Transparență și democrație ca la Drept, la nimeni

Pe parcursul ultimilor ani, de când sunt implicat în structurile de tineret (elevi și studenți) și interesat de fenomenul reprezentativității, am dat peste multe idei struțo-cămile în organizarea alegerilor pentru desemnarea reprezentanților.

Am dat peste asociații studențești aproape inactive și care țin ascuns Statutul Studentului, document care ar trebuie să fie public și musai promovat printre toți studenții oricărei facultăți/universități, directori care nu permit elevilor să își voteze reprezentanții și care fac blat cu șefii de clasă, studenți și elevi care țin cu dinții de scaun, profesori care nu înțeleg că există o mare diferență între elevul olimpic și elevul lider etc.

Lucrurile astea nu sunt deloc normale, ba chiar sunt împotriva principiilor pentru care tinerii de la Revoluție s-au luptat până la moarte. O mulțime de oameni au murit de-a lungul timpului ca noi să fim liberi și să avem drepturi. Unul dintre ele este acela de a alege și de a fi ales, valabil și în studenție pentru structurile de conducere ale universităților și facultăților, conform Legii Educației Naționale.

democratia in asd

Sunt de-a dreptul îngrijorat că tineri ca mine, studenți și, de ce nu, elevi, au tendința de a aranja alegerile sau de a ține procedura de alegere a noilor reprezentanți cât mai ascunsă. Cu asta m-am confruntat și eu la mine în Universitate, însă în cele din urmă am reușit să acced în Senat și în Consiliul Facultății. Ca acest lucru să se întâmple, am dat din coate și nu m-am lăsat.

La Facultatea de Drept din cadrul Universității București, una dintre cele mai căutate și prestigioase instituții din învățământul superior dn România, câțiva studenți, constituiți într-o structură numită Asociația Studenților în Drept, care reprezintă studenții de la Drept, organizează anual alegeri pentru funcțiile de reprezentanți. Foarte frumos.

ASD_LOGOAm mulți prieteni care învață la Drept, dar și care se implică în ASD. Știu că amicii mei n-au treabă cu alegerile, cum de altfel mai știu că aceștia nu sunt de acord cu secretomania din spatele procesului. N-au ce face, merg pe burtă, căci ASD-ul e stat în stat. Asta e părerea mea. Dacă pui pretenții și ești relativ nou, gașca bătrână îți arată ușa.

Așa și cu alegerile. Candidați, candidați, dragi studenți, dar să o știți doar voi! Eventual facem și-un blat și, ca să nu iasă scandal pe plan extern, nu vă lăsăm să faceți campanie în afara Facultății. Nu tu Facebook, nu tu blog, nu tu nimic. Săracii studenți dornici de implicare de la Drept n-au fost lăsați să se promoveze nici măcar pe grupurile interne ale Facultății de Drept.

Este interzisa orice forma de campanie pe grupurile de an pe yahoo / facebook, grupurile de serie sau orice alte grupuri constituite in folosul studentilor Facultӑţii de Drept, Universitatea din Bucuresti, indiferent de platforma online pe care sunt create ori de administratorul acestora. De asemenea, este interzisa campania pe paginile personale de facebook ale candidatilor sau pe paginile tertilor ori pe site-ul / pagina de facebook a ASD. Alegerile se vor desfasura in data de 7 noiembrie.

Este interzisa postarea de linkuri pe paginile enumerate mai sus care sa redirectioneze la o adresa unde se face promovare electorala unui candidat.

transparenta dupa alegeri

Toate regulile astea comuniste și netransparente sunt stipulate, cică, de un regulament realizat și asumat de Asociația Studenților în Drept. Adică structura ce reprezintă studenții care, mâine-poimâine, vor fi avocați, procurori, judecători. Sunt curios dacă cei care conduc Facultatea de Drept, mă refer la domnii profesori, au cunoștință de năzbâtiile comunisto-secrete ale conducătorilor ASD.

În fine, îl felicit pe Bogdan Petrea că a fost ales reprezentant de serie. Îi urez succes și sper ca pe viitor să încerce să transparetizeze lucrurile în ASD, deci implicit și la Drept. Aceleași așteptări le am și de la Andrei Bogdan Petre, și de la Alex Munteanu, foști președinți CNE.

E păcat, există mult potențial în acea facultate. Mulți au vrut și vor să se implice acolo pe plan studențesc, dar, simțind amorțeala din ASD, s-au lăsat păgubași.

universitatea bucuresti facultatea de drept

6 thoughts on “Transparență și democrație ca la Drept, la nimeni

  1. Daca ai calitatile necesare pentru a fi sef de serie nu ai nevoie de campanie pe facebook! Si ti-o spune o Studenta a Facultatii de Drept care a fost realeasa in functie avand contracandidat un membru ASD! Ceea ce tie ti se pare comunist mie mi se pare de bun simt… Cat despre blaturi… cred ca te ai uitat prea mult la fotbal!

        1. Cand nu ai nimic bun de spus te legi de chestiuni lipsite de importanta, precum o adresa de mail facuta in clasa a 4 a? Poftim, ai acum adresa pe care o folosesc in mod curent. Astept inca un raspuns la fel de „pertinent” ca si primul 😐

  2. ce ratati sunteti:|
    voi sunteti frustrati ca nu faceti parte din asd si faceti parte dintr-o asa zisa asociatie care nu face nimic pentru studenti. care doar baga strambe ca sa se iste scandaluri.
    imi este jena ca suntem colegi ! rusine velcea george,auto-proclamat presedintele ssub..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *