Sambata, 18 Februarie 2012 | Bacau, foto | 3 comentarii
Vineri, 17 februarie 2012, Casa de Cultură, CJE Bacău şi ISJ Bacău au organizat Balul Balurilor – ediţia a II-a. Evenimentul i-a adus pe scenă pe cei mai frumoşi boboci din liceele municipiului Bacău, 10 băieţi şi 15 fete care s-au luptat pentru titlurile de Miss şi Mister Balul Balurilor. Sala a fost arhiplină şi sunt sigur că publicul a fost mulţumiţ de spectacolul pe care l-au făcut atât elevii băcăuani, cât şi invitatul special al serii, Grasu XXL. Juriul a fost alcătuit din preşedinţii Consiliilor Şcolare ale Elevilor din municipiul Bacău. Am primit şi eu invitaţia de a juriza concurenţii, însă am refuzat-o. Dacă anul trecut locul I a fost ocupat şi la miss, şi la mister de către elevii din Ferdinand, în acest an Vrănceanu şi-a luat revanşa. A fost un eveniment reuşit, la care elevii s-au distrat şi s-au simţit bine. Unul dintre momentele serii a fost prezentarea de modă cu tema “Good vs. evil”. 20 de fete, însoţite de 10 băieţi, toţi selectaţi în urma unei preselecţii serioase, au oferit publicului 10 minute de culoare şi extravaganţă prin ţinutele lor şic. Spre final, sutele de elevi din public erau nerăbdători să afle marii câştigători ai balului. Grasu XXL a lungit suspansul, nu înainte de a ridica sala în picioare cu reprezentaţia sa live. La un moment dat a spus ceva despre revoluţie şi proteste. Jos cu politicienii, jos mafia, jos hoţia, “de la noi pleacă schimbarea”. În acelaşi timp, într-o cameră din incinta Casei de Cultură liderii elevilor centralizau rezultatele şi scriau diplomele. Emoţiile erau imense printre participanţi, iar în public se auzeau multe zvonuri şi pronosticuri. Premii acordate:
Vă las cu galeria foto pe care o aşteptaţi încă de aseară. Am selectat 125 de cadre, pe care le puteţi vedea mai jos. PS: încep pregătirile pentru Preuniversitaria 2012.
Search
Articole Recente
- Schimbarea nu e ușoară și pe alocuri doare, dar ține de noi toți să avem un oraș din ce în ce frumos!
- Sesizare penală pentru vandalii care distrug mobilierul stradal din Bacău
- Ziua Culturii Naționale la Teatrul Municipal Bacovia și cele 4 momente ce merită remarcate
- Reparații curente la iluminatul public din Bacău
- Ședința Consiliului Local Bacău din 11 ianuarie 2021 (rezumatul proiectelor)
Comentarii recente
- Q on Reparații curente la iluminatul public din Bacău
- Kristofer on 2021. Play!
- Petcu Constantin on 2021. Play!
- Stan on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Iorga stefania alexandea on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Diegis on Istorie Radio Deea
astea sunt toate pozele?
da
Au haine misto la New Yorker 😀