Miercuri, 14 Octombrie 2015 | Bacau, stiri | Comenteaza
Nu puțini sunt cei pe care i-am auzit și care mi-au semnalat de-a lungul timpului faptul că circulația este încurcată pe multe străzi și în multe intersecții importante din Bacău din cauza taxiurilor. Vreau să știți că taximetriștii nu au nicio vină, ei doar încearcă să își facă meseria. Problema este la autorități. M-am interesat și am găsit cauza. Conform răspunsului la demersul meu cu numărul 68154/16.09.2015, semnat de primarul Romeo Stavarache și contrasemnat de secretarul Nicolae Ovidiu Popovici, la sfârșitul lunii septembrie erau autorizate 749 de taxiuri în municipiul Bacău. În același timp, numărul locurilor destinate staționării taxiurilor în cele 48 de stații este de doar 323. Și trebuie să luăm în calcul și faptul că multe dintre aceste locuri sunt ocupate de fel de fel de șoferi care parchează aiurea. Făcând un calcul, asta înseamnă că pe un loc în orice stație se bat cel puțin 2 taximetriști. Veți spune că nu ies toți în același timp pe traseu. Foarte probabil. Totuși, sunt momente (mai ales cele ploioase sau din anotimpul rece) în care stațiile de taxi sunt neîncăpătoare, iar taximetriștii sunt nevoiți să aștepte noii clienți pe prima bandă a arterelor. Astfel, adio decongestionare, adio confort în trafic. Cea mai mare problemă e că taximetriștii primesc amenzi pentru că staționează unde nu au voie. Nu le iau apărarea deoarece orice faptă care e în afara legii trebuie pedepsită, însă când te bați cu încă un coleg pe același loc treaba ar trebui să devină destul de îngrijorătoare pentru autorități. P.S.: același document arată că Primăria Bacău nu are niciun parteneriat, niciun proiect, nicio acțiune cu firmele de taxi din Bacău. Păcat. Sunt multe lucruri pe care le-aș face cu firmele de taxi ca angajații lor să circule mai ușor, pentru a spori confortul clienților (adică al cetățenilor) și pentru a dezvolta transportul local. Din păcate, administrația locală actuală nu ia în calcul importanța unei strategii de mobilitate urbană. Acel Plan de Mobilitate Urbană Durabilă, de care Bacăul are atâta nevoie, ar rezolva multe probleme legate de circulația/traficul din oraș.foto via Deșteptarea
Search
Articole Recente
- Eveniment: consultare online despre Regulamentul spațiilor verzi din municipiul Bacău
- Ședința Consiliului Local Bacău din 29 iulie 2022 (rezumatul proiectelor)
- O veste bună, una foarte bună și una proastă despre PNI Anghel Saligny în județul Bacău
- Ce ne dorim în zona Stadionului Municipal: sport și verde sau blocuri gri?
- Ședința Consiliului Local Bacău din 18 iulie 2022 (rezumatul proiectelor)
Comentarii recente
- Remus Lupu on O veste bună, una foarte bună și una proastă despre PNI Anghel Saligny în județul Bacău
- Carmen on La Ferdinand… o fi pe bune?
- Symy on Fotografiatul pe stradă, din punct de vedere legal. Luaţi notiţe!
- Ifrim on Ședința Consiliului Local Bacău din 30 iunie 2022 (rezumatul proiectelor)
- Vizian Miziteu on Rezumatul intervențiilor mele din ședința Consiliului Local din 27 mai 2022
- mihai on Legea trebuie să fie egală pentru toți. Cazul extinderii abatorului Agricola
- Can t you see me on Ce vă recomandă? Vocea, carnetul și talentul de debutant
- BD on Băcăuanii vor ști în timp real când sosește autobuzul
- You and you on Sinecuri de milioane și risipă de bani publici prin Centrul Comunitar propus de primarul Viziteu
- Kristofer on Drumul Romania – Bulgaria – Turcia – Antalya