa probabil s-au gindit ca nu este atit de dificil sa cheme o salvare care sa vina imediat ce s-ar intimpla o accidentare. Si apoi sa fim serios …ce mare acidentare se poate intimpla la badminton…de fapt si vilva asta cu sportiva accidentata nu a fost chiar atit de grav…

  8. kristofer93 7 Decembrie 2010 at 20:45 Permalink

    De fapt, era OBLIGATORIU prin regulament!

  9. Anonymous 7 Decembrie 2010 at 21:26 Permalink

    Nu va ganditi mai bine cine ii ia apararea d-lui Chiribau?! Sportivii care si-au luat un banut de la d-l acesta si care se gandesc ca la anul nu mai taie porcul daca d-l Chiribau nu mai tine competitia?? Aceiasi sportivi care si-au luat case de lux in cartiere rezidentiale si care s-au nasit si cumatrit intre ei. Sportivii sunt subiectivi si evident isi tin partea ei intre ei.
    Normal de ce sa dati 500 de lei la amulante cand ar putea sa intre in buzunarele lor. Asta pana nu-si mai rupe cate unul piciorul sau…mai rau

  10. Anonymous 7 Decembrie 2010 at 22:17 Permalink

    Mai kristofer,mai bine taci decat sa spui lucruri urate :)
    Nu e frumos sa strici imaginea altora doar din cauza unei ambulante care probabil nu a putut ajunge !

  11. Anonymous 8 Decembrie 2010 at 17:40 Permalink

    kristofer ar fi trebuit sa te documentezi mai intai…legea spune ca o competitie trebuie supravegheata de un cadru medical fie el medic sau asisten (ceea ce s-a si intamplat) si daca medicul este depasit de gravitatea accidentului sa se solicite un echipaj medical de urgenta (culmea!…s-a intamplat si asta!)care sa transporte sportivul la spital…nu confundati un meci de handbal unde o ambulanta costa pe ora 4oo lei si meciul dureaza 1 ora si o competitie gen badminton sau tenis de camp unde competitia dureaza cu zecile de ore…dupa parerea voastra competitiile de copii si juniori ar trebui sa nu se mai desfasoare avand in vedere ca sunt cluburi care nu au un buget de 5000 lei pe an,ar trebui dupa parerea voastra, a deontologilor, ca sportul romanesc sa dispara…numai ca nu e asa…iar accidentarea….stie careva care a fost diagnosticul?…stie cineva ca de la spital nu i s-a prescris sportivei nici macar repaos?…iar tipetele auzite au fost mai mult de spaima decat de durere si v-o spune cineva care a facut sport si a avut muuulte accidentari dar nu a urlat niciodata desi unele din accidentari au fost mult mai grave…dar asta nu aveti de unde sti decat daca ati facut sport vreodata (ma indoiesc de asta pentru ca ati fi vorbit altfel) si daca ati fi fost la fata locului si nu sa va luati dupa niste imagini filmate la momentul zero si comentate foarte tendentios la comanda dupa cateva ore…

  12. Anonymous 11 Decembrie 2010 at 22:46 Permalink

    Intradevar acest sport are de pierdut din cauza acestor polemici.Dar dupa cum se stie progresul este direct proportional cu marimea contradictiilor.Este foarte bine ca s-a dat un vot de blam pentru greselile de organizare.A fost de neiertat.Este foarte rau ca cei implicati nu si-au recunoscut greselile(adica au finantat incompetenta).Sa speram ca acestia din urma vor folosi puterea financiara in spiritul progresului acestui sport in Romania.Alfel pot sa afirm responsabil ca au pierdut aceasta putere.Nimeni(sportivi adevarati) nu va mai avea nevoie de banii lor.


Lasa un comentariu