Astăzi s-a încheiat a doua zi de alegeri în liceele din toată țara, scrutin care dă noii reprezentanți ai elevilor din fiecare Consiliu Școlar al Elevilor. Am scris despre asta și săptămâna trecută, dar și atunci când i-am îndemnat pe elevi să candideze.
8 din cele 35 de CȘE-uri din Bacău au făcut alegeri ieri și astăzi, deci și-au desemnat deja reprezentanții. Urmează și celelalte licee mâine, joi și vineri. Pe scurt, alegerile sunt abia la început.
Am mai spus-o, mă implic și sunt interesat de alegerile elevilor din mai multe considerente. Pe lângă faptul că sunt senior CNE, vreau ca cei care vin din urmă să nu mai repete greșelile pe care le-am făcut eu și colegii mei, vreau să facilitez transferul cât mai rapid între generații și vreau să mă asigur că toți elevii au șansa să voteze și să fie votați.
E un drept pe care o parte (mică, sper eu) dintre cadrele didactice nu îl înțeleg prea bine sau nu îl înțeleg deloc, iar eu știu, cred eu, cum să pun problema, astfel încât lucrurile să se desfășoare conform normelor în vigoare. A se vedea cazul Alecsandri din 2011.
Procedura este explicată pe site-ul Consiliului Județean al Elevilor Bacău. Pe scurt: candidează elevii care s-au înscris până pe 20 octombrie; toți elevii au dreptul de a vota; votul este universal, egal, direct, secret și liber; votează doar elevii, iar cadrele didactice nu au dreptul de a susține candidați, ci doar să asiste și să sprijine procesul electoral; alegeri se fac în toate liceele, fără excepție.
Eu, unul, sunt dispus să fac reacționez public, să fac memorii și să cer invalidarea alegerilor, acolo unde este cazul, dacă aflu profesorii influențează procesul de vot. De asemenea, furtișagurile și mita electorală (pachete de țigări și alte asemenea) sunt intolerabile. Când spun furtișaguri, mă refer și la candidaturile copy-paste. Sunt cazuri (chiar la licee foarte bine cotate) și sper ca cei vizați să aibă decența de a se retrage cu onoare din cursă. Dacă nu, își dau foc la valiză. Va fi nasol nu numai pentru ei, ci și pentru liceele respective.
În altă ordine de idei, am observat că anul acesta se poartă candidaturile în echipă. Foarte bine, e de apreciat, însă sunt puțin iritat de faptul că în câteva licee a candidat sau urmează să candideze o singură persoană pentru funcția de președinte. Nu zic că este vorba de vreun aranjament, dar dacă ar fi să mă întrebați pe mine, aș face orice îmi stă în putință să încurajez cât mai mulți elevi să candideze.
Funcția nu se lasă moștenire și nici nu se negociază. Esența acestui Consiliu Național al Elevilor, cu toate substructurile sale (CRE, CJE, CȘE), stă în aceste alegeri anuale. E foarte important ca elevii să aibă de unde să aleagă, să învețe să voteze și să conștientizeze că este important să facă o alegere, în ideea desemnării celor care îi vor reprezenta.
Efectele acestui exercițiu democratic, că până la urmă asta reprezintă acest întreg proces electoral, se vor vedea peste ani de zile. Dacă pe termen mediu și lung ne dorim o clasă politică mai bună, ar trebui să încetăm cu „aranjamentele” și cu simularea democrației. Din păcate, s-a întâmplat acest lucru în câteva dintre liceele din județul Bacău și e păcat. Mi-e greu să cred că, din 500, 800, pe alocuri peste 1.000 de elevi, doar unul singur vrea să își reprezinte colegii. Acolo e clar că s-au făcut cărțile astfel încât să nu existe competiție.
Calendarul alegerilor pe zile este disponibil pe site-ul CJE Bacău. Îi încurajez și îi invit pe colegii din mass-media să participe la alegeri, pentru transparență.
Fotografie din octombrie 2011, când am gestionat alegerile din toate liceele județului, în calitate de prim-vicepreședinte CJE Bacău.
Rar spun asta… te stimez foarte mult pt ceea ce faci pt cei din jurul tau, ca la 20 de ani esti atat de constiincios si ca reusesti sa ii inspiri, sa ii tragi pe altii dupa tine si sa ai rabdare sa ii inveti.. e mare lucru!