Little Free Library, la un pas să prindă contur pe străzile Bacăului

Duminica, 24 Mai 2015 | Bacau, Tineret | 1 comentariu

Pe Dumitru Godina îl ştiam în urma activităţilor pe care le-a desfăşurat cu Organizaţia Elevilor Basarăbeni, însă l-am cunoscut personal abia în decembrie 2014, la Slănic Moldova, la trainingul Ideea Ta pentru Bacău, pus la cale de RYMD în cadrul proiectului Cetățeni Activi pentru Bacău.

Ideea lui pentru Bacău era “Little Free Library“, un proiect prin care îşi propunea să amplaseze mici biblioteci stradale în cele mai aglomerate locuri din oraş: Parcul Cancicov, Parcul Catedralei, Piaţa Tricolorului, Parcul Catedralei etc.

Ce mi se pare extraordinar e că s-a ţinut de idee şi chiar o pune în aplicare, alături de echipa AVAN(t), obţinând finanţare şi atragând parteneri pentru ca ea să devină realitate. Cât de mult pot să apreciez tinerii curajoşi care acţionează ca să îşi îndeplinească visurile!

Atunci când un tânăr așteaptă autobuzul într-o stație, acesta poate profita de orice carte aflată în bibliotecă și o poate citi, ba chiar o poate împrumuta. Iar dacă dorește să susțină această inițiativă, să dăruiască o carte din biblioteca personală. Ne dorim ca prin intermediul acestui proiect să contribuim la promovarea lecturii în rândul băcăuanilor și să creștem gradul de implicare al acestora în viaţa culturală. – Dumitru Godina, manager de proiect

take a book return a book

Proiectul e scris, finanţarea există, iar căsuţele în care vor sta cărţile sunt aproape gata. Acum, singurul obstacol pe care l-ar mai putea întâmpina Dumitru este refuzul autorităţilor locale. Pentru a amplasa mini-bibliotecile stradale, e nevoie de aprobarea Primăriei Bacău. El a depus o solicitare în acest sens la Primărie cu 3 săptămâni în urmă, dar nu a primit niciun răspuns deocamdată.

Nu ne rămâne decât să sperăm că “Little Free Library” primeşte undă verde de la autorităţile locale. E prea cool şi utilă o astfel de iniţiativă ca să nu prindă contur, mai ales că finanţarea nu vine de la bugetul local. Treaba Primăriei e un simplu ok.

Proiectul “Little Free Library Bacău” este finanțat prin programul YouthBank Bacău, coordonat de Fundația Comunitară Bacău. Susținători locali ai proiectului: Romanian Youth Movement for Democracy (RYMD), Surf the Earth Project (STEP), Asociația Elevilor din Bacău.

afis little free library bacau

1 comentariu la “Little Free Library, la un pas să prindă contur pe străzile Bacăului”

  1. robert 24 Mai 2015 at 22:19 Permalink

    lasa, pune Luchian o pila si se rezolva..
    chiar asa, Fundatia Comunitara (Youth Bank) e a lui Luchian? Asa am inteles…


Lasa un comentariu