Miercuri, 11 Iulie 2012 | Bacau, foto, stiri, Video | 1 comentariu
Deja știm când și unde are loc, știm și trupele participante, iar astăzi am aflat, în cadrul conferinței de presă de la Cafe du Theatre, juriul și spectacolele invitate de la Ingenious Drama Festival 2012. Ediția cu numărul 13 a ID Fest va aduna, în perioada 15-21 iulie 2012, pe scena Teatrului Municipal Bacovia, 11 trupe de teatru formate exclusiv din adolescenți, adică peste 150 de tineri. Cei 150 de participanți vor avea prilejul pe parcursul celor șapte zile pe care le petrec în Bacău nu numai să joace și să se distreze, ci și să se formeze cu ajutorul atelierelor de teatru. Acestea vor fi susținute de 10 actori profesioniști, printre care se numără Horia Suru, Andrei Runcanu, Dragoș Muscalu, Ștefan Huluba, Ștefan Lupui și Bogdan Rădulescu.
We Are Camera (de Fritz Kater) și Artă (de Yasmina Reza) sunt cele două spectacole invitate din acest an, acestea urmând a fi puse în scenă, desigur, în afara concursului. Premiile, spun organizatorii, vor fi decerenate în seara zilei de 21 iulie și vor rămâne supriză până la deschiderea galei. ID Fest 2012 începe duminică seara, cu festivitatea de deschidere. Juriul este format din actițele Coca Bloos și Mihaela Rădescu, respectiv criticul Doru Mareș. Premiul pentru “Best English” va fi acordat de Oliver Williams, invitatul special din Marea Britanie al organizatorilor festivalului. Lista cu trupele de teatru care participă anul acesta la Ingenious Drama Festival am postat-o aici. Trei dintre acestea sunt din Bacău. Nouă din cele 11 trupe au mai evoluat la ID Fest. Debutanții, ca să zic așa, sunt Cheer Up (Piatra Neamț) și Drama Club (Botoșani).
Search
Articole Recente
- Dezvoltare în zona Ștefan cel Mare, dar controlată și în acord cu infrastructura municipală
- Ce mai coacem în birourile primăriei: 7 regulamente pe care le avem în lucru
- În atenția unor agitatori de meserie: așa arată semnătura fostului primar
- Schimbarea nu e ușoară și pe alocuri doare, dar ține de noi toți să avem un oraș din ce în ce frumos!
- Sesizare penală pentru vandalii care distrug mobilierul stradal din Bacău
Comentarii recente
- Radu on Ce mai coacem în birourile primăriei: 7 regulamente pe care le avem în lucru
- Gabriel Gabor on Schimbarea nu e ușoară și pe alocuri doare, dar ține de noi toți să avem un oraș din ce în ce frumos!
- Sorina on Schimbarea nu e ușoară și pe alocuri doare, dar ține de noi toți să avem un oraș din ce în ce frumos!
- Stan on Schimbarea nu e ușoară și pe alocuri doare, dar ține de noi toți să avem un oraș din ce în ce frumos!
- Q on Reparații curente la iluminatul public din Bacău
- Kristofer on 2021. Play!
- Petcu Constantin on 2021. Play!
- Stan on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Iorga stefania alexandea on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
1 comentariu la “Începe ID Fest 2012!”