Miercuri, 30 Octombrie 2013 | Pareri personale | Comenteaza
Am destui prieteni care studiază la Universitatea “Nicolae Titulescu” din București, deci care îmi sunt colegi, și scriu acest articol pentru că am o mare rugăminte la ei. Mâine, 31 octombrie 2013, candidez pentru Senatul Universității și pentru Consiliul Facultății de Științe Sociale și Administrative și am nevoie de sprijinul vostru! Mai exact, în primul rând de prezența voastră, ca alegerile să fie legitime, plus voturile voastre, asta dacă veți considera că le merit. Nu am de gând să vin în fața voastră cu promisiuni care dau bine pe hârtie și pe care să nu le realizez, ci să vă propun câteva lucruri de bun simț. Platforma program, ca să zic așa: Am scris în martie ce am făcut până la 20 de ani și cred că activitatea de 2 ani din Consiliul Județean al Elevilor Bacău, unde am reprezentat zeci de mii de elevi din postura de prim-vicepreședinte, mă recomandă pentru cele două funcții reprezentative pentru care mâine vă cer votul. Vă aștept la Amfiteatrul 1, mâine, începând cu ora 10:00. Rămân dator. Vă mulțumesc!
Articole recomandate:
Search
Articole Recente
- Ședința Consiliului Local Bacău din 5 martie 2021. Externalizarea salubrizării sau SMUP?
- Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- Planul de Mobilitate merge mai departe cu două proiecte semnate astăzi de primarul Bacăului
- Concursuri pentru posturi în Primăria Bacău: peisagist și dispeceri
- Audiențe din izolare
Comentarii recente
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 5 martie 2021. Externalizarea salubrizării sau SMUP?
- Stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 5 martie 2021. Externalizarea salubrizării sau SMUP?
- Kuru on Ședința Consiliului Local Bacău din 5 martie 2021. Externalizarea salubrizării sau SMUP?
- George on Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- George on Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- M on Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- Tudorel Negreanu on Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- John on Planul de Mobilitate merge mai departe cu două proiecte semnate astăzi de primarul Bacăului
- Petre on Luptă continuă și contratimp pentru repararea mobilierului urban