Lucrările de la Insula de Agrement au o întârziere de 100 de zile

Joi, 8 Octombrie 2015 | Bacau, stiri | 4 comentarii

Recent am avut ocazia să vizitez, la invitaţia consilierului local Corneliu Dan Jitariu (independent), unul dintre şantierele publice ale Bacăului, şi anume Insula de Agrement, în curs de modernizare cu fonduri europene după mulţi ani de promisiuni. Aşa cum se poate vedea şi în fotografii, am fost însoţit Marian Dămoc de la Cetăţeni Activi pentru Bacău.

Ziarul de Bacău a scris alaltăieri că lucrările nu se termină în 2015, lucru pe care îl pot confirma având în vedere întârzierea vizibilă cu care se desfăşoară lucrările. Chiar dacă prima tentaţie e să daţi vina pe constructori, Conbac, SSAB-AG, Moldocor şi Casa Design, trebuie să ştiţi că, la demararea lucrărilor, proiectul nu era gata. Executanţilor le-au fost înmânate nişte schiţe din partea beneficiarului, Primăria Bacău, însă nu şi proiectul tehnic detaliat.

Proiectul, cu ceea ce avem exact de făcut, vine pe bucăţetele, ne-a spus un domn cu putere de decizie pe şantier.

lucrari insula de agrement bacau (6)

La data la care am vizitat şantierul, adică sfârşitul lunii august, pompele şi soluţiile tehnice de aducere a apei pentru toboganele de la aqua park încă nu erau proiectate. Puţin peste 15% din lucrări erau realizate atunci, iar constructorul ne-a dat iunie 2016 ca termen realist pentru inaugurare. Întârzierile depăşesc 100 de zile!

Nu erau începute parcarea supraetajată P+2, pontonul lung pentru promenadă, biblioteca, sera, peretele de escaladă etc. Multe dintre aceste probleme au şi nişte cauze: în ceea ce priveşte parcarea, o conductă foarte importantă trebuie deviată iar autorităţile n-au prevăzut iniţial această problemă, iar acum demersurile se mişcă greu; pe amplasamentul unor lucrări care au rămas de executat se află 20 de copaci sănătoşi, iar pentru tăierea lor trebuie avize (asta dacă nu e ilegal); decolmatarea stagnează din lipsa fondurilor de la Guvern.

Problema noastră, a cetăţenilor, e că am putea pierde banii europeni, urmând ca restul lucrărilor să fie decontate de la bugetul local. Oricum suportăm financiar jumătate din proiect. Ar fi păcat ca acest proiect să aibă aceeaşi soartă ca strada Milcov, alt proiect pe fonduri europene la care administraţia condusă de Romeo Stavarache a dat-o de gard.

În mare, din discuţiile pe care le-am avut cu cei de pe şantier, am dedus că Primăria Bacău n-are niciun interes ca această investiţie să fie gata la timp şi că reprezentanţii instituţiei urmăresc punerea în dificultate a constructorului, când de fapt atitudinea ar trebui să fie inversă. De ce? Cumva pentru că vor să rezilieze şi acest contract, să treacă investiţia pe bani exclusiv locali şi să o înmâneze unor firme mai… prietene?

P.S.: “De Marinarul nu se atinge nimeni!”. Chiar dacă pe toată insula se lucrează, în mijlocul ei se află o fortăreaţă care, chiar dacă se află pe un teren public, nu va suferi nicio modificare. Aţi ghicit, e vorba despre vestitul Club Marinarul, gestionat şi deţinut de un domn foarte apropiat de PNL, mai ales în campaniile electorale.

lucrari insula de agrement bacau (1)

lucrari insula de agrement bacau (2)

lucrari insula de agrement bacau (3)

lucrari insula de agrement bacau (4)

lucrari insula de agrement bacau (7)

lucrari insula de agrement bacau (8)

lucrari insula de agrement bacau (9)

lucrari insula de agrement bacau (10)

4 comentarii la “Lucrările de la Insula de Agrement au o întârziere de 100 de zile”

  1. R. 8 Octombrie 2015 at 13:00 Permalink

    haha, macar pavelele le-au pus :)) let me guess, sunt de la Symmetrica Suceava?

  2. Costel 8 Octombrie 2015 at 13:15 Permalink

    Nu vreau sa tin cu Symmetrica, dar de curand am avut nevoie de pavele pentru o curte, si din ce am studiat piata, la raport pret calitate am iesit cel mai bine cu symmetrica – restul aveau fie preturi nesimtite, fie calitate indoielnica. Faptul ca Bacaul e pavat cu symmetrica, e ok din pct meu de vedere (ca si beneficiar privat am fost multumit), insa nu cunosc contractele primariei Bacau cu symmetrica, preturi de achizitie si asa mai departe. E de apreciat ca symmetrica e un producator roman – cel putin nu e marfa de import, sa zboare fondurile prin alte tzari :)

  3. gigel 26 Octombrie 2015 at 17:32 Permalink

    Sa nu uitam si de decolmatare. Ard motorina degeaba. Pleaca cu masinile pe jumatate umplute si se misca ca ochii mortului.


Lasa un comentariu