Vineri, 27 Decembrie 2013 | Bacau, foto | 2 comentarii
Astăzi, înainte de prânz, am participat, în centrul Bacăului, la unul dintre evenimentele mele anuale preferate: festivalul cu obiceiuri de iarnă, ajuns la ediția cu numărul 48. Am descărcat sute de fotografii, dintre care am selectat și am retușat doar câteva zeci, cele mai sugestive. O să vă placă! Participând la Alaiul datinilor, mi-am asigurat doza de energie pozitivă pentru acest final de an! A fost o ediție foarte colorată și gălăgioasă (mai ales datorită tunului cu carbid), la care miile de băcăuanii prezenți în Piața Tricolorului au avut ce să vadă și să audă. Și ce să fotografieze! Anul acesta, parcă m-am întrecut cu fotografiile. O fi mândria un păcat, da’ cadrele de mai jos mi-s tare dragi. Am fost mai harnic față de ediția de anul trecut, iar dovezile le aveți mai jos. Au fost prezente formații din Dărmănești, Dofteana, Vultureni, Berești-Tazlău, Zemeș, Plopana, Lipova, Balcani, Livezi, dar și din județele limitrofe: Botoșani, Iași, Suceava, Neamț, Vrancea și Vaslui. Am avut de toate: urși, capre, fete frumoase, nelipsitele fotografii selfie, feciorași, cerbi, căluți, mascați, un tun serios, organizare bună, o sonorizare pe măsură și, foarte important, o vreme neașteptat de blândă!
Evenimentul a fost organizat, ca de obicei, de Ansamblul Folcloric “Busuiocul” (coordonat de Petrică Vlase), cu sprijinul Consiliului Județean Bacău – instituție reprezentată la eveniment de vicepreședintele Ionel Floroiu. Vă las cu fotografiile, 62 la număr!Articole recomandate:
Search
Articole Recente
- Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- Planul de Mobilitate merge mai departe cu două proiecte semnate astăzi de primarul Bacăului
- Concursuri pentru posturi în Primăria Bacău: peisagist și dispeceri
- Audiențe din izolare
- Luptă continuă și contratimp pentru repararea mobilierului urban
Comentarii recente
- Petre on Luptă continuă și contratimp pentru repararea mobilierului urban
- Kros on Ce mai coacem în birourile primăriei: 7 regulamente pe care le avem în lucru
- Kros on Ședința Consiliului Local Bacău din 28 ianuarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- Radu on Ce mai coacem în birourile primăriei: 7 regulamente pe care le avem în lucru
- Gabriel Gabor on Schimbarea nu e ușoară și pe alocuri doare, dar ține de noi toți să avem un oraș din ce în ce frumos!
- Sorina on Schimbarea nu e ușoară și pe alocuri doare, dar ține de noi toți să avem un oraș din ce în ce frumos!
- Stan on Schimbarea nu e ușoară și pe alocuri doare, dar ține de noi toți să avem un oraș din ce în ce frumos!
- Q on Reparații curente la iluminatul public din Bacău
- Kristofer on 2021. Play!
- Petcu Constantin on 2021. Play!
cu ce aparat tragi?
Canon 60D + obiectiv Canon 24-105L