Sambata, 30 Ianuarie 2016 | Bacau | 7 comentarii
Ieri, Ziarul de Bacău a anunțat că Direcția de Taxe și Impozite Locale (DTIL) Bacău se va muta din actualul sediu, de lângă Poștă, în curtea interioară de pe str. Vasile Alecsandri unde ființează câteva restaurante. Este o zonă extrem de aglomerată dimineață și după-amiază. Contractul e pe zece ani, valorează 5,4 milioane lei (10.000 euro pe lună), și a fost câștigat de SC Elisa SRL, controlată de un anume Vasile Manole, președinte UNPR Bacău. Contează și cine a câștigat procedura de achiziții, dar mai importantă este localizarea viitorului spațiu în care se va muta DTIL. Vorbim de o zonă foarte înghesuită și de o stradă pe care se circulă pe un singur sens, chiar dacă e loc de 3 benzi de circulație. Asta pentru că pe carosabil sunt două rânduri de mașini parcate. Apoi, în această zonă nu există transport public în comun. Cea mai apropiată stație de autobuz se află la peste 1000 de metri distanță, iar treaba asta era oricum o anomalie, având în vedere că în zonă funcționează 3 licee mari, 2 școli generale, alte 2 grădinițe și multe sedii de instituții publice. Dimineața, când părinții sunt nevoiți să își ducă prichindeii la școală deoarece copiii lor nu au la dispoziție nici autobuz, nici piste pentru biciclete, pe străzile Vasile Alecsandri și Războieni e jale. La fel și după-amiaza, când se termină programul. Să vii și cu Direcția de Taxe și Impozite Locale în această zonă mi se pare o decizie extrem de proastă, care va bloca strada Vasile Alecsandri. Culmea e că la licitație s-au înscris firme cu spații amplasate în locuri mult mai facile: Conbac (la intrare în Insula de Agrement), Casa SA (clădirea SIF Moldova) și Universitatea “George Bacovia”. Dacă tot s-a luat decizia asta și nu mai e loc de întors, hai să regândim puțin sistematizarea stradală în zonă. Găsim un loc unde să facem o parcare supraterană, scăpăm de mașinile parcate pe str. Vasile Alecsandri și introducem atât transport public, cât și piste pentru biciclete. Astfel, poate că miile de elevi care învață în zonă vor folosi aceste mijloace de transport, părinții nu vor mai aglomera peisajul, iar cei care vor avea treabă la DITL vor avea o viață mai ușoară. P.S.: 450.000 lei au fost alocați în bugetul pe anul 2016 pentru amenajarea sediului Direcției de Taxe și Impozite Locale (DTIL). P.S. 2: 10.000 de euro pe lună pentru 800-1.200 de metri pătrați mi se pare o sumă destul de mare.
Search
Articole Recente
- Ședință a Consiliului Local Bacău pentru aprobarea bugetului local pe anul 2021
- Invităm societatea civilă să facă parte din Comisia de Circulație!
- Galerie foto: spălat mecanizat al străzilor și trotuarelor din Bacău
- Observații din stradă după prima tură cu bicicleta din 2021
- Pe cine deranjează contractul de management obligatoriu dintre directorii de școli și primar?
Comentarii recente
- Sorin on Invităm societatea civilă să facă parte din Comisia de Circulație!
- adrian on Invităm societatea civilă să facă parte din Comisia de Circulație!
- Mike on Pe cine deranjează contractul de management obligatoriu dintre directorii de școli și primar?
- George on Ședința Consiliului Local Bacău din 31 martie 2021 (rezumatul proiectelor)
- Mihnea on A13: Bacău-Brașov sau Răcăciuni-Brașov?
- Mike on Ședința Consiliului Local Bacău din 5 martie 2021. Externalizarea salubrizării sau SMUP?
- Kristofer on Consultări pentru strategia de dezvoltare urbană la nivel metropolitan
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 5 martie 2021. Externalizarea salubrizării sau SMUP?
- Stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 5 martie 2021. Externalizarea salubrizării sau SMUP?
- Kuru on Ședința Consiliului Local Bacău din 5 martie 2021. Externalizarea salubrizării sau SMUP?
Ar fi fost mai indicat aici In locul cinematografului Orizont , si asa sta degeaba ditamai sala de cinema …Un pic renovata si ar fi ideala , pentru ca este loc berechet , pentru tot felul de ghiseie .
Sala Orizont e in litigiu. Primaria se bate in instanta cu RADEF RomaniaFilm pentru acel imobil, deci e imposibil ca momentan sa se intample acolo ceva.
s a gandit mutarea cu ..picioarele …am sarit din lac in….. asa mizerie ….nu puteau gasi un loc mai potrivit ./// va fi si mai mare jale….. no comment …..r .b.//
lipsa de viziune își spune din nou cuvântul…
Cine a facut parte din comisia de licitatie? Poti afla?
Sa ii cunoastem si noi.
Întrebăm, aflăm.
Noutati?